Audit Financiar

CAPITOLUL I CADRUL CONCEPTUAL PRIVIND AUDITUL FINANCIAR-PARTEA I

I.1 Initiere in audit

I.1.1Istoricul auditului financiar

Termenul de audit provine din limba latina „audire”, care înseamnă a asculta și a trimite mai departe.

Evoluția auditului este strâns legată de evoluția contabilității, a vieții economice în ansamblu. Auditul alături de contabilitate se numără printre cele mai vechi profesii din lume.

Scopul principal al auditului în trecut îl constituia prevenirea actelor de fraudă a persoanelor care aveau în administrație bani publici. Auditorul era cel care judeca partea care dădea de seamă (de unde și ideea de ascultare).

Prin activitatea de audit se înțelege examinarea profesională a unei informații, în vederea exprimării unei opinii rezonabile și independente, prin raportarea la un criteriu (norme, standarde) de calitate în vederea satisfacerii nevoii de informații pentru utilizatori.

Realizarea unei misiuni de audit la nivelul entităților economice necesită existența unor reguli precise, cunoscute și acceptate de cei care emit și receptează informațiile supuse auditării. Regulile sunt definite atât la nivel național, cât și internațional.

Noțiunea de normă permite aprecierea calității unui audit raportat la un sistem de referință. Potrivit standardelor de audit, obiectivul unui angajament de audit al situațiilor financiare îl reprezintă posibilitatea auditorului de a exprima o opinie cu privire la situațiile financiare , dacă aceste sunt întocmite sub toate aspectele semnificative în conformitate cu un cadru identificat de raportare financiară.

Auditul este cunoscut începând cu secolul al XIII-lea, fără date precise sau localizări exacte intr-un stat ,obiectul reprezentându-l, în mod special, verificarea conturilor marilor organizații administrative. La începutul secolului al XIV-lea, auditorii făceau parte din oficialii orașelor , verificând în special sinceritatea persoanelor cu responsabilități financiare. Prin urmare, în perioada de început auditul avea ca scop verificarea înregistrării tuturor tranzacțiilor, fără a se asigura însă verificarea modului de înregistrare a tranzacțiilor, respectiv fără a acorda atenție controlului intern. În secolul XV , în orașele italiene precum Veneția, Genova, Florența, auditul devine practica curentă, scopul fiind identificarea fraudelor.

Literatura de specialitate subliniază mai multe etape în evoluția auditului, delimitate pornind de la categoria socială ce ordona si dispunea efectuarea anumitor acțiuni și activități de audit, denumiți ordonatori de audit. Evoluția auditului este strâns legată și de evoluția contabilității.

Etapele principale în evoluția auditului potrivit literaturii de specialitate

Nr.crt. Etapa Ordonatorul auditului Scopul auditului Cine efectuează auditul

1 Până la începutul secolului XVIII Regi, impărați, biserică, stat Pedepsirea hoților pentru infracțiuni de fraudă, protejarea patrimoniului unei entități Preoții

2 Secolul XVIII- prima jumătate a secolului al XIX-lea Acționarii, tribunalele jurisdicționale, statul Reprimarea fraudelor, pedepsirea celor ce le produceau, soluții în vederea asigurării integrității patrimoniului statului Auditori selectați din rândul celor mai buni contabili

3 Finele secolului al XIX-lea Acționarii, statul. Se conturează relația dintre auditori și auditați Atestarea realității situațiilor financiare în vederea identificării și evitării fraudelor Auditori aleși din rândul contabililor și al profesioniștilor

4 Începutul secolului XX Acționarii, statul Atestarea realității situațiilor financiare în vederea identificării și evitării fraudelor Profesioniști specializați în audit

5 Mijlocul secolului XX- dezvoltarea profesiei contabile, a influențelor cadrului anglo-saxon asupra sistemului contabil conceptual, conduc la dezvoltarea pe continentul european a activității de audit Acționarii, băncile, statul, patronatele, instituțiile financiare Atestarea sincerității și regularității situațiilor financiare. Cel mai important obiectiv este stabilirea gradului de fidelitate a situațiilor financiare. Auditorul aplică proceduri de testare pentru descoperirea eventualelor erori privind riscul de necontinuitate Auditori și specialiști în contabilitate. Auditorul se conturează ca expert independent.

6 În cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea Acționari, bănci, firme, stat Atestarea funcționalității controlului intern, respectarea codului general al contabilității și a normelor de audit. Auditul se transformă într-un audit al procedurilor. Se aplică procedurile de atestare pentru evaluarea riscului de necontinuitate și a imaginii fidele a situațiilor financiare. Profesioniști în domeniul economic sau juridic. Rolul lor este de asigurare, consiliere a conducerii, a managementului public sau privat privind funcționalitatea sistemului de control intern, a sincerității situațiilor financiare, identificarea erorilor, elaborarea de recomandări pentru corectarea erorilor și prevenirea pagubelor.

7 Finele secolului XX- prezent. Perioada clasificărilor și a delimitărilor conceptuale Acționari, bănci, firme, stat Consilierea managementului public și privat privind gestionarea și administrarea acestora. S-a delimitat clar auditul extern de cel intern. Auditori specializați. Auditorii s-au specializat în comunicare și analiza riscului.

Auditul reprezintă una dintre cele mai vechi profesii. La început, scopul auditului îl reprezenta protejarea integrității averilor, apoi certificarea situațiilor financiare, iar în prezent obiectivul este exprimarea unei opinii cu privire la situațiile financiare. S-a trecut de la investigarea tranzacțiilor efectuate la eșantionarea în audit și testarea soldurilor prin inventariere. Dezvoltarea tehnicii, a tehnologiilor au determinat schimbări și în domeniul auditului. A crescut necesitatea procesării datelor, ceea ce a transmis după sine ca auditorii să fie implicați și în aria sistemelor informatice.

Dezvoltarea unei societăți în ansamblu a determinat ca profesionistul auditor să aibă o pregătire mai amplă, atât în domeniul contabil, al managementului, juridic, fiscal, etică, etc.

Bibliografie minimală obligatorie:;

1. ŢURLEA, E.; ROMAN, AURELIANA G.; NEAMTU, H. - Audit financiar. Misiuni de asigurare şi servicii conexe, Editura Economica, Bucuresti, 2012;

2. MUNTEANU V.-Audit financiar –contabil,Editura PROUNIVERSITARIA,Bucuresti 2012;

3. MORARIU A.;STOIAN F.-Audit financiar,Editura ASE,Bucuresti 2010.

4. OMFP nr. 3055/2009 R-pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene;

5. OMFP nr.1898/2013- pentru modificarea si completarea Reglementarilor conforme cu directivele europene ,aprobate prin OMFP nr 3055/2009

Bibliografie recomandată:

1. ARENS, A.; LOEBBECKE, J. - Audit – O abordare integrată, Editia a 8-a, Editura ARC, Bucuresti, 2006;

2. DĂNESCU, TATIANA - Audit financiar- convergente intre teorie si practica, Editura Irecson, 2007;

UNIVERSITATEA „ANDREI ŞAGUNA” CONSTANŢA

FACULTATEA DE ŞTIINTE ECONOMICE

SPECIALIZAREA : CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE, AN III

ANUL UNIVERSITAR :2014– 2015 SEMESTRUL 5