Viziune Stil și Imagine

I. VIZIUNEA

Atât identitatea cât şi diferenţele dintre civilizaţii, specificul şi varietatea valorilor, formele în care se exprimă comunităţile umane în genere sunt explicabile şi prin viziunea pe care o au oamenii asupra existenţei. Acest concept problemă, "viziunea", deşi nu ocupă un loc prea important în analizele filosofice şi estetice, exercită totuşi o influenţă considerabilă în expresia umană. Conceptul în cauză, în esenţă, defineşte percepţia pe care o au oamenii despre ceea ce sunt şi ceea ce fac. De aceea, faptele de cultură şi civilizaţie sunt puternic marcate de această viziune. Închegarea unei viziuni este un proces de lungă durată nu numai la nivelul individului, ci mai ales al comunităţilor. Constituirea unei viziuni este un indiciu de maturitate într-o cultură la care participă toate componentele vieţii spirituale şi materiale. Viziunea ar putea fi echivalentul originalităţii în planul creaţiei şi al vieţii sociale.

Se pare că cea mai reuşită denumire şi definiţie a viziunii s-a închegat în limba germană prin cuvântul Weltanschaung în jurul anului 1800 prin filosoful romantic german F.E.Schleiermacher. În această accepţiune Weltanschaung desemnează un ansamblu de cunoştinţe despre gândirea, sentimentele, voinţa şi comportamentul omului, despre experienţă, cu alte cuvinte o imagine despre lume şi existenţa umană ca un tot conceptual. Totuşi cuvântul Weltanschaung nu reuşeşte decât o traducere aproximativă din limba germană. Traducerea "concepţie asupra lumii" este prea intelectuală, iar traducerea "viziune asupra lumii" nu este suficientă. Cuvântul Weltanschaung desemnează un mod de înţelegere globală de către individ asupra lumii şi existenţei sale din punctul de vedere al inteligenţei, al afectivităţii şi acţiunii. K.Jung admite că în acest sens general toată lumea are o anumită imagine asupra universului şi lumii. În sens filosofic şi estetic, cuvântul Weltanschaung a avut la unii autori ca M. Montaigne şi Nietzsche, la unul în Eseuri, la celălalt în Aforisme, înţelesul de doctrină coerentă care influenţează şi marchează creaţia şi gândirea unei comunităţi. Uneori cuvântul Weltanschaung se foloseşte în literatură şi filosofie pentru a desemna opera de ansamblu a unor pictori sau muzicieni, de exemplu, universul artistic al unui Jerome Bosch sau Breugel Cel Bătrân, a lui Rubens sau Rembrandt, universul muzical a lui Mozart sau Wagner. Acest Weltanschaung se semnifică prin stil, adică prin acea trăsătură profundă care îl defineşte pe un artist şi în acelaşi timp se comunică de la un artist la altul sau de la o operă la alta şi constituie un univers specific în care fiecare operă nouă poartă din ce în ce mai mult acest sigiliu sau pecete discretă şi inconştientă. Weltanschaung-ul este o viziune şi o trăire care se exprimă în acelaşi timp prin particular şi universal.

Paradoxul artei, într-adevăr, este acela că oricare creator, poet, pictor, sculptor, muzician etc, nu poate ridica contemplarea la o cotă superioară a geniului decât prin ceea ce el are unic şi inconfundabil.

Termenul viziune, asociat cu cel de origine germană Weltanschaung, alcătuieşte o polisemie de natură să creeze uneori confuzii. De aceea, ne propunem să distingem sensurile de bază, mai ales pentru estetică:

a) conceptul de viziune are înainte de toate un sens propriu, acela de percepţie a unui lucru de către organele de simţ. În acest sens viziunea este actul prin care s-a făcut o reprezentare vizuală directă asupra unui obiect ca proces psiho-fiziologic. În acest mod înregistrăm o reacţie a retinei, un proces de comunicare a datelor către creier, o activitate cerebrală, o impresie psihică imediată în corespondenţă cu faptele psihice în care se produce integrarea senzaţiei în percepţie. Acest proces are un rol considerabil şi în estetică. El este util pentru pictor, arhitect, muzician etc. Esenţa acestui proces este necesar de cunoscut nu numai pentru artist ci şi pentru estetician, ca să înţeleagă actul de cunoaştere şi efectele obţinute de artist, mişcarea ochilor în contemplarea unui tablou, cunoaşterea mecanismului viziunii şi a legilor acesteia în scopul evitării teoriilor fanteziste datorate ignoranţei. Dar această cunoaştere a mecanismului viziunii este necesară şi pentru a evita confuzia conceptelor asupra culorilor, formelor sau perspectivelor.

În sens propriu, viziunea unui artist este diferită sau nu este identică cu viziunea unui pictor astigmatic şi cu atât mai mult a unui pictor daltonist. Aceştia din urmă, deşi sunt tot artişti, văd cu totul altfel liniile şi culorile. Imaginile, şi ca atare viziunea, sunt şi mai ciudate atunci când artistul este atins şi de o boală precum displopia, dismegalopsia sau dismorfofobia.

b) Sensul figurat: viziunea apare ca o manieră personală de a percepe şi înţelege realitatea dată. Sensul figurat scoate în evidenţă atitudinea mentală care intervine în realizarea unei opere dar care nu modifică în nici un fel funcţionarea organelor de simţ. Această atitudine se instalează la nivelul percepţiei şi nu a senzaţiei, făcând să se remarce într-o operă un anumit punct sau zonă de interes afectiv. Un artist atrage atenţia prin modul cum construieşte opera asupra unor culori sau aspecte ale formei. Sublinierile de acest fel nu ţin de capriciu, ci mai curând de personalitatea artistului, de modul său de a vedea.

Există însă şi o viziune într-un sens cu totul figurat, când se spune că un artist vede în maniera cutare, adică are felul lui de a scrie, portretiza sau de a compune; aceasta nu înseamnă că obiectul surprins îi dă o astfel de reprezentare ci că el, artistul, raportează obiectul creaţiei sale la un model mental, la o "matrice stilistică" proprie viziunii sale. În acest mod cuvântul viziune se extinde asupra tuturor artelor, şi în acest sens se poate vorbi de viziunea pesimistă, optimistă, idealistă, naivă etc.

c) conceptul de viziune are şi un sens derivat, acela de reprezentare imaginară în afara realului perceput, dar în analogie cu sensul de percepţie. În această accepţiune adjectivul corespondent nu mai este "vizual", ci "vizionar".

Acest sens nou ne permite să spunem despre un artist că este un vizual prin capacitatea sa de a-şi face cu mare uşurinţă imagini mentale clare despre ceva, însă el poate lucra şi cu imagini obţinute de la lucruri complete, real percepute; un vizual poate avea amintiri păstrate cu mare precizie şi atât de bogate, încât să îi permită o creaţie complexă în absenţa obiectului