Culturi Tehnice

Filosofia stiintei se ocupa cu studierea dintr-o perspectiva filosofica a elementelor interogatiei (cercetarii) stiintifice si a validitatii acestora , in vreme ce Filosofia culturii tehnice reprezinta un domeniu de granita, cu veleitati interdisciplinare, consacrat interactiunii dintre tehnica si stiinta in plan social.

Definitia pare destul de abstracta, dar ascunde o realitate extrem de complexa. Filosofia stiintei este o disciplina relativ tanara (desprinderea ei de filosofie are loc abia in secolul al XX-lea) care isi propune sa cerceteze fenomenul numit stiinta, fenomen care astazi domina civilizatia umana mai mult ca oricand in trecut. Cu alte cuvinte, intrebarile de fond la care isi propune sa raspunda filosofia stiintei sunt urmatoarele: Ce este stiinta?, Cum a luat ea nastere in trecut si cum se naste ea in zilele noastre?, Care este dinamica diverselor teorii din stiintele particulare?, Cum se concureaza ele reciproc si pe baza caror criterii putem alege cea mai eficienta teorie a momentului?, Care este relatia dintre stiintificitate si adevar? (ceea ce este stiintific este si adevarat?), Dar dintre stiintificitate si rationalitate? (ceea ce este stiintific este rational 100%?), Care este principala sursa a cunoasterii stiintifice, ratiunea umana sau experienta?, Care sunt fundamentele cunoasterii stiintifice?, Ce particularizeaza metodele stiintei?, Exista o demarcatie clara intre stiinte si alte discipline, si unde anume se plaseaza investigatii ca istoria, economia sau sociologia?, Sunt teoriile stiintifice probabile sau au mai degraba caracterul unor ipoteze provizorii?, Pot fi ele verificate sau falsificate?, Ce deosebeste explicatia adecvata de cea inadecvata?, Poate sa existe o stiinta unificata care sa imbratiseze toate stiintele speciale?

Intrebarile nu s-au epuizat. Totusi ezit sa inchei enumerarea cu ,,etc.", pentru a nu da impresia ca filosofia stiintei ar raspunde la orice fel de intrebare, mai mult sau mai putin precizata, despre stiinta. Probabil o parte din intrebarile de mai sus vi le-ati pus voi insiva pe parcursul studiilor universitare, odata cu abordarea diverselor discipline stiintifice. La fel ca majoritatea intrebarilor fundamentale din stiinta - care sunt proprietatile materiei ne-vii?(fizica, chimia), care sunt proprietatile materiei vii?,ce este viata?(biologia) - , nici cele enumerate anterior nu pot primi un raspuns definitiv, dar pe parcursul acestui curs vom incerca impreuna sa detaliem o serie de raspunsuri posibile care vor contribui la conturarea unei imagini mai complexe a fenomenului numit in mod curent stiinta. Va invit, asadar, la un periplu prin "subsolul stiintelor". Vom afla impreuna lucruri mai putin cunoscute despre cum "functioneaza" stiintele si despre limitele valabilitatii afirmatiilor stiintifice. In epoca noastra, dominata in cel mai inalt grad de stiinta, exista tendinta de a supraevalua diversele afirmatii cu caracter stiintific. Acest fenomen are consecinte extrem de grave in plan cultural, fiind totodata o sursa de risc pentru stiinte. Datorita lui, imaginea pe care ne-o formam despre lume cu ajutorul informatiilor cu caracter stiintific este adesea distorsionata. Demersul nostru se doreste un exercitiu de acuratete: nu ne propunem sa denigram stiintele, ci ne propunem sa le cunoastem. Stiind cat anume ne pot spune stiintele despre lume in mod valid le vom pretui o data mai mult. Ele sunt, pana la urma, cea mai ordonata forma de cunoastere a lumii cu ajutorul mintii umane. Se constituie intr-o veritabila interfata intre noi si lume, ajutandu-ne sa ne construim mental ceea ce numim realitate. Trebuie sa stim: cat putem cu ajutorul lor?

Dintre toti, inginerul este poate cel mai vizat de aceasta intrebare, dat fiind faptul ca el este cel care se lupta sa aplice stiinta la lumea reala. In alta ordine de idei insa, tot inginerul este si cel mai expus iluziei ca stiinta se potriveste atat de bine lumii, incat o descrie pana la capat, realitatea construita prin mijlocirea stiintei confundandu-se cu lumea reala. Aceasta stare de lucruri se datoreaza faptului ca inginerul este prin excelenta specialistul care transforma in permanenta (aproape demiurgic) lumea cu ajutorul stiintei.

Va propun sa detaliem situatia inginerului printr-o comparatie intre activitatea sa in planul stiintei aplicate si o stiinta prin excelenta descriptiva - fizica. Fizica isi propune, in primul rand, sa descrie lumea pe baza unor principii cat mai generale transpuse in formule matematice cat mai simple. In efortul sau de a o aplica lumii, inginerul constata ca adesea fizica nu poate fi folosita pentru a construi ceva in lumea reala, decat daca locul formulelor teoretice este luat de formule cu un pronuntat caracter empiric (formule in care abunda coeficientii obtinuti prin masuratori directe). Cu cat distanta dintre descrierea stiintifica a unui obiect si obiectul ca atare este mai mica, cu atat aparatul matematic necesar noilor aproximari ale obiectului este mai complicat, iar cantitatea de observatii empirice este mai mare. Aceasta, pentru ca lumea nu este la fel de simpla cum suntem noi tentati sa o gandim.

Trebuie spus aici ca este o mare diferenta intre a practica o stiinta si a sti cum anume "functioneaza" ea. Aceasta a doua problema este in primul rand de competenta filosofiei stiintei.

Dar, inainte de a trece la abordarea diverselor etape ale evolutiei filosofiei stiintei, va propun sa ne oprim asupra catorva precizari referitoare la raporturile in care se afla aceasta cu stiintele in general, respectiv cu disciplinele filosofice.

Am amintit mai sus faptul ca filosofia stiintei s-a desprins de filosofie relativ tarziu. Sa vedem insa cum ar putea fi definita aceasta din urma:

"Filosofie

I. James T. Cushing, Concepte filosofice in fizica; relatia istorica dintre filosofie si teoriile stiintifice, Ed. Tehnica, Bucuresti, 2000.

II. H.Schnadelbach, E.Martens(Editori), Filosofie-Curs de baza, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1999.

III. Alexander Hellemans, Bryan Bunch, Istoria descoperirilor stiintifice, Ed. Orizonturi, Bucuresti, 1998.

IV. Marie-Dominique Popelard, Denis Fernant, Marile curente in filosofia stiintelor, Ed. Institutului European, Iasi, 1999.

V. Michel Courdacher, Marile notiuni filosofice: cunoasterea, ratiunea, stiinta, Ed. Institutului European, Iasi, 1999.

VI. Thomas Brody, Fizica si filosofie, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1996.

VII. Ilie Parvu, Teoria stiintifica, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981.

VIII. Ilie Parvu, Arhitectura Existentei, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1990.

IX. Henry Poincare, Stiinta si metoda, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1998.

X. W. H. Newton-Smith, Rationalitatea stiintei, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1994.

XI. Arthur Koestler, Lunaticii; Evolutia conceptiei despre Univers de la Pitagora la Newton, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1995.

XII. Amos Funkenstein, Teologie si imaginatia stiintifica din Evul Mediu pana in secolul al XVII-lea, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1998.

XIII. Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2000.

XIV. Mario Bunge, Stiinta si filosofie, Ed. Politica, Bucuresti, 1984.

XV. Mel Thompson, Philosophy, Ed. NTC Publishing Group