Poezia Interbelică

Curs poezia interbelica

I. Contextul cultural interbelic. Privire generala.

Perioada cuprinsa intre cele doua razboaie mondiale a fost o epoca paradoxala, marcata de un important progres economic si de un avant cultural fara precedent dar si de puternice seisme sociale si politice (greve si miscari sindicale, procese si asasinate politice, legi rasiale, instaurarea starii de asediu, dictatura regala, dictatura militara etc.) Dupa cum arata Ovid S. Crohmalniceanu in Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, primul razboi mondial a intrerupt violent cursul vietii literare romanesti (revistele isi inceteaza aparitia, cenaclurile nu mai functioneaza, revista ,,Samanatorul" dispare complet, sediul redactiei ,,Vietii Romanesti" e incendiat in 1916 etc.) Totodata, locul majoritatii fostilor directori de constiinta, care fie c-au incetat din viata, fie ca s-au angajat in viata politica, e luat acum de altii quasi-anonimi: Eugen Lovinescu, Tudor Vianu, George Calinescu, Mihai Ralea, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil si Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu, Ion Vinea, Nichifor Crainic, Lucian Blaga, Felix Aderca, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica etc. Polemicile literare se poarta mai ales in jurul problemei specificului national si al dicotomiei traditionalism / modernism, dezbaterea lunecand adesea, mai ales dupa al treilea deceniu, de pe teritoriul esteticului pe cel al ideologiei politice: astfel, gruparea din jurul revistei ,,Gandirea" va ajunge sa confunde etnosul national cu ortodoxismul iar ideea unei renasteri nationale, promovata atat de cercul ,,Gandirii", cat si de cel patronat de Nae Ionescu la ,,Cuvantul", va fi preluata din ideologia fascista. Disputa in jurul problemei traditionalism vs modernism, ce reia vechea ,,cearta dintre antici si moderni", creeaza doua curente de opinie antagonice nu numai in ceea ce priveste viata literara, ci si viata economica si social-politica:

1. un curent traditionalist care lupta pentru mentinerea structurilor existente, opunandu-se innoirilor de orice fel (industrializare, urbanizare, democratizare si laicizare a societatii), exaltand in schimb valorile nationale si modelul perimat al unei societati patriarhale de tip feudal. In plan literar, traditionalismul e reprezentat in principal de neosamanatorism si gandirism cu gruparile lor satelite, intre care miscarea bucovineana ,,Iconar" s. a. Neosamanatorismul e sustinut de publicatiile ,,Neamul romanesc literar" (1925-1926), sub conducerea lui N. Iorga, ,,Ramuri" (Craiova, 1925), tot sub conducerea lui Iorga si ,,Scrisul romanesc" (1927-1928), cu colaborarea lui I. Pillat, I. Agarbiceanu, Gib Mihaescu, Cezar Petrescu, T. Arghezi etc. Aceste reviste repeta vechile clisee samanatoriste (dezvoltarea unei literaturi nationale, expresie a ,,sufletului neamului", satul ca sursa de regenerare morala si spirituala, taranul ca fiinta ,,pura", ,,stihiala", legata organic de glia stramoseasca etc.), fara prea mare ecou insa.

Cea mai importanta revista literara de orientare traditionalista a fost ,,Gandirea", infiintata la Cluj in 1921 sub directia lui Cezar Petrescu iar din anul urmator a lui Nichifor Crainic. Initial, ea isi propunea sa continue linia ,,Samanatorului", aducand in plus un solid suport filosofic si o mult mai elevata tinuta estetica. Dupa cum arata in primul numar directorul ei, revista urmarea sa apere ,,romanismul" impotriva ,,spiritului internationalist" al epocii. Ceva mai tarziu insa, noul director N. Crainic va reprosa samanatorismului limitarea la latura strict materiala a vietii si eludarea elementului spiritual; in consecinta, el va face din ortodoxism cheia de bolta a doctrinei gandiriste, prin opozitie cu ,,europeismul" propovaduit de ,,Sburatorul" si de celelalte grupari moderniste. Doctrina gandirista inseamna deci un traditionalism spiritualizat in sensul ortodoxismului, identificat cu matricea spirituala a romanismului. In articolul Sensul traditiei (1929), N. Crainic afirma:

,,Cum noi ne aflam geografic in Orient, si cum, prin religiunea ortodoxa, detinem adevarul luminii rasaritene, orientarea noastra nu poate fi decat spre Orient, adica spre noi insine, spre ceea ce suntem prin mostenirea de care ne-am invrednicit. Mostenim un pamant rasaritean, mostenim parinti crestini - soarta noastra se cuprinde in aceste date geo-antropologice. O cultura proprie nu se poate dezvolta organic decat in aceste conditii ale pamantului si ale duhului nostru. Occidentalizarea inseamna negarea posibilitatilor noastre creatoare. Ceea ce inseamna negarea principiala a unei culturi romanesti, negarea unui destin propriu romanesc si acceptarea unui destin de popor nascut mort. (...)