Biomecanica este o disciplina stiintifica sau o stiinta in devenire, care studiaza miscarea structurilor biologice, produsa in principal de fortele lor interne.
La om, aceste forte interne sunt generate de tensiunile mecanice ale contractiei musculare si sunt transmise prin tendoane, oase, umori si articulatii, care actioneaza ca parghii si lanturi cinematice.
Adesea, la miscare contribuie sau se opun (rezultand echilibrul) si alte forte, externe, ca, de exemplu, forta gravitationala, forta centrifuga, forta inertiala etc.
Din punct de vedere etimologic, cuvantul "biomecanica" provine din limba greaca, unde "bios" inseamna viata, iar "mehane" are intelesul de masina.
In general, se spune ca biomecanica ar fi o stiinta, avand ca obiect de studiu miscarea materiei si a organismelor vii. Dupa parerea noastra, biomecanica nu poate fi o stiinta, atata timp cat nu are principii proprii si nici legi proprii validate.
Pe de alta parte, biomecanica nu studiaza orice miscare a materiei si organismelor vii, ci numai deplasarile care au ca principala cauza fortele interne ale sistemului in miscare, iar ca efect, eficientizarea acestora.
Mai sunt si alte motive, in afara de eficientizare, care ar putea justifica interesul pentru studiul biomecanicii. Unul dintre acestea ar fi simpla curiozitate, un altul - nevoia de extindere a cunostintelor adiacente cu domeniul biomecanicii, si, in sfirsit, ar fi speranta de a gasi in aceasta disciplina mijloacele concrete de crestere a capacitatii de efort si a performantei in competitii.
1.1. Sistemul biomecanicii
Reamintim ca sistemul este un concept (instrument) teoretic de simplificare a realului, elaborat in scopul facilitarii cunoasterii (regula justificarii) si format din cel putin doua entitati (regula consistentei) netriviale (regula observabilitatii) si o relatie (regula consecventei).
In cazul biomecanicii, sistemul primar, cel al cauzelor, proceselor si efectelor, este format din forte interne si externe, procese de transmitere sau conservare si, respectiv, miscarea sau echilibrul. Pe langa miscare si echilibru, biomecanica analitica mai consemneaza efectul de deformare produs in tesuturile moi prin presiune fara deplasare si efectul de franare in miscarile de cedare.
Acest sistem este si principalul instrument de cunoastere al biomecanicii, pe langa alte instrumente de studiu extinse la efectele miscarii (tehnica) sau la provenienta fortei (convertorul muscular si controlul sau nervos). Instrumentele grafo-analitice, procedeele cinematice de sinteza sau de analiza, precum si modelarea logico-matematica, daca se refera la miscarea din sport, extind obiectul biomecanicii spre performanta sportiva, justificand astfel denumirea de biomecanica sportului. Daca extinderea instrumentelor de studiu al biomecanicii se indreapta spre convertorul muscular, cu feed-back-urile (psiho) motorii, senzoriale, statokinezice etc., atunci biomecanica aproape ca se confunda cu kinesiologia.
Studiul miscarii nu are numai instrumente si mijloace diferite, ci si puncte de vedere diferite sau scopuri diferite. In biomecanica, interesul pentru studiul miscarii se focalizeaza asupra eficientei miscarii. In stiinta, atunci cand se discuta despre eficienta, trebuie precizata si referinta sau reperul ei. Daca vorbim de biomecanica sportului, atunci eficienta se raporteaza la executia tehnica a unor miscari, iar prin tehnica (dar si prin alte componente, ca de pilda tactica, strategia etc.) se ajunge la performanta sportiva. Rareori eficienta miscarii in sport se refera direct (si nu prin intermediul executiei tehnice) la economie energetica, la estetica sau la spectaculozitate. Oricum, nu trebuie pierduta din vedere nici grija pentru evitarea accidentelor sau diminuarea efectelor negative ale suprasolicitarilor biomecanice.
De aceea este bine, chiar de la inceput, sa precizam ca scopul biomecanicii este acela de a studia miscarea din punctul de vedere al eficientei, raportata la performanta sau raportata la normalitate. Performanta la care ne referim este cea umana, in general, iar in particular, cea sportiva. La obtinerea performantei contribuie o multitudine de factori, printre care cei psihici si fiziologici sunt foarte influenti si inseparabili de cei biomecanici. Normalitatea intereseaza kinetoterapia unde redobandirea mobilitatii articulare si a amplitudinii miscarii este unul dintre obiective. Raportarea la normalitate este si o practica a demersurilor biomecanice din zona patologica (cea a afectiunilor congenitale, sechelelor, traumatismelor, disfunctiilor etc.). Rareori scopul studiilor biomecanice se reduce doar la stoparea involutiilor locomotorii, la integrarea ocupationala sau la diminuarea suferintelor (amputari, paralizii etc.).
Unii autori considera ca insasi miscarea poate fi privita din trei unghiuri diferite: biomecanic, fiziologic si psihologic. Aceasta pozitie noi nu o impartasim, scopul miscarii fiind altceva decat miscarea ca scop. Am facut aceasta precizare pentru a justifica de ce biomecanica se deosebeste de alte
Fig.1.1. Sistemul disciplinei stiintifice biomecanica
discipline care studiaza si ele miscarea, deci au un obiect de studiu comun, dar au puncte de vedere diferite asupra acesteia, scopuri diferite sau folosesc instrumente logice diferite.
In cele ce urmeaza, biomecanica este tratata sistemic (dar si sistematic), aceasta insemnand analiza si sinteza miscarii si echilibrului, procesele de transmitere si conservare a acestor efecte si cauzele lor, in special tensiunea mecanica generata de contractia musculara.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
