Activități Motrice

Deprinderile motrice sunt considerate componente automatizate ale activităţii voluntare pe linia motricităţii. Prin repetări numeroase, efectuate sistematic şi continuu, în structuri neschimbate, mişcările componente ale unei acţiuni motrice ajung la un grad înalt de perfecţiune, ceea ce va permite ca deprinderea respectivă să poată fi realizată cu uşurinţă şi precizie, cu cheltuială minimă de energie, şi fără a fi necesară participarea directă a conştiinţei.

Deprinderile motrice sunt lanţuri de reflexe condiţionate, complexe, care se bazează pe legături multiple între zonele corticale vestibulare ale vorbirii, ale vederii, ale celorlalţi analizatori, pe de o parte, şi centrii motori interesaţi în coordonarea acestei activităţi. Aceste legături care se realizează, se formează între cele două zone de pe scoarţa cerebrală respectiv zona senzitivă şi zona motorie sunt sisteme de legături temporale, elaborate şi consolidate prin exersarea deprinderii respective.

Putem concluziona că deprinderea motrică este un act voluntar care, prin exersare în aceleaşi condiţii, se automatizează asigurând un randament superior de precizie, stabilitate, cursivitate, expresivitate, rapiditate, coordonare, uşurinţă, cu un consum redus de energie nervoasă şi musculară.

Profesorul trebuie să corecteze deprinderile motrice dobândite anterior şi să formeze altele noi, prin procesul de predare-învăţare.

Aceasta îi va informa pe copii prin intermediul demonstraţiei şi a explicaţiilor despre elementele de conţinut ale deprinderii, apoi va organiza exersarea globală sau fragmentară a deprinderii însoţită de corectări, ajutor şi sprijin.

Deprinderea se va repeta până la realizarea parametrilor de corectitudine şi eficienţă stabiliţi şi atunci deprinderea respectivă se va putea introduce în combinaţii de elemente, structuri de elemente sau mişcări, realizându-se astfel consolidarea ei. Introducerea unei deprinderi noi învăţate în cadrul jocurilor, a ştafetelor sau a parcursurilor aplicative, combinându-se cu celelalte deprinderi motrice însuşite anterior realizează practic consolidarea deprinderii respective.

Conţinutul unei deprinderi motrice presupune o anumită structură, succesiune a mişcărilor, direcţie, o anumită amplitudine a mişcărilor, ritm şi intensitate de lucru. Profesorul trebuie să cunoască în amănunt conţinutul şi structura fiecărei deprinderi motrice pentru a putea dirija procesul de predare învăţare şi consolidare corect şi eficient.

Caracteristici ale deprinderilor motrice.

Deprinderile motrice prezintă următoarele caracteristici subliniate de către M. Epuran, ( Bucuresti 1993) astfel:

1. Deprinderile reprezintă componente ale conduitei voluntare a omului, fiind formate în mod conştient.

2. Deprinderile realizează modificarea calitativă a execuţiilor obţinute ca urmare a exersării mişcărilor.

3. Deprinderile conţin structuri de mişcări coordonate, într-o anumită succesiune , direcţie, ritm şi amplitudine.

4. Deprinderile au la bază educarea capacităţii de diferenţiere fină şi rapidă a indicatorilor care con¬stituie elementele informaţionale senzorial-perceptive în dirijarea acţiunilor.

5. Se caracterizează printr-o rapidă şi eficientă aferentaţie inversă.

6. Stabilitatea relativă în condiţii constante şi plasticitate în condiţii variabile.

7. Sunt condiţionate de factori obiectivi şi subiectivi: aptitudini motrice, motivaţia, nivelul instruirii, aprecierea si autocontrolul rezultatelor.

Pe lângă aceste caracteristici se poate adăuga faptul că automatizarea lor, completă sau parţială, v-a conduce la economie de energie nervoasă şi concentrarea atenţiei subiectului către rezul¬tatul acţiunii motrice, şi nu pe partea de execuţie, de realizare aacesteia. Gh. Mitra şi A. Mogoş (1980) sintetizează caracteristicile deprinderilor motrice scoţând în evidenţă următoarele aspecte:

1. Unicitatea şi ireversibilitate.

Fiecare acţiune motrică se caracterizează prin anumiţi parametri ai execuţiei, deşi aparent, la fiecare repetare, se reia aceeaşi mişcare. Ireversibilitatea

este dată de imposibilitatea efectuării deprinderii prin modificarea succesiunii actelor sau acţiunilor motrice componente.

2. înlănţuirea (combinarea) elementelor componente ale deprinderii

acestea se succed într-o ordine precis determinată, care asigură manifestarea lor eficientă.

3. Originalitatea execuţiei - deşi se pot automatiza, deprinderile se caracterizează şi prin posibilitatea adaptării lor la anumite condiţii de mediu .

Etapele formării deprinderilor motrice

Literatura de specialitate prezintă etapele de formare a deprinderilor motrice de natură fiziologică (iradierea, concentrarea excitaţiei, realizarea stereotipului dinamic), psihologică (formarea reprezentării, învăţarea segmentară sau analitică, organizare şi sistematizare, sintetizare, automatizare), metodică (familiarizarea, învăţarea, mişcările inutile, consolidarea, perfecţionarea).