Politică comercială - Venezuela

POLITICA COMERCIALĂ A VENEZUELEI

CAP. I DESCRIEREA GENERALĂ A ŢĂRII

1.Aşezare geografică.

Venezuela este situată în nordul Americii de Sud, cuprinzând terminațiile nordice ale Munților Anzi (care depășesc 5000m), câmpia fluviului Orinoco și Podișul Guyanelor (care ajunge la 3000 m), dispuse în ordine de la nord-vest spre sud-est. Pe un afluent al râului Caroni se află cascada Angel, cea mai înaltă din lume (978 m). În Venezuela predomină populația de origine europeană.

Are o suprafaţă de 916.450 kmp, o populaţie de cca. 24,6 milioane locuitori şi se învecinează, cu marea Caraibelor la nord, Brazilia la sud, Columbia la vest şi Guyana la est . Capitala este oraşul Caracas, cu cca. 4,2 milioane locuitori, situat la cca. 42 km de aeroportul internaţional Simon Bolivar (transportul costând intre 15 si 20 USD). Alte câteva oraşe mai importante: Valencia, Maracaibo, Puerto Cabello, Puerto Ordaz, Ciudad Bolivar, Maracay, Barquisimeto si San Cristobal. Limba oficială este spaniola (urmată, pentru scopuri de afaceri, de engleza), iar religia majoritară este catolică. Moneda naţională este bolivarul, care, din martie 2005, are stabilit cursul fix de 2150 bolivari/USD;

Spre deosebire de alte state sud-americane, Venezuela dispune de rezerve mai mari de petrol (fiind a 5-a producătoare mondială cu rezerve probate de cca.74 miliarde barili, la care se adaugă alte cca.270 miliarde din cel greu şi foarte greu, din fasia Orinoco, exploatabil din punct de vedere economic) și gaze naturale. Are de asemenea, resurse clasice pentru America de Sud: minereu de fier, bauxita, aur, cărbune, nichel, mangan, azbest, asfalt, sulf, sare .

Resursele de petrol sunt exploatate în jurul și interiorul Lacului Maracaibo, în câmpia și delta fluviului Orinoco; petrolul se prelucrează în centre situate pe litoral (cum ar fi Valencia). Fierul se exploatează în Podișul Guyanelor (Cerro Bolivar) și este destinat îndeosebi exportului. Datorită resurselor hidroenergetice bogate, Venezuela și-a dezvoltat foarte mult sistemul de hidrocentrale (hidrocentrala Guri, situată pe râul Caroni, este una dintre cele mai mari din lume). În privința agriculturii se remarcă producția de cafea, trestie de zahăr, manioc, banane și nuci de cocos. Transporturile sunt mai dezvoltate pe litoral, unde se află și principalele porturi.

Industria venezueleană (cu excepţia celei petroliere, care deşi are probleme, reprezintă, în continuare pilonul economiei naţionale) este destul de puţin dezvoltată, nereuşindu-se folosirea unei părţi din importantele venituri petroliere în stimularea şi diversificarea altor diverse ramuri (unele cu avantaje comparative, precum siderurgia şi agricultura, netransformate însă în competitive), ceea ce contribuie la o cronică dependentă a economiei de oscilaţiile pieţei petroliere internaţionale, cu consecinţele inerente. Mai trebuie adăugat aici faptul că sprijinul oficial a lăsat continuu de dorit, la fel ca şi calitatea şi competitivitatea produselor naţionale, ceea ce a condus la o folosire a doar cca. 60% din capacitatea instalată, la un nivel relativ redus al exportului netradiţional (3,5-5,0 miliarde USD/an), precum şi la falimentarea a mii de entităţi industriale (în special în ultimii ani, când actuala administraţie a prezentat o certă orientare spre centralism, în detrimentul sectorului privat, motorul real al economiei);

În afară de petrol şi gaz, se produc cca.12-14 milioane tone minereu de fier/an, cca.39,3 mld. KWH energie electrică (70% hidro, restul termo, printr-un parc învechit în care s-a investit foarte puţin în ultimii 20 de ani, astfel ca ar fi necesare cca. 2-3 miliarde dolari/an, în acest sector, pentru a contracara efectele negative ale unei eventuale secete şi acoperi necesarul în creştere, de cca. 8-10% în următorii ani), cca. 4-5 milioane tone bauxită, cca.900 mii tone aluminiu primar, cca. 4,0 milioane tone produse siderurgice, cca. 10 milioane tone cărbune, cca. 5 milioane tone ciment etc;

Spre informarea celor interesaţi, subliniem faptul că sectoarele petrolier, minier şi energetic sunt monopol de stat, pentru orice achizitie organizându-se licitaţii naţionale sau internaţionale. Procesul este birocratic, de cele mai multe ori discreţionar pe fond. În sectorul petrol/gaz acţionează deja, de ani de zile, entităţi internaţionale cunoscute (BP, SHELL, STATOIL, YPF, CHEVRON, REPSOL etc.), care au investit zeci de miliarde de dolari (începând cu deschiderea petrolieră venezueleană iniţiată în decada 90) în explorări şi exploatări şi au deja la dispoziţie o importantă reţea de aprovizionare cu cele necesare, în special firme din ţara de origine.

Mediul de afaceri venezuelean este puternic influenţat negativ de o serie de elemente deja menţionate, dar şi de situaţia politică tensionată, de tendinţa clară a actualei administraţii spre centralism, autoritarism şi înfruntarea permanentă cu sectorul privat, ale cărui legităţi sunt în totală contradicţie cu “principiile revoluţiei bolivariene”;

În sistemul financiar-bancar funcţioneaza cca.39 entităţi, din care doar câteva (între care BBVA, ING BANK, BANESCO, CITIBANK etc.) sunt bine puse pe picioare. Specialiştii apreciază că se va accentua procesul de fuzionari, astfel încât să rămână, în următorii 2-3 ani, doar max. 10-15 entităţi, puternice şi eficiente. Băncile de stat (5), suprapopulate de clientela politică, birocratice şi ineficiente, au continuu probleme;

În ceea ce priveşte atragerea de investiţii venezuelene, menţionăm următoarele: Venezuela este, ca şi Romania, ţara receptoare de investiţie străina. Situaţia generală actuală nu favorizează însă atragerea acesteia, decât parţial, în special în sectorul petrolier şi al gazului natural, astfel că, tradiţional, disponibilităţile financiare se îndreaptă spre SUA, Canada, Mexic, Columbia, Chile, Costa Rica etc., spaţii care asigura un cadru atractiv şi stabil.

Cu toate că s-au facut larg cunoscute posibilităţile legislative românesti, specifice atragerii de investiţie străina, se menţine orientarea cunoscută, tradiţională, astfel ca, cel puţin deocamdată, sunt şanse reduse de atragere a unor astfel de fonduri din Venezuela.

În ideea recuperării şi impulsionării industriei naţionale, ajunsă într-o situaţie deosebit de grea (din diverse cauze, între care lipsa sprijinului oficial, dar şi nivelul calitativ şi competitiv), a apărut un decret care favorizează, în licitatţiile pentru achiziţiile de stat (cca 6 miliarde dolari/an), întreprinderile naţionale (cu accentul pe cele mici şi mijlocii), funcţie de ponderea valorii locale adăugate, precum şi de gradul în care se creează noi locuri de muncă. Se speră că astfel, cca. 70% din necesarul de achiziţii al sectorului public să se obţină de pe plan local;