Obiectul si Metoda Economiei Politice

Stiinta economica, la fel ca si toate celelalte stiinte pe care se bazeaza cunoasterea umana si dezvoltarea societatii (matematica, chimia, fizica s.a.) a parcurs un proces lung de formare si dezvoltare a sa. Se apreciaza, de catre cei mai multi specialisti, ca se pot distinge mai multe faze in evolutia cunoasterii economice:

a) faza prestiintifica, incepand din antichitate marcata de gandirea

economica a lui Aristotel si Platon, care dureaza pana in sec. al XVIII-lea;

b) faza constituirii propriu-zise a stiintei economice, intre anii 1750-1870;

c) faza descoperirii si elaborarii principiilor teoretice fundamentale

(1870-1930);

d) faza contemporana, de adancire si extindere a teoriei economice din

1930 pana in prezent.

Denumirea de economie politica provine din combinarea sensului urmatoarelor trei cuvinte de origine greaca: OIKOS (casa, gospodarie), NOMOS (norma, lege) si POLIS (cetate, oras), fiind lansata in anul 1615 de catre francezul Antoine de Montcretien prin publicarea "Tratatului de Economie Politica" o carte despre finantele publice, despre normele de gospodarire a statului.

Bazele teoretice ale Economiei politice au fost puse intre anii 1750-1870 de mari economisti ca: Adam Smith, David Richardo, Jean Baptiste Say, John Stuart Mill, s.a. cunoscuti sub denumirea de clasici ai economiei politice. in decursul timpului, si alti mari economisti si-au adus contributia la ridicarea acestei stiinte pe noi trepte de cunoastere.

Raspunsul la intrebarea " Care este obiectul Economiei politice - " nu este usor de dat, pe de o parte, pentru ca in decursul celor peste doua secole de dezbateri, s-au formulat conceptii diferite si, prin urmare, s-au dat definitii diferite. Pe de alta parte, dificultatea decurge si din faptul ca nu de putine ori definitiile si precizarile facute in literatura economica se refera fie la economia politica, fie, mai larg, la stiinta economica. Daca la inceput, obiectul de studiu se limita doar la productia agricola, cu timpul a fost extins la productia in ansamblu si mai departe la circulatia, repartitia si consumul avutiei.

in decursul timpului s-au conturat mai multe grupe de conceptii in ce priveste definirea Economiei politice.

a) O prima serie de definitii o reprezinta cele care rezulta din conceptiile formulate de reprezentantii gandirii clasice care defineau economia politica drept stiinta a avutiei sau bogatiei, care isi propune punerea in evidenta a cailor si mijloacelor de sporire a acesteia. Extinderea treptata a sferei preocuparilor teoretice si-a gasit expresia in denumirea unor lucrari de baza ale fondatorilor economiei

politice clasice si in problematica tratata. Astfel, lucrarea principala a lui A. Smith este intitulata "Avutia natiunilor, cercetare asupra naturii si cauzelor ei", iar J. B. Say in lucrarea "Tratatul de Economie politica" intelegea sa expuna "modul in care se formeaza, se distribuie si se consuma bogatiile". Apreciind aportul lor, conceptia economistilor clasici cu privire la obiectul de studiu al Economiei politice s-a dovedit a fi deficitara, intrucat lasa in afara campului de investigatie sfera serviciilor, domeniu de activitate care, in perioada actuala detine peste jumatate din produsul national in statele dezvoltate, si deci nu poate fi lasat in afara obiectului Economiei politice.

b) O alta serie de definitii este conturata spre sfarsitul secolului al XlX-lea

cand, obiectul de studiu al Economiei politice a fost orientat in mod deosebit spre

schimbul de marfuri, cu accent pe trebuintele umane si pe utilitatea economica. in

stransa legatura cu aceasta, numeroase scoli economice si curente de gandire au

plasat consumul in centrul vietii economice, imprimand teoriei economice o

pronuntata nuanta psihologica, subiectiva. Economia ar avea ca obiect - spun adeptii

acestui curent -, studiul bazelor schimbului, a schimbului de marfuri. O asemenea

definire s-a fundamentat cu deosebire in operele reprezentantilor gandirii neoclasice,

pentru care bunurile nu au valoare in sine, intrucat valoarea nu apare decat in si prin

schimb. Nu se poate verifica faptul ca un bun sau serviciu are utilitate decat daca

satisface nevoile. Valoarea nu poate deci sa se manifeste decat in schimbul care se

opereaza liber pe piata. intrucat schimbul genereaza in mod necesar pretul, economia

este, - sustin reprezentantii acestui grup -, inainte de toate stiinta care se ocupa cu

studiul preturilor si al modalitatilor de formare a acestora, al raporturilor ce se

formeaza intre preturi.

O asemenea definire se foloseste si in prezent. Astfel, Kennet E. Boulding afirma: "definesc economia drept segmentul sistemului social global care se ocupa prioritar de schimb si institutiile sale si de bunurile si serviciile care scapa la schimb" (Kennet E. Boulding, Economics As a Science, University Press of America, Boston, 1988, p.17).

Unei asemenea definiri a stiintei economice i se aduce reprosul ca ea lasa in afara obiectului ei de studiu bunurile care se repartizeaza fara a imbraca forma de marfa si fara interventia pretului. Asemenea observatii au fost formulate si in cadrul unui raport catre Clubul de la Roma, elaborat de Orio Garini (Orio Garini, Dialogue sur la richesse et le bien-etre, Economica, 1981), care releva ca stiinta economica nu se poate rezuma numai la stadiul economiei monetarizate, lasand in afara obiectului ei serviciile sociale care nu se realizeaza prin piata. Caci, o buna parte din resurse, din venituri, se sustrage liberei dispozitii a agentilor economici si deci legii pietei. Prelevarea si redistribuirea operate de impozite, precum si ansamblul cheltuielilor sociale, care sunt considerabile, nu pot fi ignorate de stiinta economica.

c) Alaturi de aceste conceptii, in sec. al XX-lea s-a afirmat opinia dupa care

Economia politica este stiinta optiunilor rationale si eficiente, sau stiinta a alegerilor

eficace. in lucrarea sa "Eseu asupra naturii si semnificatiei stiintei economice"

(1947), Lionel Robbins definea economia ca "stiinta care studiaza comportamentul

omului ca relatie intre scopurile sale si mijloacele limitate care au o utilizare

alternativa".