Având profunde cunostinte teoretico-metodologice, indispensabile pentru întelegerea
complexitatii vietii economice reale, a dinamicii structurilor economice, a raporturilor
multiple dintre agentii vietii economice.
SEMESTRUL I
INTRODUCERE ÎN STUDIUL ECONOMIEI
I. ECONOMIA SI STIINTA ECONOMICA. OBIECTUL DE STUDIU
AL ECONOMIEI POLITICE. METODA ÎN STIINTA ECONOMICA
Definirea stiintei economice
Stiinta economica reprezinta o componenta deosebit de importanta a sistemului
de stiinte contemporane. Orice activitate economica presupune promovarea criteriului
de rationalitate, calcule stiintifice, o anumita tehnica de gândire economica, un
anumit comportament în gestionarea resurselor si în adoptarea deciziilor.
Definirea stiintei economice si a rolului ei în pregatirea profesionala are drept
punct de plecare studierea nevoilor si resurselor, a activitatii economice, a fenomenelor
si proceselor economice.
În sens economic, nevoile umane reprezinta cerinte materiale si spirituale, de
bunuri si servicii, de mediu ecologic ale vietii si activitatii oamenilor. Ele constituie
impulsul si motivatia oricarei activitati umane.
În functie de diferite criterii de clasificare, nevoile umane pot fi grupate în: nevoi
naturale, sociale si rationale; nevoi primare si superioare; nevoi individuale, de grup si
generale ale societatii etc. Însa, indiferent de tipul lor, nevoile au câteva caracteristici:
a) Caracterul dinamic, în sensul ca, de la o perioada la alta, au loc modificari în
structura si nivelul calitativ al cerintelor de consum.
b) Sunt reproductibile sau regenerabile, în sensul ca satisfacerea unei nevoi sau
a alteia dureaza numai un anumit timp, dupa care se manifesta din nou;
c) Caracterul complementar, în sensul ca satisfacerea unei nevoi genereaza o alta;
20
d) Sunt concurente, în sensul ca unele se extind, iar altele se restrâng având loc
si substituirea unora cu altele.
Satisfacerea nevoilor se realizeaza prin consumul de bunuri materiale si
servicii. Pentru producerea acestor bunuri si servicii este necesara utilizarea resurselor
economice, umane si materiale. Problema fundamentala a tuturor economiilor o
reprezinta raritatea resurselor, care sunt limitate si insuficiente pentru a produce toate
bunurile materiale si serviciile pe care oamenii ar dori sa le consume. De aceea, apare
necesitatea alegerii celei mai bune variante de alocare a resurselor.
Costul de oportunitate al unei alegeri reprezinta costul celei mai bune
alternative sacrificate, atunci când se face o alegere între mai multe variante posibile.
De asemenea, în studierea alternativelor de a produce se foloseste curba (frontiera)
posibilitatilor de productie. Aceasta reflecta toate combinatiile posibile de producere
a doua bunuri prin folosirea integrala si eficienta a resurselor disponibile la un
moment dat. Miscarea de la un punct la altul pe aceasta frontiera arata o modificare în
cantitatile de bunuri produse care necesita o realocare a resurselor.
Componentele activitatii economice
Activitatea economica este o componenta fundamentala a actiunii umane, în
cadrul careia, prin alocarea si folosirea resurselor economice, au loc procesele de
productie, de circulatie, de distributie si consum de bunuri si servicii, în vederea
satisfacerii trebuintelor. Structura activitatii economice cuprinde urmatoarele componente
fundamentale:
a) Productia, în cadrul careia, prin combinarea factorilor, oamenii produc
bunuri materiale si servicii;
b) Circulatia, ce asigura trecerea bunurilor economice de la producator la
consumator;
c) Distributia, ce asigura repartitia bunurilor si serviciilor pe destinatiile lor
(satisfacerea nevoilor de consum sau de productie);
d) Consumul, folosirea bunurilor si serviciilor pentru satisfacerea nevoilor.
Structura activitatii economice poate fi analizata si din alte unghiuri de vedere:
structura tehnologica, de ramura, pe sectoare, teritoriala. Importanta este si structura
verticala a activitatii economice, în cadrul careia putem evidentia:
a) Microeconomia – activitatea economica la nivelul unitatii economice;
b) Mezoeconomia – activitatea la nivel de ramura economica si zona economica;
c) Macroeconomia – activitatea economica la nivelul economiei nationale;
d) Mondoeconomia – ansamblul economiilor nationale în interdependenta lor.
Tinând cont de cele prezentate mai sus, putem spune ca obiectul economiei
politice ca stiinta îl constituie studierea vietii economice reale, a fenomenelor si
proceselor economice care au loc în domeniul productiei, schimbului, repartitiei si
consumului de bunuri materiale si servicii, a relatiilor cauzale, a legilor si
categoriilor economice, pe diferitele trepte ale evolutiei societatii, oferind un mod
economic stiintific de gândire si actiune, putere de anticipare si rationalitate, tinând
seama de confruntarea nevoilor nelimitate cu resursele limitate.
Sistemul stiintelor economice
Economia politica nu este decât o componenta din sistemul stiintelor economice.
În structura acestuia sunt cuprinse urmatoarele:
a) stiinta economica fundamentala (economia politica); b) stiintele economice
functionale (management, marketing, finante-banci etc.); c) stiintele economice
21
teoretico-aplicative (de ramura); d) stiintele istorice economice si ale gândirii
economice; e) economia mondiala; f) stiintele economice de granita (econometria,
informatica economica, sociologia economica, psihologie economica etc.).
Sistemul stiintelor economice este dinamic si deschis, îmbogatindu-se, de la o
perioada la alta, pe masura progresului stiintei. Astfel, se impun discipline economice
noi, cum ar fi: economia mediului înconjurator, economia urbana, economia
investitiilor în strainatate si a întreprinderilor multinationale etc.
Ca stiinta economica fundamentala, economia politica ofera baza teoretica si
metodologica generala stiintelor economice în ansamblul lor.
Afirmarea economiei ca stiinta autonoma presupune, pe lânga obiectul sau
propriu de studiu, si o metoda, adica un ansamblu de principii, de procedee si tehnici
de cercetare, care au rolul de a contribui la explicarea si rezolvarea cu eficienta tot
mai mare a problemelor practicii economice.
Procedeele definitorii metodei în stiintele economice, frecvent utilizate sunt
urmatoarele: abstractizarea, inductia, deductia, îmbinarea metodei istorice cu cea
logica, analiza cantitativa si cali
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
