Geografie Politică

Specific lumii animale, dar si civilizatiei umane este faptul ca fiecare individ poseda un teritoriu propriu, pe care-l poarta intotdeauna cu sine, ca o extindere a propriei persoane. Spatiul personal are o forma asimetrica in jurul corpului, mai re strans in fata (unde ne intersectam cu spatiul celorlalti indivizi) si mai extins in spate (ca un coeficient de securitate necesar). Despre comportamentul individului (al societatilor, culturilor prin extrapolare), exista studii clasice, realizate de specialisti straini (Ed. Hall, W. Christaller, A. Philbriek) sau romani (inclusiv geografi, vezi St. Ciulache s.a.). Spatiul personal minim acceptabil este, in principal, determinat de mostenirea culturala si de educatie (a se vedea spatiul personal teritorial dintr-un trib african sau dintr-un megalopolis). Deviatiile de la respectarea spatiului teritorial personal genereaza uneori comportamente de dominanta, care prin extrapolare se pot aplica si statelor (marile puteri fata de statele mici sau limitrofe/periferice). Desigur ca indelungata convietuire sociala, mostenirea culturala care se imbogateste de la o generatie la alta, au contribuit la adaptarea individului de la micile asezari, pana la marile aglomeratii urbane. In fapt, conceptul de teritorialitate poate fi definit ca un tipar de comportament, daca ne referim la indivizi, si mai putin la state. In evolutia geografiei politice, Scoala germana (FI. Ratzel, R. Kjellen s.a.), concepea statul ca un organism viu, iar comportamentul statului era de fapt suma comportamentelor indivizilor care-l compun. In conceptia iconografica a lui J. Gottman, spatiul teritorial (vital) are limite inamovibile. Spatiul teritorial (devenit uman) se manifesta uneori chiar la grupurile etnice din marile orase (de pilda, cartierele China-Town din metropolele americane: New York, Chicago, Los Angeles etc.). Desi primele state au aparut inca din antichitate, statul national modem s-a individualizat in Europa feudala de la regnum (suveranitatea personala), la dominium (suveranitatea nationala), iar teritorialitatea politica a generat statul modem. In afirmarea statului ca entitate geopolitica, un rol deosebit l-a avut nationalismul, care se bazeaza, printre alte elemente, si pe teritorialitate, ca expresie materiala a limitelor statului respectiv. Uneori, in cazul unor popoare, s-a dezvoltat si un concept mistic despre un anumit teritoriu: cazul statului Israel (aparut in 1948 prin revenirea evreilor din diaspora pe teritoriile biblice, dupa doua milenii de peregrinari, cu sprijinul marilor puteri).

Unul dintre avizatii cercetatori ai problemei, Ed. Soja, afirma despre relatia teritorialitate, stat si societate urmatoarele: ,,Numai cand societatea a inceput sa creasca simtitor in dimensiuni si complexitate, s-a afirmat teritorialitatea ca fiind un fenomen

13

organizational si comportamental puternic. Dar aceasta este o teritorialitate culturala si simbolica, nu teritorialitatea primitiva a primatelor si a altor animale. Astfel, desi teritorialitatea culturala incepe in mod fundamental cu primatele, omul atinge o proeminenta centrala in societate, numai prin aparitia statului (s.n.). Si probabil ca-si atinge inflorirea suprema ca baza organizationala pentru societate, in statul national bine structurat, rigid compartimentat si sever aparat din zilele noastre". In evolutia conceptului de stat, determinismul a avut un rol important, incepand cu Ch. Darwin, H. Adams, Th. Veblen, W. Sumer, pana la cunoscuti geografi: Paul Vidal de la Blache, Jean Brunhes s.a. Determinismul social (promovat de S. Valkenburg) dezvolta teoria ciclica a statelor (asemanatoare stadiilor de dezvoltare umana). Desigur, importanta determinismului trebuie apreciata intre necesitate si nonexagerare, mediul fizic, desigur, este important, dar nu si determinant. Dupa Cel de-al Doilea Razboi Mondial se impune statul teritorial (J. Herz) care-si dobandeste notorietatea datorita ,,geopoliticii nucleare", cand multe concepte interbelice despre stat devin desuete, iar alte conceptii capata mereu noi adepti, datorita tehnologiei militare, ,,retribalizarii" omenirii in noul ,,sat planetar". In concluzie, indiferent de punctul de vedere adoptat, statul isi are originea in spatiul personal (regnum), iar evolutia spre dominium (suveranitate nationala), a avut loc intr-o perioada lunga de timp. I.1.2. Conceptul de stat si ideea statala Evolutia notiunii de stat poate fi urmarita din antichitate pana in prezent, ca un corolar al istoriei umanitatii, de la statul sclavagist antic, pana la statul democrat din zilele noastre. In epoca iluminista, de pilda, J.J. ,Rousseau definea statul ca ,,forma cea mai angajanta a asocierii politice", in vreme ce monarhul Ludovic al XIV-lea, imbratisa conceptul absolutist ,,statul sunt eu". Semnificatiile pe care le incumba conceptul de stat au evoluat in timp, pe masura dezvoltarii stiintelor sociale, de la formele rudimentare statale, pana la cele mai evoluate. Dar coagularea statului nu se realizeaza oriunde si oricum/ori cand, decat atunci cand se indeplinesc anumite premise. Un astfel de model a fost descris de sociologul K. Deutsh si se baza pe cel putin sapte elemente: 1. trecerea de la agricultura de subzistenta la economia de schimb; 2. aparitia ariilor (zonelor) centrale; 3. evolutia oraselor; 4. dezvoltarea retelelor initiale de comunicatie; 5. concentrarea capitalului; 6. desteptarea constiintei etnice; 7. imbinarea constiintei etnice cu constrangerea politica, stratificarea reala a societatii.

In conceptia