Expertiză merceologică

Previzualizare curs:

Extras din curs:

In sens general, notiunea de expertiza desemneaza un mijloc probator de un tip deosebit reprezentand constatarea sau opinia unui specialist intr-un domeniu anumit de cunoastere, in scopul elucidarii unor probleme controversate sau litigioase in fata unor organe judiciare sau a partenerilor unui contract economic.

Caracterul complex si special al unor probleme pe care organele judiciare le au de solutionat obliga la consultarea in masura tot mai mare a opiniei specialistilor in diverse domenii si explica insemnatatea deosebita atribuita mijloacelor de proba in stabilirea realitatii faptelor.

In ansamblul acestora, expertiza reprezinta acel mijloc de proba prin care, in baza unei cercetari metodice folosind procedee stiintifice, expertul aduce la cunostinta organului care l-a imputernicit concluzii motivate stiintific cu privire la faptele pentru a caror elucidare sunt necesare cunostinte specializate.'1

Progresul rapid al stiintei si tehnicii, inregistrat mai ales in ultimele decenii, a asigurat o expansiune fara precedent a expertizei, intalnita in prezent in aproape toate domeniile activitatii omenesti. Necesitatea sa este impusa de dezideratul prezentarii unor probe concludente in fata organelor judiciare, a organismelor arbitrajului comercial international sau operatorilor economici, care sa asigure adoptarea de catre acestia a unor hotarari juste.

1 E. Mihuleac, Expertiza judiciara, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1971

Expertiza calitatii marfurilor

Expertiza este considerata ca fiind necesara numai in acele cazuri in care se pot da interpretari diferite unor probleme pentru a caror solutionare sunt necesare cunostinte de o deosebita competenta tehnica, economica, medicala etc. Ea constituie un mijloc de proba prin care, in baza unei activitati de cercetare desfasurata prin folosirea unor metode stiintifice, expertul aduce la cunostinta organului interesat concluzii motivate stiintific cu privire la faptele pentru a caror elucidare sunt necesare cunostinte de specialitate. Importanta ce se acorda in prezent expertizei poate fi evidentiata, printre altele, de faptul ca legiuitorul prevede obligativitatea recurgerii la expertize in anumite situatii, prin infiintarea unor institutii statale cu atributii in acest domeniu, precum si de selectionarea expertilor dintre specialistii cu cea mai inalta calificare.

Cu toata importanta atribuita in prezent expertizei, trebuie totusi mentionat ca opinia expertului nu are o forta probanta absoluta, fiind supusa liberei aprecieri a organului judiciar, pe care il ajuta sa-si formeze o opinie proprie. Prin urmare, expertiza nu este hotaratoare in rezolvarea unei cauze, organul judiciar nefiind obligat sa formuleze o decizie fundamentata numai pe opinia expertului.

Notiunea de ,,expertiza", care deriva de la cuvantul latinesc ,,experior" (a incerca, a proba) si ,,expertus", avand semnificatia activitatii de cercetare a unei probleme de catre un specialist, este intalnita, in general, in limba multor popoare sub aceeasi denumire (in limba franceza - expertise, rusa - ekspertiza etc). Uneori, ea poate fi insa desemnata prin mai multi termeni, precum proba prin rapoarte de experti, proba prin experti sau rapoarte de experti.

Intrucat prin efectuarea unei expertize pot fi aflate si alte date decat cele existente in dosarul cauzei, se poate considera ca aceasta poate indeplini o functiune dubla:

- descoperirea si punerea in evidenta a unor date si fapte importante pentru obiectul cauzei sau comensurarea calitativa sau cantitativa a unor probe2;

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Expertiza merceologica.pdf
Alte informații:
Tipuri fișiere:
pdf
Diacritice:
Da
Nota:
9/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
10 pagini
Imagini extrase:
10 imagini
Nr cuvinte:
2 994 cuvinte
Nr caractere:
16 973 caractere
Marime:
189.36KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Economie
Tag-uri:
mercologie, expertiza
Predat:
la facultate
Materie:
Economie
Sus!