Economie rurală

CAPITOLUL I

AGRICULTURA RAMURA A PRODUCTIEI MATERIALE

Agricultura reprezinta in ansamblul economiei nationale una din ramurile de mare importanta, menita sa contribuie intr-o masura covarsitoare la relansarea cresterii economice a tarii noastre. Este necesar sa se petreaca transformari fundamentale in structura agrara, in baza tehnico-materiala, in organizarea exploatatiilor agricole, care sa asigure practicarea unei agriculturi moderne si inscrierea ei in strategia generala de trecere a intregii economii romanesti la economia de piata.

Agricultura se bucura astazi de o deosebita atentie in toate tarile lumii, indiferent de nivelul de dezvoltare economica. In lumea contemporana tarile cele mai dezvoltate din punct de vedere economic sunt si cele mai mari producatoare si exportatoare de produse agricole.

Ca ramura de baza a economiei noastre nationale agricultura se afirma ca un domeniu de activitatea deosebit de complex si complicat.

Complexitatea agriculturii, ca ramura a productiei materiale, a economiei nationale, este determinata de rolul agriculturii in dezvoltarea economica si de particularitatile ei tehnice, economice si sociale, care imprima legitatilor economice generale o manifestare specifica in agricultura.

1.1. Agricultura ca ramura biologica a productiei materiale;

particularitatile agriculturii

Un fenomen caracteristic pentru toate tarile il constituie, in economia contemporana, cresterea rolului agriculturii, cu toate ca ponderea contributiei agriculturii la formarea produsului intern brut scade, iar numarul populatiei active din agricultura se reduce. Acest fenomen devine explicabil de indata ce locul agriculturii in angrenajul economiei generale este abordat nu numai dupa anumite ponderi in structura unor indicatori macroeconomici, ci si printr-o analiza de ansamblu a functiilor agriculturii in cresterea economica generala.

Agricultura constituie o ramura care se bazeaza pe resurse in continua autoreinnoire, spre deosebire de alte ramuri care utilizeaza resurse naturale (petrol, carbune, minereuri etc.), ce se epuizeaza pe masura exploatarii.

Productia agricola in ansamblul ei apare ca o rezultanta a unor procese complexe de transformare a unei multitudini de substante si forme de energie (solara, chimica, biochimica, fosila etc.) prin intermediul organismului viu al plantelor si animalelor, sub impactul factorilor naturali, ai resurselor materiale si financiare, a muncii, in bunuri materiale specifice.

Caracterul de ramura biologica a agriculturii face ca dezvoltarea plantelor si animalelor in medii de productie naturale sau artificializate sa constituie o problema mult mai complexa decat in orice alta ramura a productiei materiale. Dirijarea procesului de productie agricola constituie o activitate deosebit de complicata, diferentiata in raport cu zona de productie unde se materializeaza procesul agricol.

Sistemul de productie agricola poate fi considerat ca un ansamblu de activitati productive in domeniul culturii plantelor si cresterii animalelor, sustinut de resurse naturale in cadrul carora pamantul are un rol dominant, precum si de resurse materiale, umane si financiare, avand drept scop obtinerea de produse agroalimentare si pentru diferite industrializari, la un nivel determinat de eficienta economica.

Transformarea energiei cinetice solare in energie potentiala este apanajul exclusiv al organismelor vii ale plantelor verzi. Ca atare participarea organismelor vii ale plantelor verzi constituie prima trasatura de baza a agriculturii privita ca ramura a productiei materiale. Se poate afirma ca procesele de productie din agricultura incep si se sfarsesc acolo unde incep si se sfarsesc procesele biologice, determinate de prezenta organismelor vii.

Procese de creare a substantei organice au loc si in conditii naturale, dar nu se poate vorbi inca de agricultura. Numai din momentul cand activitatea organismelor vii se desfasoara sub actiunea dirijata a omului, transformand produsele acestora din daruri ale naturii in produse ale muncii omenesti se poate vorbi despre agricultura. Prin urmare desfasurarea activitatii organismelor vii sub controlul omului constituie a doua trasatura de baza a agriculturii ca ramura a productiei materiale.

In literatura de specialitate s-a conturat definitia potrivit careia agricultura este acea ramura a productiei materiale in care, cu ajutorul organismelor vii ale plantelor verzi si sub actiunea diriguitoare a omului are lor transformarea energiei cinetice a soarelui in energie potentiala, sub singura forma accesibila organismului omenesc - substanta organica.

Importanta deosebita a agriculturii in comparatie cu celelalte ramuri ale economiei nationale deriva din urmatoarele:

- in primul rand este singura ramura de productie capabila sa acumuleze energie cu ajutorul muncii, in timp ce toate celelalte ramuri consuma energie;

- in al doilea rand, agricultura a constituit ramura primara a productiei materiale din care s-au desprins celelalte ramuri; insasi aceasta desprindere si existenta de sine statatoare a tuturor celorlalte ramuri este conditionata de existenta agriculturii ca singura furnizoare de mijloace de subzistenta vitale pentru acea parte a societatii ocupata in celelalte ramuri ale productiei materiale sau in ramurile neproductive;

- in al treilea rand, actiunea favorabila a factorilor biologici face ca la orice nivel de capitalizare ponderea bunurilor si serviciilor consumate in agricultura sa fie mai redusa decat in alte ramuri ale economiei nationale; de aceea, la acelasi produs intern brut, in agricultura se obtine o valoare adaugata bruta mai mare, fapt care duce la cresterea avutiei nationale;

- in al patrulea rand produsele agroalimentare au o desfacere sigura pe piata mondiala, aflata intr-o continua penurie, favorizand in majoritatea cazurilor cresterea preturilor produselor agricole pe piata mondiala, asigurand pe aceasta cale o eficienta ridicata a exporturilor de produse agricole.

Agricultura ca si celelalte ramuri ale economiei nationale se dezvolta dupa aceleasi legitati economice, dar cu forme specifice de manifestare, determinate de existenta unor particularitati tehnice si economice ale acesteia, fapt ce imprima o complexitate deosebita fenomenelor economice din agricultura in comparatie cu aceleasi fenomene economice din industrie.

Prima si cea mai importanta particularitate a agriculturii este aceea ca pamantul este principalul element al capitalului agricol, functionand concomitent atat ca obiect al muncii cat si ca mijloc de munca.

Pamantul privit sub aspectul sau triplu: unealta de productie, obiect al muncii si instrument de tezaurizare, se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi specifice, care il deosebesc de celelalte mijloace de productie si care au o insemnata influenta asupra politicilor agrare. Pamantul este o resursa esentiala, fara de care agricultorul nu-si poate exercita meseria. Pamantul ca obiect de analiza economica este un bun particular nemobil, nereproductibil, heterogen, indivizibil, avand multiple caracteristici nedisociabile (forma, suprafata, pozitie), exercitand simultan mai multe functii diverse (productie, consum, valoare - refugiu, speculatie).

Pamantul participa nu numai la procesul de productie din agricultura, ci si din celelalte ramuri ale economiei nationale, insa rolul sau economic este total diferit functionand ca loc de asezare, ca baza, ca temelie a spatiului de functionare. Numai in agricultura pamantul constituie conditia sine qua non pentru insasi existenta agriculturii ca utilitate sociala, conditie primara a muncii si obiect general al muncii omenesti.

In agricultura alaturi de pamant la obtinerea bunurilor materiale participa plantele si animalele ca obiecte si mijloace de munca. Animalele si plantele asa cum se prezinta ele astazi sunt produsele unor transformari care au avut loc timp de mai multe generatii sub controlul omului si prin intermediul muncii omenesti, reprezentand importante mijloace de productie in agricultura.

In agricultura, spre deosebire de celelalte ramuri ale economiei nationale, activitatea de productie este direct sau indirect influentata de conditiile naturale pedoclimatice. Daca in industrie rezultatele obtinute depind nemijlocit de cantitatea si calitatea muncii lucratorilor, de modul cum este organizata si condusa intreaga activitate economica, in agricultura, la aceeasi inzestrare tehnica, la acelasi nivel de organizare si conducere a productiei, randamentele la unitatea de suprafata si pe animal vor fi mai ridicate in conditiile pedoclimatice favorabile si mai scazute in cazul existentei unor conditii pedoclimatice mai putin favorabile.