Economia Întreprinderii

Capitolul 1

TEORIA FIRMEI-SUPORTUL EXISTENTEI MICROECONOMIEI

Firma (întreprinderea) este considerata celula de baza în mecanismul complex al functionarii oricarui tip de economie si în acelasi timp formeaza obiectul de studiu al microeconomiei. Cu toate ca exista mai multe definitii referitoare la ce este si care este scopul final al întreprinderii în economie, voi prezenta succint o astfel de definitie, tinând cont de aspectele urmarite în abordarea teoriei firmei. Astfel, firma reprezinta o entitate tehnico-materiala si umana, delimitata spatial si care, prin reunirea si combinarea factorilor si a tehnicilor de productie creaza valori noi (bunuri, servicii), ce asigura satisfacerea cererilor de pe piata si astfel continuarea si dezvoltarea propriei activitati, îmbinând în acest mod satisfacerea intereselor personale (ale organizatiei) cu cele generale (ale societatii).

Iata cum s-ar prezenta, schematic, locul firmei în cadrul mediului economic si care sunt cele patru aspecte ce intereseaza în cadrul studiului teoriei firmei.

Realizarea functiilor de baza ale managementului firmei si pe care le vom dezvolta într-un capitol separat, se raporteaza la formele specifice de la nivelul fiecarei întreprinderi (organizatii) si care sunt urmarite de catre acea firma, tinând cont de caracteristicile acesteia, pentru atingerea unor scopuri concrete. Este nevoie deci de o scurta prezentare a tipologiilor întreprinderilor existente.

Si în acest caz am operat cu cele mai simple si relevante clasificari :

a) Întreprinderi producatoare de bunuri din ramurile industriala, agricola, piscicola, forestiera, de constructii-montaj.

b) Întreprinderi prestatoare de servicii în domeniile transporturilor, telecomunicatiilor, asigurarilor, finantelor, bancilor, comertului, turismului.

c) Firme private, publice, mixte, dupa natura patrimoniului.

d) Firme mici, mijlocii, mari (cu un numar al personalului cuprins între câteva zeci de salariati, trecând prin valori cuprinse între 50-500 de angajati si ajungând apoi la peste 10-15 mii de salariati, clasificare având la baza dimensiunile activitatii stabilite.

e) Întreprinderi de interes local, national, international si transnational, în functie de importanta spatiala a activitatii desfasurate.

Vorbind de tipologia firmelor, asa cum am stabilit într-un alt capitol al lucrarii, voi prezenta câteva elemente referitoare la forma de organizare a întreprinderii cunoscuta sub numele de concern. Acest termen provine din limba germana, unde konzern, la plural konzerne, desemna mari grupuri industriale din economia germana constituite pentru a domina un anumit tip de piata si pentru a mentine un anumit nivel al preturilor si profiturilor dintr-o anumita ramura a industriei. Acest tip de firma, organizat dupa modelele stabilite de Frank Taylor în privinta organizarii productiei si a muncii si constituita din societati ce îsi pastreaza autonomia, a trecut Oceanul si s-a impus si în economia în plina dezvoltare a S.U.A.. Ca exemple de concerne, putem aminti: Krupp, I. G. Farben, Du Pont de Nemours, General Motors, s.a.m.d.. Nu este lipsit de interes, discutând despre teorii si practici economice în timp si spatiu, sa fac o precizare în legatura cu o forma a firmei, nascuta în îndepartata Japonie în perioada Meiji (1868-1912), cunoscuta sub numele de Zaibatsu, adica o forma de conglomerat ce aduna sub controlul unei firme holding (,,honsha”) activitati industriale diverse, banci, companii de asigurare si societati comerciale. Dominate de marile familii nipone, precum Mitsubishi sau Sumitomo, putine la numar si care au sub control activitati atât de diverse, aceste Zaibatsu obtin profituri substantiale, ca si o considerabila putere economica si politica.

Prelungind problema tipologiei firmelor, trebuie sa accentuez ca esenta sistemului capitalist este reprezentata de proprietatea privata si firmele (companiile) cu raspundere limitata. În acest tip de companie se limiteaza riscurile investitorilor (actionarilor), astfel ca în cazul declararii falimentului se pierde investitia facuta în actiunile firmei, deci nu mai mult decât s-a investit. Numele firmelor din întreaga lume vin sa întareasca aceasta realitate: astfel, prescurtari ca Ltd. (Limited) sau Inc. (Incorporated) pentru lumea anglo-saxona, GmbH (Gesellschaft mit beschränkte Haftung) pentru Germania sau S.A. (Société Anonime, Sociedad Anónima) pentru firmele din spatiile de limba franceza si spaniola , au semnificatia tot ,,limitat”. Definirea în felul acesta a investitorilor, adica a actionarilor, sub numele generic de ,,anonimi”, designeaza faptul ca acei creditori ai respectivei firme nu au dreptul de a-i urmari pentru neplata sumelor datorate în cazul intrarii companiei în faliment.

Spuneam la începutul capitolului ca firma este o entitate spatiala, de aceea o mare importanta în prezenta analiza este si utilizarea celuilalt aspect: dezvoltarea ulterioara de catre A. Weber a teoriei amplasarii spatiale a unitatilor (industriale) , enuntata initial, dupa cum stim de Johann Heinrich von Thünen, când s-a referit la unitatile din ramura agriculturii. În esenta, aceasta teorie prevedea amplasarea fimelor producatoare de bunuri mai putin voluminoase în apropierea surselor de materii prime si materiale necesare productiei, pe de o parte si pe de alta parte , amplasarea unitatilor producatoare de bunuri cu greutati mai mari lânga pietele de desfacere, toate acestea având ca finalitate si reducerea cheltuielilor de transport, actiune concretizata în principiul „standort”, formulat înca de la începutul secolului XX de A. Weber.