Pomicultură

NOTIUNI INTRODUCTIVE

1.1. DEFINITIA POMICULTURII

Pomicultura este stiinta care se ocupa cu studiul biologiei si tehnologiei speciilor pomicole, in vederea realizarii unor productii mari de fructe, relativ constante de la un an la altul, de calitate superioara si profitabile in acelasi timp.

Etimologic, aceasta denumire deriva de la latinescul pomus-i = arbore fructifer si cultura-ae = ingrijire, cultivare.

Pomicultura, ca disciplina aplicativa, alaturi de intregul profil agronomic, s-a format ceva mai tarziu, dupa consolidarea stiintelor fundamentale (biologia, fizica, chimia, biochimia). Ea opereaza cu notiunile si elementele de baza ale acestor stiinte, in vederea obtinerii unor productii profitabile, prin realizarea de ecosisteme pomicole artificiale adecvate.

Ecosistemul pomicol este dependent, in cea mai mare masura, de conditiile ecologice locale. Astfel, particularitatea comuna a tututror stiintelor agronomice este data de actiunea legilor si principiilor generale, sunt influentate de conditiile locale. in consecinta, Pomicultura generala se ocupa cu studiul particularitatilor biologice si ecologice ale pomilor si arbustilor fructiferi, in interactiunea lor cu factorii de mediu in functie de care se stabileste tehnologia de obtinere a materialului saditor pomicol, de infiintare si intretinere a plantatiilor, in vederea realizarii de productii mari, relativ constante, de calitate superioara si eficiente in acelasi timp.

Pomicultura generala este completata si aprofundata prin Pomicultura speciala, care are in obiectiv studiul particularitatilor de crestere si fructificare ale diferitelor specii si soiuri de pomi si arbusti fructiferi. Pe baza cunoasterii acestor particularitati se poate stabili tehnologia corespunzatoare de cultura, in functie de conditiile ecologice locale.

Pomologia studiaza soiurile de pomi si arbusti fructiferi, urmarind cu prioritate caracterele morfologice, biologice si de productie ale acestora. Unele insusiri si particularitati ale soiurilor sunt incluse in capitolele de pomicultura speciala.

Scopul activitatii desfasurate in domeniul stiintei pomicole este realizarea productiei de fructe. Fructele sunt produse indispensabile unei alimentatii rationale, indiferent de categoria de varsta a populatiei. Ele se consuma cel mai adesea, asa cum le produce planta (fara nici o preparare culinara sau industriala). In urma prelucrarii fructelor (mancaruri gatite, compoturi, gem, jeleuri etc.), se diminueaza valoarea biologica initiala, se reduce continutul in vitamine etc.

In timp, pomicultura a trecut de la o indeletnicire practica la o activitate stiintifica bazata pe cunostinte biologice fundamentale si pe rezultatele experientei proprii, ceea ce i-a permis formularea de generalizari, principii si legi specifice.

Ca sector de productie, pomicultura constituie activitatea tehnico-economica si manageriala, desfasurata in scopul obtinerii fructelor.

Pomicultura reprezinta un important sector al resurselor agricole care, prin utilizarea factorilor naturali (climatici si ecopedologici) si tehnologici, urmareste reailizarea fructelor strict necesare existentei umane. Pomicultura, ca resursa, constituie un subsistem concret, care are numeroase legaturi directe si indirecte cu celelate resurse

agricole, cu care se integreaza in sistemul agricol, dar si cu alte sisteme (industrie, transporturi, servicii, constructii etc.), cat si cu mediul inconjurator (in cadrul agroecosistemului).

1.2. IMPORTANTA CULTURII POMILOR

SI ARBUSTILOR FRUCTIFERI

Importanta culturii pomilor si arbustilor fructiferi este determinata de valoarea alimentara si terapeutica a fructelor la care se adauga cea economica si sociala.

1.2.1. Valoarea alimentara a fructelor

Ratia zilnica a omului este formata din diferite alimente de natura vegetala si animala. Produsele de natura vegetala se grupeaza in functie de continutul in apa si substanta uscata astfel: produse agricole cu un continut scazut de apa si mare in substanta uscata (grau, orez, porumb etc.) si produse horticole (fructe, legume, struguri etc.), cu un continut mare de apa in timp ce substanta uscata nu depaseste 20% (tabelul 1).

Fructele au un continut ridicat in substante organice si minerale. In ceea ce priveste continutul fructelor in grasimi si proteine, se poate afirma ca ele se incadreaza in grupa alimentelor cu aport scazut in proteine (0,1-0,4%) si substante grase (0,1-0,7%) cu exceptia nucilor, alunelor si migdalelor, la care continutul in grasimi depaseste 50%. (I.F.RADU, 1985).

Fructele au, in compozitia lor chimica, un numar foarte mare de aminoacizi (ex. la mar, 26), printre care si cei esentiali (pe care organismul uman nu ii poate sintetiza). Continutul fructelor in glucide (factor energetic), este de 7,59-16,4% din substanta proaspata. Glucidele sunt prezente in fructe sub forma de zaharuri reducatoare (glucoza, fructoza, zaharoza, levulaza la care se mai adauga arabinoza, xiloza, sorbitol etc.). Glucidele din fructe sunt usor asimilabile, maresc capacitatea de efort a organismului cat si refacerea lui imediat dupa efort. Din punct de vedere energetic, fructele se plaseaza ca pondere in urma produselor agricole (grau, porumb, orez, cartofi), care au un continut in hidrati de carbon de 4-5 ori mai mare (BALTEANU,1991; SALONTAI,1983; MUNTEANU,1993).

Pentru buna functionare a organismului uman un rol important il are si celuloza, care in fructe se gaseste in proportie de 0,8-1,0%.

Calitatea de alimente indispensabile in hrana omului este conferita fructelor de continutul lor in vitamine si saruri minerale. Vitaminele si sarurile minerale sunt factori de natura biocatalitica.