Teoria generală a dreptului. Conceptul de drept

Introducere în teoria generala a dreptului

În sistemul stiintelor juridice se pot distinge, în functie de sfera si modul de abordare a studiului dreptului, trei grupe si anume:

a) stiintele juridice teoretice globale

b) stiintele juridice de ramura si

c) stiintele juridice istorice

Teoria generala a dreptului se înscrie în prima grupa din cele trei amintite. Teoria generala a dreptului, ca ramura distincta a stiintelor juridice, s-a constituit în secolul al XX-lea, în prima jumatate a acestui secol si mai pronuntat dupa al doilea razboi mondial, desi au existat si preocupari mai vechi de abordare teoretica generala a studiului dreptului.

(1) Teoria generala a dreptului are ca obiect de studiu abordarea teoretica, generala, a dreptului în întregul sau, studiul global al dreptului ca fenomen social, cu functiile si formele sale de manifestare. Deoarece teoria generala a dreptului studiaza dreptul în ansamblul sau, în generalitatea si integralitatea sa, studiaza ordinea juridica în globalitatea sa, ea formuleaza definitia dreptului, conceptele si categoriile specifice dreptului si cu care opereaza toate stiintele juridice. De asemenea, ea formuleaza o serie de principii generale valabile pentru toate stiintele juridice. De exemplu: principiile legalitatii, ale suprematiei legii, neretroactivitatii legii, prezumtiei de cunoastere a legii: “nimeni nu se poate scuza ca nu cunoaste legea”. Teoria generala a dreptului studiaza, de asemenea, metodologia de cercetare folosita de stiinta dreptului, precum si corelatia dintre drept si putere, dintre drept si stat.

(2) Teoria generala a dreptului este, evident, o stiinta, întrucât ea opereaza cu concepte, teorii, principii si legitati, dar are si o importanta practica, caci serveste nemijlocit procesul de elaborare si aplicare a dreptului.

(3) Teoria generala a dreptului este, evident, si o disciplina de învatamânt, având un caracter de introducere în studierea stiintelor juridice. Aceasta disciplina “introduce” studentul în lumea “dreptului”, îi deschide portile universului juridic, al justitiei, are rolul de a-l înarma cu o serie de notiuni, concepte si definitii inerente si în studierea Dreptului Comunitatii Europene, în întelegerea notiunii de stat de drept si de faurire a democratiei. Mai mult ca oricând, dreptul are o importanta covârsitoare pentru dezvoltarea societatii noastre.

Conceptul de drept. Definitia dreptului.

Pentru a raspunde la întrebarile ce este dreptul si care este esenta si care sunt particularitatile sale, adica prin ce se deosebeste de alte fenomene sociale cu rol si functii asemanatoare în societate, trebuie sa ne însusim o terminologie adecvata.

(1) Cuvântul drept si corespondentele sale din alte limbi: droit, diritto, dereche, dereito, Recht deriva din latinescul directus care evoca sensul de direct, rectiliniu, adica o regula de conduita fara specificarea continutului. În limba româna, ca de altfel si în numeroase alte limbi, termenul drept este folosit în doua sensuri si anume: (a) ca ansamblu de reguli juridice de conduita sau normele juridice din societate, denumit si drept obiectiv si (b) dreptul ce apartine unei persoane (fizice sau juridice) în temeiul normei juridice, pe care-l denumim drept subiectiv. Dreptul obiectiv si dreptul subiectiv nu sunt doua notiuni antinomice, asa cum poate parea la prima vedere. Dreptul obiectiv nu vrea sa însemne ca ansamblul de norme juridice cuprinse în legi au o existenta independenta de vointa, interesul si constiinta oamenilor, asa cum au legile si fenomenele naturii. Dimpotriva, dreptul obiectiv exprima vointa si interesele societatii sau ale unor grupuri sau categorii sociale, interese fixate si obiectivate în norme juridice sub forma de legi sau alte acte aparate de puterea publica. Deci, când avem în vedere ansamblul normelor juridice, indiferent de forma pe care au îmbracat-o de-a lungul timpului (legi, obiceiuri, acte), avem în vedere dreptul obiectiv. Daca vorbim însa de drepturile unei persoane (fie o persoana fizica, fie o persoana juridica), cum ar fi dreptul de proprietate asupra casei, terenului, asupra firmei comerciale, dreptul la vot, dreptul la salariu etc., atunci vorbim de dreptul subiectiv pe care persoana fizica îl foloseste si îl exercita. Evident, drepturile subiective sînt legate organic de dreptul obiectiv, caci drepturile su- biective nu exista fara a fi prevazute în norme juridice. Evident ca si existenta dreptului obiectiv ar ramâne fara sens, daca prescriptiile normelor sale nu s-ar realiza prin drepturi subiective în relatii interumane. Prin urmare, drept obiectiv si drept subiectiv ca notiuni fundamentale de drept, nu numai ca nu sunt antinomice, dar se conditioneaza reciproc, adica: drepturilor subiective le corespund obligatiile juridice.