1.1. Consideratii in legatura cu sensurile termenului "drept"
Dreptul este un fenomen complex si dinamic, un fenomen social aflat in permanenta evolutie1, ce poarta atat amprenta epocilor istorice pe care le traverseaza, cat si particularitatile spirituale ale popoarelor carora le apartine.
Datorita complexitatii si importantei sale, a rolului sau in ordonarea comportamentului uman, dreptul a constituit inca de la aparitia sa obiect de cercetare si de reflectie pentru gandirea umana.
De-a lungul evolutiei sale istorice, dreptul a preocupat deopotriva pe marii ganditori si filozofi ai omenirii, studiul sau generand diverse idei, curente si scoli de drept.
Dreptul a fost studiat initial, dintr-un unghi filozofic, inca din antichitate de catre Platon, Aristotel, Cicero, Augustin etc. Mai tarziu, in perioada reformei din epoca medievala si a revolutiilor burgheze, diversi filozofi si moralisti, cum ar fi Thomas d'Aquino, Hugo Grotius, J. Locke, Montesquieu, J.J. Rousseau si altii, au fundamentat o serie de idei pentru explicarea acestui fenomen. Marii ganditori - moralisti, filozofi, sociologi - au plecat in definirea dreptului de la ideea de just, echitabil, dreptul fiind conceput in sensul de dreptate, justete, echitate.
In sens filozofic, romanii defineau dreptul, pornind de la filozofia stoica, ca fiind indatorirea de a trai onest ("honeste vivere"), de a da fiecaruia ceea ce i se cuvine (" suum jus cuique tribuere"), de a nu dauna altei persoane ( "alterum nos laedere").
Aceasta definitie filozofica data dreptului a fost considerata imperfecta, deoarece nu face o distinctie intre drept si morala, unele din principiile enuntate nefiind o distinctie de domeniul strict al dreptului.
In limbajul filozofic, termenul drept desemna, asadar mai mult o valoare fundamentala a societatii, un ansamblu de reguli de conduita cu rol de stabilire a ceea ce este just sau injust, un mijloc de realizare a dreptatii, al egalitatii si echitatii.
Concomitent cu studierea dreptului de catre filozofi, a avut loc si analiza sa de catre jurisconsultii romani: Gaius, Ulpian, Papinian etc2. Celsius, de exemplu, definea dreptul ca fiind arta binelui si a echitatii, a egalitatii ("Jus est ars boni et aequi"). Aceasta definitie ramasa celebra, reflecta realitatea acelui timp, cand dreptul se afla sub tutela moralei, a onestitatii, scopul sau primordial fiind realizarea binelui ce se identifica cu valorile morale.
In sens juridic3, termenul drept nu presupune din partea subiectilor carora li se adreseaza o adeziune interna, de constiinta, ci supunerea acestora la normele de conduita juridice ce reglementeaza relatiile sociale, ca relatii interumane.
In sens juridic, termenul drept desemneaza totalitatea regulilor de conduita emise de puterea publica, reguli a caror respectare este obligatorie pentru toti destinatarii lor.
1.2. Etimologia termenului "drept"
Cuvantul "drept" (precum si corespondentele sale in alte limbi - droit, diritto, derecho, right, recht), deriva din latinescul "directus" expresie metaforica ce inseamna drept, in linie dreapta, conform cu regula. Corespondentul termenului "directus" in plan juridic era la romani cuvantul "jus", care insemna drept, dreptate, legi. Dreptul este, asadar, ceea ce este obligatoriu, conform cu regula.
In limba romana, ca de altfel si in celelalte limbi, termenul drept in plan juridic are doua acceptiuni4:
- dreptul obiectiv, care cuprinde normele juridice din societate;
- dreptul subiectiv, ca drept ce apartine unei persoane in temeiul unei norme juridice.
In limba engleza, de exemplu se folosesc tot doua denumiri pentru a desemna acest termen, respectiv "law" pentru dreptul obiectiv si "right" pentru dreptul subiectiv.
La romani cuvantul "drept" avea doua acceptiuni: "norma agendi" pentru dreptul obiectiv si "facultas agendi" pentru dreptul subiectiv.
2. Dreptul obiectiv si dreptul subiectiv
Diferentierea dintre dreptul obiectiv si cel subiectiv se datoreaza autorilor germani din secolul al XIX-lea. In prezent, cei mai multi autori fac o astfel de diferentiere.
Dreptul obiectiv si subiectiv, impreuna cu valorile juridice, faptele juridice, constiinta juridica, alcatuiesc fenomenul juridic sau realitatea juridica.
2.1. Dreptul obiectiv. Notiune si trasaturi
Dreptul obiectiv desemneaza totalitatea regulilor de conduita impuse individului de catre societate, a normelor de purtare instituite de organele statului si impuse indivizilor sau colectivitatii in cadrul vietii sociale, uneori chiar prin forta de constrangere a statului. Dreptul obiectiv cuprinde normele ce emana de la organul legiuitor si care sunt cuprinse in acte normative.
Dreptul obiectiv este reprezentat de o multitudine de reguli de conduita ce influenteaza si orienteaza comportamentul oamenilor in societate. Acest drept nu are insa o existenta independenta de vointa si constiinta oamenilor, de interesele grupurilor si categoriilor sociale, ci dimpotriva, exprima vointa si interesele acestora care sunt obiectivizate in normele juridice impuse de puterea publica.
Dreptul obiectiv poate fi analizat sub doua aspecte, respectiv: sub aspect static (concretizat in acte normative, ca izvoare ale dreptului) si sub aspect dinamic (concretizat in acte de realizare si de aplicare a dreptului de catre autoritatile competente in acest sens.)
Dreptul obiectiv are urmatoarele trasaturi caracteristice:
- are un caracter normativ - adica este format din reguli juridice ce stabilesc comportamentul oamenilor in societate (care reglementeaza conduita indivizilor);
- are un caracter obligatoriu - pentru ca regulile de conduita care-l formeaza sunt dispozitii (onerative, prohibitive, permisive) obligatorii pentru toate persoanele carora li se adreseaza; destinatarii sai fiind subiecte libere cu constiinta si vointa, sunt obligati sa accepte si sa adere la aceste dispozitii, in caz contrar, intervine forta de constrangere;
- are un caracter general - pentru ca regulile de conduita care-l alcatuiesc sunt reguli generale ce se adreseaza tuturor subiectilor de drept, unor categorii de subiecte de drept sau unei persoane anume, ca titulara a unei functii;
- are un caracter de actualitate - deoarece cuprinde norme juridice care se afla in vigoare;
- dreptul obiectiv este format din reguli de conduita care, desi sunt numeroase, sunt totusi limitate ca numar;
- dreptul obiectiv este format din norme de conduita care sunt impersonale si tipice5, abstracte; normele juridice ce-l alcatuiesc exista independent de raportul juridic in care partile sunt titulare de drepturi si obligatii;
- dreptul obiectiv cuprinde reguli de conduita a caror aplicare este asigurata, adica este garantata de puterea publica (de stat);
- dreptul obiectiv constituie fundamentul drepturilor subiective, cadrul de recunoastere si de exercitare a acestor drepturi: este dreptul care consacra si apara dreptul subiectiv;
- dreptul obiectiv este considerat a fi un pilon al fenomenului drept, pentru ca in jurul sau, de la el si inspre el iradiaza celelalte manifestari ale fenomenului juridic (respectiv ideile, teoriile, drepturile subiective etc.).
Cel mai raspandit sens al termenului "drept" este cel de drept obiectiv, de aceea atunci cand se foloseste expresia ,,drept" fara alte atribute, se intelege dreptul in sens obiectiv care include si dreptul subiectiv.
1. Antologie filozofica. Filozofia antica, vol.I, Bucuresti, Ed. Minerva, 1975, pag.65. Pentru detalii privind diferite forme de manifestare a raspunderii juridice pe parcursul timpului, a se vedea, Dumitru Mazilu, op.cit., pag.306 si urm.
2. A se vedea, Radu I. Motica, Gheorghe Mihai, Teoria generala a dreptului, Ed. All beck, Bucuresti, 2001, pag.221 si urm.
3. Mircea Costin, Raspunderea juridica in dreptul R.S.R., Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1974, pag.15.
4. Pentru detalii in acest sens, vezi, Gheorghe Bobos, op.cit., pag.332-335.
5. Pentru detalii, a se vedea, P. Apostol, Norma etica si activitatea normativa, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1968, pag.62.
6. Vezi, Dan Ciobanu, op.cit., pag.182.
7. A se vedea, Nicolae Popa, op.cit., pag.202 si urm.
8. Pentru o definitie similara, a se vedea, Radu I. Motica, Gh. Mihai, op.cit., 2001, pag.125.
9. Codul civil prevede la art.1000 ca "suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligati a raspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastra"; art.1001 instituie raspunderea proprietarului unui animal pentru prejudiciul cauzat de acesta; art.1002 stipuleaza ca "proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edicifiului".
10. A se vedea, pentru detalii, Radu I. Motica, Gh. Mihai, op.cit., 2001, pag.244.
11. Ioan Huma, op.cit., pag.128.
12. Art.268 din Codul muncii.
13. In acest sens, a se vedea, Lidia Barac, op.cit., pag.42.
14. Pentru o analiza in acest sens, Momcilo Luburici, Teoria generala a statului si dreptului, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1967, pag.461.
15. Pentru o analiza detaliata a faptelor ilicite, a se vedea, Gheorghe Bobos, Raspunderea, responsabilitatea si constrangerea in domeniul dreptului, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1996, pag.39-44.
16. A se vedea, Radu I. Motica, Gh. Mihai, op.cit., 2001, pag.226.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
