Medicină legală

Medicina legala este o specialitate medicala al carei domeniu de activitate este acela de a furniza mijloace de probatiune stiintifica de ordin medical sistemului de justitie. Aceste mijloace au ca scop obiectivarea si evaluarea aspectelor medicale ale spetelor juridice si prezentarea lor ca probatoriu stiintific.

Activitatea de medicina legala trebuie sa aiba un caracter independent pentru a putea asigura obiectivitatea necesara procesului de justitie. Astfel, orice ingerinta in activitatea de medicina legala este interzisa prin lege iar medicul legist trebuie sa manifeste impartialitate si obiectivitate in activitatea sa.

Medicina legala poate fi considerata ca o punte intre rationamentul juridic si cel medical. Prin activitatea sa specifica medicina legala face legatura intre sistemul riguros, reprezentat de sistemul legislativ si realitatea biologica ce nu poate fi cuantificata dupa norme precise si general valabile.

Activitatea medico-legala contribuie la realizarea unui act de justitie impartial prin prestatii de ordin expertal cat mai obiective si fara de care acesta nu s-ar putea realiza.

Importanta contributiei activitatii expertale medico-legale in incadrarea juridica corecta a unei fapte sau situatii impune necesitatea evitarii oricarori erori medicale ce ar putea vicia actul de justitie.

Astfel medicul legist trebuie ca, pe langa o buna pregatire profesionala, sa-si desfasoare activitatea cu impartialitate si obiectivitate actionand conform deontologiei profesionale si fiind deasupra oricaror indoieli.

Lucrarea de fata nu isi propune sa acopere intreaga complexitate a acestei specialitati si nici sa epuizeze toate aspectele de ordin medical implicate in actul de justitie. Speram ca, prin informatiile pe care le cuprinde , demersul nostru sa reprezinte un ghid util, ce poate familiariza studentii facultatilor de drept cu aspectele medico-legale pe care le vor intalni in activitatea lor viitoare.

ISTORICUL MEDICINII LEGALE

In decursul timpului evolutia medicinei legale a fost conditionata de evolutia sistemului de justitie pe de-o parte si de evolutia medicinei pe de alta parte. Dispozitii cu caracter medico-legal exista in legislatia lui Hamurabi cu 2000 de ani i. H., cand texte exprese obligau la efectuarea unor constatari in caz de moarte violenta sau vatamari corporale.

In Grecia antica contributii la dezvoltarea elementelor medicinei legale au avut-o Hipocrates (al II-lea) referitor la avort, graviditate, gravitatea leziunilor corporale, Herophil, care efectua autopsii in public si Erasistrate, considerat parintele anatomiei patologice. Din aceasta perioada dateaza si notiunea de mitridatism referitoare la rezistenta la otraviri.

Romanii rezolvau, in legi speciale, inclusiv probleme medico-legale. Amintim: Lex Aquilia privind responsabilitatea medicului, Lex Pompeea privind intoxicatiile, Lex Scantinia privind perversiunile sexuale. Nu poare fi uitata activitatea deosebita a medicului Antistus care a autopsiat corpul lui Iulius Cezar, afirmand ca din cele 22 de plagi doar una era letala. Galenus studiaza elementele simularii si diferentele intre plamanul respirat si nerespirat al nou-nascutilor, iar in Codul lui Justinian se reglementeaza rolul medicilor in procesul de judecata.

Prima lucrare medico-legala apare la chinezi in anul 1247, scrisa de Sun-Tzi si intitulata "Cum se spala nedreptatea", in care sunt descrise autopsia, diferentierea traumatismelor mortale de cele nemortale, asfixiile, moartea subita, moartea survenita in tratamentele cu acupunctura.

Dezvoltarea specialitatii medico-legale are loc insa in Europa, prin Ambroise Pare in sec.al XVI-lea, care publica primele tratate despre plagi mortale, asfixii, intoxicatii si Paulo Zacchia, in sec.al XVII-lea ("Despre rapoartele medico-legale" respectiv "Chestiuni medico-legale").

Inca din 1532, "Constitutio Criminalis Carolinae" preciza obligatia judecatorului de a solicita medicul pentru demonstrarea otravirilor, leziunilor corporale, a problemelor referitoare la avort, infanticide, statuind si reguli privind redactarea rapoartelor medico-legale. Din anul 1544 dateaza certificatul care confirma identificarea cadavrului lui Francisco Pizzaro.

Denumirea de medicina legala se apreciaza a fi utilizata incepand cu anul 1700, iar cursuri de medicina legala incep la Copenhaga in 1740, la Academia din Dijon-Franta, la Universitatea din Praga in 1784, Viena 1818 (Institut Medico-Legal condus de Josef Bernt, apoi de Peter Franck), Glasgow 1839. In 1799 in Germania se inregistreaza oficial specialitatea de medicina legala, iar in 1862 cea de stomatologie medico-legala, sub conducerea lui Pfefferman, apoi a lui Oskar Amoedo. In Rusia, in 1828 apare Statutul medicinei legale, si in 1829 volumul "Reguli pentru examinarile judiciare". In aceasta perioada, in Germania, Bohn trateaza despre felul cum trebuie examinate leziunile mortale si descrie tehnica autopsiilor.

In sec. al XIX-lea, odata cu dezvoltarea criminalitatii, au aparut ample tratate de medicina legala, dintre care mentionam pe cele ale lui Tardieu, Brouardel, Lacassagne in Franta si Vensovici in Rusia.

In Romania, primele dispozitii cu caracter medico-legal apar in 1500 in " Pravila de la Ieud" respectiv Psaltirea Scheiana, unde este stipulat aportul medicului in procesul de judecata. Urmeaza apoi pravilele lui Matei Basarab si Vasile Lupu, unde sunt descrise aprecierea leziunilor in raniri si otraviri, deflorarea si violul, aberatiile sexuale, alienatia mintala, divortul pentru impotenta, perversiune sau nebunie, pruncuciderea in cazul nasterii de malformati monstruosi, medicii otravitori. In 1777 este inregistrat primul post de vraci orasenesc (de politie) la Iasi, remunerat din veniturile manastirii. La 22 iunie 1811 divanul Moldovei hotaraste ca pe viitor persoanele otravite sau cele decedate prin morti violente sa fie autopsiate de medic. Primul Certificat Medico-Legal, semnat de medicii Filiti, Darvari si Caracas, dateaza din anul 1812.

Gh. Atanasovici a fost primul profesor de medicina legala numit in 1861 la Scoala Nationala de Medicina si Farmacie. Un an mai tirziu a fost numit medic legist al capitalei si membru in consiliul superior. A functionat ca profesor pana in anul 1867, cand a demisionat si a fost numit din nou in 1869 pana in 1877. Dintre lucrarile sale mentionam "Expertizele medico-legale".

In perioada 1867-1868 medicina legala a fost predata de dr. Neculae Negura iar toxicologia de dr. Dimitrie Sergiu.

In 1879 a fost numit profesor de psihiatrie si medicina legala Alexandru Sutu care a cerut Ministerului de Justitie sa oblige pe medicul legist sef al capitalei sa permita studentilor la medicina sa asiste la necropsii. Dintre lucrarile sale amintim "Studii medico-legale", "Lectie de deschidere la cursul de medicina legala" si "Mania morala in raport cu responsabilitatea legala".

In 1890 dr. Mina Minovici ocupa postul de medic sef al capitalei devenind in acelasi timp si asistent al prof. Sutu la catedra de psihiatrie si medicina legala. In 1897 este numit profesor suplinitor la disciplina de medicina legala care devine de sine statatoare iar in 1899 este confirmat ca profesor titular.

Prof. Mina Minovici a organizat medicina legala in Romania pe baze stiintifice. In 1892 infiinteaza Morga Orasului in Bucuresti care se transforma in 1899 in "Institutul medico-legal" pe care il conduce pana in 1932. Dintre lucrarile sale mentionam "Tratatul de medicina legala" care a fost premiat de Academia Romana.

Fratele acestuia, Nicolae Minovici a fost conferentiar de medicina legala la Facultatea de Medicina din Bucuresti din 1915 iar in perioada 1919-1932 a fost profesor de medicina legala la Universitatea din Cluj unde a organizat si creeat o adevarata scoala de medicina legala. Dintre lucrarile acestuia se remarca: "Studiu asupra spanzurarii", Manualul tehnic de medicina legala", "Autopsia medico-legala".

Catedra de medicina legala din Cluj a fost condusa

1. ANDER Z., BILEGAN I., MOLNAR V. - Medicina Legala, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1966.

2. ARSENI C., OPRESCU I. - Traumatologia Cranio-Cerebrala, Editura Medicala, Bucuresti, 1972.

3. ARSENI C., OPRESCU I. - Neurotraumatologie. - Ed.Did.si Ped., 1983.

4. ASTARASTOAIE V., CHASSOGNE J.F., COTUTIU DOBRE S.- Odonto-stomatologie medico-legala, Ed. Moldova, Iasi, 1995.

5. BARBARIU G. - Cartea mortii, Ed. Tedit F.Z.H.

6. BELIS V. - Lucrari practice de medicina legala, IMF Bucuresti, 1972.

7. BELIS V. - Indreptar de practica medico-legala, Ed.Medicala, Bucuresti, 1990.

8. BELIS V. - Tratat de medicina legala, Bucuresti, 1993.

9. BELIS V. (sub redactia) - Investigatia microscopica in medicina legala, Ed. Acad., Bucuresti, 1993.

10. BELIS V. - Medicina legala - Curs pentru facultatile de stiinte juridice, Ed. Tipo-Aktis, 1995.

11. BELIS V. - Medicina legala in practica judiciara, Ed. Juridica.

12. BELIS V., GANGAL M. - Cadrul juridic si deontologic al practicii medicale, Ed. Viata Medicala Romaneasca, Bucuresti, 2002.

13. BELIS V., NANES CONSTANTA - Traumatologia mecanica in practica medico-legala si judiciara, Edit. Acad. R.S.R., Bucuresti, 1985.

14. BERNARD KNIGHT - Simpson's forensic medicine, Eleventh Edition, 1997.

15. BUDA O. - Iresponsabilitatea - Aspecte medico-legale psihiatrice cu aplicatii in dreptul penal, civil si al familiei, Ed. Stiintelor Medicale, Editura Juridica, 2006.

16. BOGDAN F., FLORESCU M., GROZA I., SIMIONESCU C. - Necropsia, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998.

17. CAMPS F. - Legal Medicine. John Wright, Bristol - London, 1976.

18. CECCALDIP., DURINGAM M. - Medicine legale, Cujas, 1979.

19. CIORNIA T. - Medicina si drept, Ed. Junimea, Iasi, 1979.

20. CIORNIA T.B - Medicina Legala - Definitie si interpretari, Ed. Junimea Iasi, 1986.

21. COTRAU M. - Toxicologie - Principii Generale, Ed. Junimea, 1978.

22. COTRAU M., POPA L., STAN T., PREDA N., KINCSES AJTAY M. - Toxicologie, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1991.

23. CURCA C. - Note de curs, UMF ,,Carol Davila" Bucuresti, 2002.

24. DAVID J. WILLIAMS, ANTHONY J. ANSFORD, DAVID S. PRIDAY, ALEX S. FORREST - Forensic Pathology, Churchill Livingstone, 1996.

25. DAVIDESCU H.B. - Clasificarea traumatismelor craniocerebrale-reevaluare diagnostica, Neurologia Medico-Chirurgicala, vol. IV, 1999.

26. DAVIDESCU H.B. - Armonizarea terminologiei in clasificarea traumatismelor craniocerebrale din punct de vedere clinic si medico-legal, Rom. J. Leg. Med. 10, 277-284, 2002.

27. DERMENGIU D. - Medicina legala, Note de curs, UMF Carol Davila, 1999.

28. DERMENGIU D., CURCA C., GHEORGHIU V. - Lucrari Practice de Medicina Legala, Universitatea Carol Davila, Bucuresti, 2001.

29. DERMENGIU D. - Patologie medico-legala, Ed. Viata Medicala Romaneasca, 2002.

30. DERMENGIU D., CURCA C., GHEORGHIU V., POPESCU I., GORUN G., BARBARI L. - Curs de medicina legala, Universitatea Carol Davila, Bucuresti, 2005.

31. DERMENGIU D., GORUN G. - Toxicologie medico-legala, Ed. Viata Medicala Romaneasca, 2006.