Elemente de teoria generală a dreptului

1.1. DEFINITII ALE DREPTULUI

In stiinta juridica s-au conturat o serie de semnificatii acordate dreptului:

1) Dreptul obiectiv- ansamblul de norme juridice din societate. Totalitatea normelor juridice in vigoare

alcatuiesc dreptul pozitiv. Dreptul obiectiv are o serie de trasaturi:

- are caracter normativ, fiind format din reguli de conduita, stabilind comportamentul juridic al

oamenilor;

- regulile de conduita care alcatuiesc dreptul obiectiv sunt reguli generale;

- regulile de conduita sunt obligatorii intrucat devin norme juridice, in structura lor intra un element

specific dreptului, elementul punitiv (sanctionator) datorita caruia asemenea reguli pot fi aduse la

indeplinire cu ajutorul fortei coercitive a statului daca nu s-au respectat de bunavoie;

- regulile de conduita care alcatuiesc dreptul obiectiv sunt impersonale, adica abstracte;

- dreptul obiectiv constituie cadrul de recunoastere si de exercitare a drepturilor subiective si de

asumare si executare a obligatiilor corelative.

2) Dreptul subiectiv- reprezinta facultatea (posibilitatea) recunoscuta unei persoane de a pretinde sa i se dea,

sa i se faca sau sa nu i se faca ceva. Acest drept il au toti cetatenii unui stat si este garantat la nevoie de forta

publica. Dreptul subiectiv are o serie de trasaturi:

- drepturile subiective sunt prerogativele recunoscute unei persoane fizice sau juridice;

- continutul acestor prerogative consta in a pretinde ceva de la altcineva;

- drepturile subiective sunt strans legate de persoana omului (de titularul lor);

- fiind legate de titularul lor, drepturile subiective sunt intotdeauna prerogative concrete;

- drepturile subiective pot avea natura juridica diferita in raport de ramura de drept ale carei norme le

reglementeaza;

- in privinta continutului lor, drepturile subiective sunt limitate totusi de lege si de bunele moravuri, in

sensul ca ele exista si pot fi exercitate numai in masura limitelor date de acestea.

3) Stiinta care abordeaza fenomenul juridic, avand ca obiect cercetarea normei juridice in raport cu cerintele

din care ea izvoraste. Stiinta dreptului consta in analiza profunda a realitatilor (relatiilor) sociale, economice,

politice si de alta natura, privite in dinamica lor in raport cu normele juridice care le reglementeaza

Exemple de definitii ale dreptului, cristalizate in doctrina juridica romaneasca:

- ,,Ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat, care au ca scop organizarea si disciplinarea

comportamentului uman in principalele relatii din societate, intr-un climat specific manifestarii

existentei libertatilor, apararii drepturilor esentiale ale omului si justitiei sociale."

- ,,Sistemul normelor de conduita, elaborate sau recunoscute de puterea de stat, care orienteaza

comportamentul uman in conformitate cu valorile sociale ale societatii respective, stabilind drepturi

si obligatii juridice a caror respectare este asigurata la nevoie de forta coercitiva a puterii publice (de

stat)."

- ,,Un sistem deductiv de norme sociale destinate ca printr-un maximum de justitie realizabila sa

asigure un maximum de socialitate intr-un grup social determinat."

1.2. STATUL SI DREPTUL

Elemente cu caracter general privind statul

Statul reprezinta o forma de organizare a societatii care isi exercita puterea asupra unei populatii, pe un

anumit teritoriu.

[2]

Observatii :

1.Privind semnificatii ale termenului de stat:

- desemneaza puterea centrala in raport cu comunitatile locale;

- desemneaza puterile publice in ansamblul lor (guvernantii in raport cu guvernatii);

- desemneaza o societate politica organizata (statul roman, belgian, indian etc).

2. Privind semnificatii ale termenului de putere de stat:

- desemneaza puterea de autoritate: posibilitatea de a da ordine si obligatia celor care le primesc de a se

conforma acestor comenzi;

- desemneaza putere politica: distinctia intre guvernanti si guvernati, cei care detin puterea si au dreptul

de a comanda si cei care sunt condusi si se supun acestei conduceri. Cine detine puterea, cum o

exercita, cum o dobandeste si cum o exercita sunt toate dependente de structura economico-sociala a

societatii, conditiile istorice, ideologice, etc. Puterea politica determina orientarea societatii in

directia politicii preconizate de fortele politice care se afla la guvernare si care detin puterea;

- desemneaza o putere institutionalizata: se distinge de persoanele care o exercita;

- desemneaza o putere de comanda: instituie norme obligatorii;

- desemneaza o putere unica de constrangere, exercitata prin intermediul unui aparat specializat;

- desemneaza o putere suverana: detine suprematie in interiorul statului, nu recunoaste nici o alta putere

deasupra sa si este independenta pe plan extern in raport cu alte state. Un stat suveran este un stat

care detine puterea pe teritoriul sau (plan intern) si edicteaza ordinea de drept. Pe plan extern nu

primeste dispozitii de la nimeni, nu este subordonat unei forte externe. In societatea contemporana

aceasta caracteristica nu trebuie nici absolutizata nici minimalizata. Suveranitatea poate fi in mod

voluntar limitata, prin aderarea la tratate internationale care au ca obiect probleme vitale ale

umanitatii, cum sunt pacea si protectia mediului. In acest fel, se contureaza din ce in ce mai pregnant

autoritatea dreptului international si preeminenta acestuia fata de dreptul intern;

- desemneaza o putere cu caracter de generalitate: se aplica intr-o societate data in toate domeniile

vietii, stabilindu-si de sine statator propriile limite.

3.Statul este o institutie politica cu o personalitate juridica aparte. Puterea politica este institutionalizata prin

stat. Exercitarea puterii suverane a statului determina organizarea unei societati in baza unei anumite

conceptii si, in conformitate cu o anumita ordine de drept asigura apararea acestei organizari.

Privind semnificatii ale termenului de putere de stat:

- desemneaza puterea de autoritate: posibilitatea de a da ordine si obligatia celor care le primesc de a se

conforma acestor comenzi;

- desemneaza putere politica: distinctia intre guvernanti si guvernati, cei care detin puterea si au dreptul

de a comanda si cei care sunt condusi si se supun acestei conduceri. Cine detine puterea, cum o

exercita, cum o dobandeste si cum o exercita sunt toate dependente de structura economico-sociala a

societatii, conditiile istorice, ideologice, etc. Puterea politica determina orientarea societatii in

directia politicii preconizate de fortele politice care se afla la guvernare si care detin puterea;

- desemneaza o putere institutionalizata: se distinge de persoanele care o exercita;

- desemneaza o putere de comanda: instituie norme obligatorii;

- desemneaza o putere unica de constrangere, exercitata prin intermediul unui aparat specializat;

- desemneaza o putere suverana: detine suprematie in interiorul statului, nu recunoaste nici o alta putere

deasupra sa si este independenta pe plan extern in raport cu alte state. Un stat suveran este un stat

care detine puterea pe teritoriul sau (plan intern) si edicteaza ordinea de drept. Pe plan extern nu

primeste dispozitii de la nimeni, nu este subordonat unei forte externe. In societatea contemporana

aceasta caracteristica nu trebuie nici absolutizata nici minimalizata. Suveranitatea poate fi in mod

voluntar limitata, prin aderarea la tratate internationale care au ca obiect probleme vitale ale

umanitatii, cum sunt pacea si protectia mediului. In acest fel, se contureaza din ce in ce mai pregnant

autoritatea dreptului international si preeminenta acestuia fata de dreptul intern;

- desemneaza o putere cu caracter de generalitate: se aplica intr-o societate data in toate domeniile

vietii, stabilindu-si de sine statator propriile limite.