Dreptul și Administrarea Afacerilor

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1. CONCEPTUL DE DREPT AL AFACERILOR

1.1.1. Disputa terminologica

Studiul dreptului afacerilor incepe cu o controversa de terminologie .

Un timp indelungat materia a fost denumita drept comercial.

Ea s-a delimitat de dreptul civil pentru a raspunde unor cerinte ale practicii :

a) in raporturile dintre ei, comerciantii trebuie sa actioneze cu rapiditate; pentru aceasta, regulile care le sunt aplicabile trebuie sa fie simple; dovada obligatiilor asumate trebuie sa poata fi facuta cu usurinta iar in caz de litigiu ei sa se poata adresa unei jurisdictii accesibile, specializate si competente;

b) pentru consolidarea creditului, publicitatea este mai necesara in materie comerciala decat in materie civila astfel ca tot ceea ce intereseaza pe comercianti referitor la situatia financiara si chiar personala a celorlalti comercianti sa poata fi usor cunoscut;

c) extinderea relatiilor comerciale in afara granitelor nationale determina necesitatea ca un numar cat mai mare de reguli sa fie comune unui numar cat mai mare de state, pentru a asigura mai bine securitatea tranzactiilor (astfel s-a ajuns la reguli uniforme in materia cambiei, cecului, a proprietatii intelectuale si industriale etc.).

Denumirea "Drept comercial" nu a fost satisfacatoare pentru ca materia privea nu numai comertul propriu-zis, adica interpunerea in circulatia bunurilor si valorilor ci totodata si activitatile industriale (intreprinderile producatoare de bunuri si cele prestatoare de servicii). De aceea se apeleaza in prezent la noua denumire de drept al afacerilor. Controversa terminologica este departe de a fi incheiata: sunt ori nu sunt, sinonime cele doua denumiri? Poate ca tocmai de aceea unii autori le utilizeaza pe ambele, ori deodata, ori alternativ.

Potrivit opiniei dominante, dreptul afacerilor are un domeniu mai intins decat dreptul comercial, cuprinzand si aspecte de drept public (interventia statului in economie), de drept fiscal, de drept al muncii si chiar de drept civil (protectia consumatorilor) deoarece problemele care le ridica astazi gestiunea intreprinderilor sunt tot mai complexe.

Indiferent de terminologia utilizata pentru a-l desemna, este evident ca el joaca un rol aparte in existenta fiecaruia dintre noi. Nu numai oamenii de afaceri, care si-l insusesc ca pe o cunostinta profesionala ci si toti ceilalti oameni care nu pot evita conditia de consumator sunt supusi in fiecare zi consecintelor aplicarii normelor sale juridice.

1.1.2. Originalitatea dreptului afacerilor

Desi desprins din dreptul civil, dreptul afacerilor continua sa apeleze la acesta ca la un drept comun. Intreaga materie a dreptului civil si in special teoria generala a obligatiilor trebuie sa fie bine cunoscute pentru a putea intelege si aplica normele dreptului afacerilor.

Originalitatea dreptului afacerilor, care decurge din originalitatea solutiilor si a tehnicilor utilizate a fost impusa de necesitatile practice ale afacerilor. Pentru a raspunde cerintelor acestora, el a trebuit sa devina mai pragmatic decat dreptul civil, sa ofere oamenilor de afaceri solutii satisfacatoare si mecanisme eficiente.

Originalitatea solutiilor se manifesta sub numeroase aspecte:

- consideratia persoanei, care joaca un rol important in multe obligatii civile, este cel mai adesea absenta in obligatiile comerciale, exceptand unele contracte: de societate, de mandat etc.;

- subiectele obligatiilor comerciale sunt atat indivizii cat si societatile comerciale; studiul acestor societati este domeniul rezervat al dreptului afacerilor;

- in timp ce dreptul civil se preocupa sa dezvaluie vointa reala, intima, a celui care s-a obligat, dreptul afacerilor da prioritate vointei declarate si accepta seducatoarea fictiune a vointei proprii a societatii comerciale;

- elementul bunei-credinte, care joaca un rol atat de mare in asumarea si executarea obligatiilor civile se estompeaza in dreptul afacerilor care prefera sa ia in considerare regularitatea obiectiva a situatiei juridice;

- restrangerea efectelor nulitatii contractului de societate, prin izolarea raportului juridic anulabil si totodata tendinta de inlocuire a actiunii in anulare printr-o actiune in desdaunare;

- sacrificarea dreptului in favoarea necesitatilor creditului, a realitatii in favoarea aparentei; considerand suficiente si eficiente precautiile impuse de formalismul care il caracterizeaza, dreptul afacerilor asigura prioritatea aparentei prin aceea ca admite regularitatea titlurilor fara a se preocupa de cauza lor juridica si face inopozabile tertilor neregularitatile desemnarii reprezentantilor daca aceasta desemnare a fost publicata;

- accentuarea rigorii obligatiilor comerciale in scopul garantarii securitatii afacerilor prin: solidaritatea codebitorilor (art. 42 Cod com.), curgerea de drept a dobanzilor (art. 43), neacordarea termenelor de gratie (art. 44), interzicerea retractului litigios (art. 45) si reglementarea procedurii falimentului.

Originalitatea tehnicilor consta in:

- formalismul mai accentuat decat in cazul obligatiilor civile, in pofida libertatii probatiunii;

- rolul mai important acordat mecanismelor juridice; Dreptul afacerilor poseda mecanisme proprii, mai perfectionate si totodata mai simple, mai accesibile structurii gandirii omului de afaceri.

Totusi aceste trasaturi originale nu justifica pe deplin existenta de sine statatoare a dreptului afacerilor in raport cu dreptul civil. Astfel, in dreptul englez, "Common law" cuprinde ambele materii, fara a distinge intre obligatiile civile si cele comerciale iar unele tari, cum sunt Italia si Olanda au trecut de la conceptia dualista la un sistem juridic unitar. Pe de alta parte, adoptarea Codului comercial uniform al Statelor Unite exprima tendinta contrara, de renastere a dreptului comercial autonom intr-o tara fidela conceptiei unitare a "Common law". Asadar autonomia dreptului afacerilor este explicabila si justificata mai curand ca rezultat al unei evolutii istorice.