Spre deosebire de celelalte garantii reale care au o reglementare distincta in Codul Civil sau in alte legi speciale,dreptul de retentie nu este reglementat de Codul Civil sub forma unei institutii aparte.Existenta lui se deduce dintr-o serie de texte razlete cand, intr-o materie sau alta,legea (Codul Civil) acorda creditorului dreptul de a refuza,atat timp cat nu s-a platit datoria,restituirea unui lucru apartinand debitorului sau cu toate ca nu a primit acel lucru printr-un contract de gaj. Dreptul de retentie ni se prezinta ca un adevarat drept real de garantie imperfect in virtutea caruia cel ce detine un bun mobil sau imobil al altcuiva,pe care trebuie sa-l restituie,are dreptul sa tina lucrul respectiv,sa refuze deci restituirea lui,pana ce creditorul titular al bunului ii va plati sumele de bani pe care le-a cheltuit cu conservarea,intretinerea ori imbunatatirea acelui bun.
Astfel,acest drept este conferit vanzatorului (art.1322 Cod Civil),depozitarului (art 1618,1619), comostenitorului tinut la raport (art 771),cumparatorului cu pact de rascumparare (art 1377),locatarului sau chiriasului (art 1444),lucratorului ce lucreaza cu materia prima a clientului (art 508),posesorului unui lucru furat si vandut in targ (art 1910),creditorului gajist (art 1694),proprietarului expropriat (art 481).La randul sau Codul Comercial certifica existenta dreptului de retentie in art 815 in ceea ce priveste marfurile vandute dar nepredate atunci cand cumparatorul a fost declarat in faliment. Desigur aceata enumerare nu este limitativa.Astazi este unanim admis ca dreptul de retentie poate fi stabilit oricand pe cale conventionala printr-un contract nenumit.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
