Drept Penal

I.Obiectivele temei de studiu:

-cunoaşterea valorilor apărate de normele dreptului penal;

-cunoaşterea faptelor ilicite încriminate de normele penale;

-definirea şi conţinutul răspunderii penale.

II.Competenţe dobândite de student:

-cunoaşterea obiectului de studiu al dreptului penal;

-descrierea infracţiunilor mai importante întâlnite în activitatea autorităţilor şi instituţiilor de stat, regii autonome şi societăţi comerciale.

III.Cuvinte-cheie:infracţiune, măsură de siguranţă, pedepse principale, accesorii, complementare, participaţie penală, pluralitate de infractori şi infracţiuni.

IV.Structura temei:

1.Noţiunea şi importanţa dreptului penal în condiţiile statului de drept

Principiile reglementării juridico-penale

2.Consideraţii privind infracţiunea

Caracteristicile infracţiunii

3.Sancţiunile penale

Felurile sancţiunilor penale

4.Răspundera penală a minorilor

5.Măsurile de siguranţă

6.Formele infracţiunii intenţionate în funcţie de faza până la care aceasta a ajuns

7.Pluralitatea de infractori

8.Participaţia penală

9.Pluralitatea de infracţiuni

10.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei

11.Infracţiuni întâlnite în activitatea autorităţilor şi instituţiilor de stat, regii autonome şi societăţi comerciale

Infracţiuni contra patrimoniului şi bunurilor

Infracţiuni contra autorităţii

Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

Infracţiuni de corupţie

Infracţiunile de fals

Infracţiuni la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice

Secţiunea a I-a Noţiunea şi importanţa dreptului penal în condiţiile statului de drept

Dreptul penal este o ramură a sistemului de drept românesc alcătuită din totalitatea normelor juridice edictate de Statul Român prin care se stabilesc faptele considerate infracţiuni, pedepsele şi dreptul statului de a trage la răspundere penală persoanele care săvârşesc infracţiuni în scopul apărării ordinii de drept.

Obiectul dreptului penal îl reprezintă acele relaţii sociale care privesc activitatea socială de combatere a infracţionalităţii prin tragerea la răspundere penală a celor ce săvârşesc infracţiuni. Drept consecinţă, dreptul penal are mai multe sarcini pentru realizarea scopului mai sus precizat:

- prin normele sale să stabilească infracţiunile;

- prin normele sale să stabilească pedepsele, atât cele generale cât şi cele speciale, să arate care sunt pedepsele aferente fiecărei infracţiuni;

- să stabilească dreptul de a pedepsi pentru organul judiciar precum şi condiţiile în care se execută acest drept.

La baza reglementării juridico-penale stau următoarele principii:

1) legalităţii încriminării şi al pedepselor.

Art.23 alin. ultim din Constituţie arată că nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. Potrivit art.2 din Codul penal “Legea prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte”.

Art.17 alin.2 din Codul penal statuează că „infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale”.

2) principiul caracterului personal al răspunderii penale.

În dreptul penal răspunderea este strict personală neoperând ca în dreptul civil răspunderea pentru fapta altuia. Astfel art.2 din Codul penal vorbeşte despre pedeapsa care se aplică infractorilor; iar art.72 C.pen. la persoana infractorilor, ca atare numai infractorul poate fi tras la răspundere penală.

3) principiul individualizării răspunderii penale.

Deşi membrii societăţii sunt egali în faţa legii, răspunderea penală este diferenţiată de la caz la caz în funcţie de împrejurările în care s-a săvârşit infracţiunea, formele vinovăţiei, vârsta etc, care determină o individualizare a răspunderii.

Individualizarea este:.

-legală şi o face legiuitorul prin prevederea în norma de încriminare a speciei şi limitelor speciale ale pedepsei,precum şi a măsurilor penale pentru fiecare infracţiune, în funcţie de împrejurarea că aceasta este consumată sau în formă de tentativă, de gradul ei, de pericol social abstract, infractorul este major sau minor.

-judiciară şi constă în stabilirea şi aplicarea cuantumului pedepsei concrete de către instanţa de judecată.

-administrativă care are loc în cursul executării acesteia, dar potrivit legii de ex.liberarea condiţionată, reducerea pedepsei etc.

4) principiul umanismului legii penale.

Acest principiu se regăseşte în scopul şi caracterul legii penale, sistemul şi scopul pedepselor.În mod deosebit, acest principiu se manifestă în sistemul pedepselor prin regimul aplicat minorilor.

Secţiunea a II-a Consideraţii privind infracţiunea

Infracţiunea conform art.17 alin.1 Cod penal este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală şi este singurul temei al răspunderii penale.

Infracţiunea prezintă următoarele caracteristici:

1) pericolul social constă în atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală ca urmare a săvârşirii ei. De ex.:fapta prin care s-a pricinui integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare(art.82 C.pen.),distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a uzinelor, instalaţiilor industriale(art.163 C.pen.)

2) fapta să fie săvârşită cu vinovăţie.

Vinovăţia exprimă o anumită atitudine psihică periculoasă a infractorului faţă de faptă şi cu urmările ei.

3) fapta să fie prevăzută de legea penală.

În partea generală a Codului penal este reglementată noţiunea de infracţiune iar în partea specială a Codului penal sau alte legi speciale sunt reglementate infracţiunile şi sancţiunea corespunzătoare fiecăreia.