CAPITOLUL I. PREMISELE TEORETICE ŞI POLITICO-ISTORICE ALE PROCESULUI DE INTEGRARE EUROPEANĂ
1. Bazele teoretice ale procesului integrativ european
Incepând cu sec.XIV, de la Pierre Dubois la Kant şi Bluntschli şi până astăzi, ideea de integrare europeană a fascinat şi preocupat literatura, filosofia, istoria, ştiintele politice şi juridice din majoritatea statelor europene, fiind utilizată, nu de puţine ori, drept mijloc pentru atingerea unor scopuri politice.
Fundamentul valoric al acestei idei este plasat însă mult mai devreme, în moştenirea romană, respectiv în cultura comună şi in memoria unitătii politice a lumii europene de la acea vreme. După căderea Imperiului Roman, urmată de formarea, pe considerente culturale şi/sau religioase, a unor state suverane, Europa, ca întreg, a devenit din ce in ce mai puternică dar relaţiile dintre statele constituite pe teritoriul ei au devenit din ce in ce mai fragile. Dezbinările religioase şi cruciadele pe de o parte, iar pe de alta parte, dezvoltarea economică diferită, fenomenul colonialismului şi tendinţele hegemonice ale unor state, dictatul celor tari asupra celor slabi şi intriga politică au determinat o realitate europeană complexă, caracterizată printr-o puternică dinamică interioară. Unitatea politică din cadrul Imperiului Roman a fost înlocuită cu o unitate culturală si religioasă relativă, mai mult exterioară decât interioară.
Nici o unitate pur exterioară nu a avut însa vreodată trăinicie. Incercările de unificare politică a Europei, de felul celor întreprinse de Carol Cel Mare sau Napoleon Bonaparte, au eşuat pentru că, la vremea aceea, deosebirile dintre popoarele europene însemnau mai mult decât aveau ele în comun. Din perspectiva experienţei interioare posibile, distanţa dintre Paris si Koeln era, chiar în vremea lui Napoleon I, la fel de mare ca distanţa dintre Berlin şi Sydney astăzi. Franţa si Anglia au trăit după 1914 într-o puternică simbioză dar, niciodată, popoarele lor n-au fost mai diferite şi mai conştiente de diferenţa dintre ele.
Orice totalitate preexistentă a condiţionat aşadar, de la sine, o diferenţiere de alt gen faţă de ce a existat anterior. Precum odinioară familiile erau mai importante decât naţiunile, ba chiar acestea din urma nici nu au existat cu adevărat, în sensul actual, până la Revoluţia Franceză, astăzi se articuleaza noi unitati, vii, plecând de la starea ecumenică preexistentă lăuntric.
Ori una din aceste stări este Europa, ideea de Europa, care nu ia naştere din cauza mişcării paneuropene sau a altor mişcări asemănătoare ci pentru că această mişcare, ca şi celelalte de acelaşi sens, este posibilă intrucât reprezintă, printre altele, o tendinţă vie, ce acţionează primar, de la sine.
Ideea de integrare europeană a apărut şi a evoluat, într-un ritm şi o consistenţă condiţionate istoric, împreună dar paralel şi paradoxal în raport cu istoria statelor europene, intensificându-se în vremuri de criză şi estompându-se în vremuri de pace, în interiorul Europei. In cursul acestei evoluţii ea a generat modele şi scopuri integrative care constituie astăzi bazele teoretice ale procesului integrativ european.
Coordonatele conceptuale fundamentale ale ideii de integrare europeană în evoluţia ei istorică sunt :
• ideea asigurării păcii
• ideea supranaţionalitatii
• ideea liberei circulaţii si a pieţei comerciale libere
• ideea asigurării puterii politice
1.1. Ideea asigurarii pacii
In doctrina europeană se arata in mod constant ca unul din cele mai importante aspecte ale ideii de integrare europeană este acela al necesităţii asigurării pacii.
Primul autor care a fundamentat ideea că pacea nu poate fi realizată, nici menţinută, la nivelul Europei dar şi al lumii, fără o colaborare politica între state, a fost juristul francez Pierre Dubois. În opera sa “De recuperatione Terre Sancte !", elaborata intre anii 1305 - 1307, acest autor prefigurează realizarea unei uniuni politice a Europei, pe care o vede ca şi condiţie necesară pentru asigurarea păcii şi recuperarea pământului sacru. În acest sens el propune constituirea unui Consiliu al Domnitorilor şi a unui Tribunal compus din judecatori religioşi si laici, precum si instituirea Sfântului Scaun ca instanţa de apel. Proiectul sau nu a prins însă contur, fiind acuzat ca în spatele ideilor generoase ar ascunde de fapt doar tendinţa extinderii puterii politice a regelui Franţei.
In ciuda eşecului, proiectul lui Pierre Dubois şi ideile continute in opera sa, au produs mutaţii importante in gândirea politică internatională ulterioară, autorul fiind considerat a fi nu numai întemeiatorul mişcării integrativ europene ci, mai ales, unul din întemeietorii mişcării de cooperare internatională materializată, mult mai târziu, prin constituirea societatii internationale şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Facultatea de Drept
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
