Tofan Mihaela – Drept comercial
Capitolul I: Notiuni generale despre Dreptul comercial
I.1 Locul legislatiei afacerilor în sistemul de drept român
Activitatea comerciantilor se desfãsoarã în principal pe baza liberei initiative, într-un
mediu concurential si cu respectarea principiului libertãtii comertului. Rapiditatea tranzactiilor în
laturã comercialã, nevoia unor reglementãri specifice si a unor instante judecãtoresti specializate
care sã solutioneze litigiile dintre comercianti au impus desprinderea dreptului comercial de dreptul
civil (prima ramurã a dreptului privat) încã din a doua jumãtate a secolului al XIX-lea. Avântul
dobândit de legislatia comertului în tara noastrã a fost frânat pe parcursul secolului urmãtor, în
conditiile specifice ale economiei planificate de la centru, care a înlãturat libera initiativã si
întreprinderile private.
Legislatia comercialã s-a dezvoltat cu mai mare fortã în anii 90 ai sec. al XX-lea.
Trecerea la economia de piatã si dezvoltarea sectorului privat al comerciantilor a determinat
impulsionarea legislatiei comerciale, cãzutã în desuetudine în perioada comunistã. Reglementãrile
noi au cãutat sã acopere lacunele legislatiei de pânã atunci, remarcându-se o avalansã de
reglementãri, oportune pentru revigorarea legislatiei mai vechi în domeniu. În multe cazuri însã,
reglementãri adoptate sau dovedit a fi contradictorii si confuze, iar aplicarea lor în practicã s-a
dovedit a fi greoaie.
Sistemul de drept român grupeazã douã categorii de ramuri juridice: ramuri ale dreptului
public si ale dreptului privat. Dreptul public reglementeazã raporturi juridice la care participã
obligatoriu statul sau un reprezentat al sãu (institutie publicã, autoritate publicã locale sau centrale
etc.) care se aflã pe pozitie de supraordonare fatã de cetãtean, iar dreptul privat reglementeazã
relatii între persoane fizice si/sau juridice de pe pozitii de egalitate.
Dreptul comercial este ramurã autonomã a dreptului privat român, desprinsã din
dreptul civil. Dreptul comercial cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeazã
activitãtile pe care legea le considerã a fi comerciale dar si activitãtile desfãsurate de persoanele
fizice si juridice care au calitatea de comerciant.
Normele dreptului comercial sunt adoptate de legiuitor în baza egalitãtii juridice ce
trebuie asiguratã pentru participantii la aceste raporturi, cu respectarea principiilor de functionare a
economiei de piatã, liberei initiative, a libertãtii comertului si a concurentei loiale.
Tofan Mihaela – Drept comercial
Dezvoltarea comertului privat si amplificarea tranzactiilor internationale în materie
comercialã au fãcut ca denumirea de drept comercial sã fie înlocuitã treptat cu denumirea de drept
al afacerilor, traducere a denumirii folosite în strãinãtate (business law). Cele douã sintagme au însã
o sferã de reglementare diferitã. Astfel, dacã dreptul comercial este ramurã a dreptului privat si
cuprinde doar norme juridice adoptate în baza egalitãtii juridice a participantilor la raporturile
juridice comerciale, dreptul afacerilor cuprinde, pe lângã norme de drept comercial, si toate
celelalte norme juridice de interes pentru activitatea comerciantilor, adicã norme de drept fiscal si
financiar, norme de drept bancar si valutar, norme de drept administrativ, norme de drept contabil
etc. Toate aceste ramuri de drept apartin dreptului public si au la bazã subordonarea individului fatã
de stat sau fatã de reprezentantii sãi.
În concluzie, putem afirma cã normele dreptului afacerilor includ toatã sfera de
reglementare a dreptului comercial (ramurã a dreptului privat) dar se completeazã cu norme din
sfera dreptului public care intereseazã activitatea întreprinzãtorilor.
I.2 Izvoarele Dreptului comercial
În înteles juridic, termenul izvor de drept desemneazã fie realitãtile sociale de
reglementat, fie forma de exprimare a normelor juridice.
În primul sens (sens material), izvoare ale Dreptului comercial sunt toate situatiile cu
care se confruntã comerciantii, care necesitã reguli juridice pentru a putea fi rezolvate. În cel de-al
doilea sens (sens formal sau sens juridic), izvoarele dreptului afacerilor sunt fie legislative (adicã
acte normative care cuprind norme din sfera de reglementare a dreptului afacerilor) fie
interpretative (incluzând literatura de specialitate si practica judiciarã).
Izvorul material este cel care determinã aparitia izvorului formal, adicã impulsioneazã
adoptarea sau emiterea actului normativ care sã reglementeze cât mai oportun situatia practicã
respectivã.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
