Drept Civil. Contracte

TITLUL I.

CONTRACTUL DE VÂNZARE CUMPĂRARE

CAPITOLUL I

I. Aspecte privind noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare.

1.1 Noţiunea şi reglementarea contractului .

Despre „vindere” în concepţia actualului cod civil legiuitorul statuează în art. 1294 o definiţie clară a contractului de vânzare cumpărare, pe care doctrina a interpretat-o , ca fiind contractul prin care una dintre părţi - vânzătorul - strămută proprietatea unui bun al său asupra celeilalte părţi - cumpărătorul - care se obligă în schimb a plăti vânzătorului preţul bunului vândut.

Din majoritatea opiniilor şi definiţiilor date de autori , se disting următoarele precizări referitoare la contractul de vânzare - cumpărare:

-Transmiterea proprietăţii este condiţionată de natura contractului nu de esenţa acestuia

-Prin vânzare-cumpărare se pot transmite drepturile reale , drepturile de creanţă sau drepturile din materia proprietăţii intelectuale.

-Preţul plătit constă întotdeauna într-o sumă de bani.

-Contractul de vânzare-cumpărare nu poate avea ca obiect drepturi personal nepatrimoniale şi nici drepturi patrimoniale cu caracter strict personal sau alte drepturi prevăzute de lege sau stabilite prin contracte care sunt încheiate în considerarea persoanei (dreptul la întreţinere).

Contractul de vânzare-cumpărare este reglementat de Codul civil, în cartea a- III-a, art. 1294-1404 dar şi de alte acte normative cum ar fi: Decretul-lege nr. 61/1990 , Legea nr. 85/1992, Legea nr. 112/19953, Legea nr. 247/2005 etc.

1.2 Caracterele juridice ale contractului de vânzare - Cumpărare.

1.2.1 Vânzarea-cumpărarea este un contract sinalagmatic.

Caracterul sinalagmatic al contractului de vânzare-cumpărare constă în faptul că părţile îşi asumă obligaţii reciproce, fiecare dintre contractanţi fiind, în acelaşi timp, creditor şi debitor unul faţă de altul.

Astfel, vânzătorul are obligaţia să predea bunul vândut şi să-1 garanteze pe cumpărător contra evicţiunii şi pentru vicii ascunse, iar cumpărătorul are obligaţia să plătească preţul convenit şi să preia lucrul.

Definitorii pentru acest caracter sunt trăsăturile care deosebesc contractele sinalagmatice de cele unilaterale: reciprocitatea obligaţiilor, conexitatea obligaţiilor şi corelativitatea drepturilor unei părţi cu obligaţiile celeilalte părţi.

1.2.2 Vânzarea-cumpărarea este un contract cu titlu oneros.

Contractul de vânzare-cumpărare este prin esenţa sa un contract cu titlu oneros, deoarece ambele părţi urmăresc anumite interese patrimoniale, adică primirea unui echivalent în schimbul prestaţiei la care se obligă, o contraprestaţie.

Caracterul oneros al contractului de vânzare-cumpărare rezidă în faptul că fiecare parte se obligă să avanseze prestaţia specifică în considerarea prestaţiei ce o va primi de la cealaltă parte.

În acest fel, vânzătorul se obligă să transmită dreptul de proprietate şi să predea lucrul vândut în considerarea contraprestaţiei, respectiv, a preţului convenit şi pe care îl va primi şi invers, cumpărătorul se obliga să plătească preţul în considerarea primirii în proprietate a bunului cumpărat.

1.2.3 Vânzarea-cumpărarea este un contract comutativ.

Existenţa şi întinderea obligaţiilor reciproce sunt cunoscute din momentul încheierii contractului şi nu depind de un eveniment viitor şi nesigur de a se produce spre deosebire de contractele aleatorii (contractul de asigurare, renta viageră), în contractele comutative nu există şanse de câştig şi pierdere pentru părţile contractante, prestaţiile acestora fiind considerate echivalente.

1.2.4 Vânzarea-cumpărarea este un contract consensual.

Acesta se încheie valabil prin simplul consimţământ al părţilor (solo consensu), lucru prevăzut expres de art. 1295.alin. 1 C. civ., conform căruia vinderea este perfectă îndată ce contractului de vânzare - cumpărare nu se cere îndeplinirea vreunei condiţii de formă şi nici remiterea lucrului vândut şi a preţului în momentul încheierii contractului.

Prin excepţie de la principiul consensualismului, în cazurile expres prevăzute de lege, vânzarea devine un contract solemn. De exemplu, terenurile pot fi înstrăinate (dobândite) prin acte juridice între vii, sub sancţiunea nulităţii absolute, numai dacă actul a fost încheiat în formă autentică.

După cum s-a precizat în literatura de specialitate, noţiunea de înstrăinare (a terenurilor) vizează transmiterea proprietăţii.

1.2.5 Vânzarea - cumpărarea este un contract translativ de proprietate din momentul încheierii lui.

Caracterul translativ de proprietate al vânzării reiese din dispoziţiile art. 971 şi 1295 alin. 1 C. civ. Astfel, legea prevede că în contractele ce au ca obiect translaţia proprietăţii sau un alt drept real proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimţământului părţilor, chiar dacă nu s-a făcut tradiţiunea lucrului.

Codul civil prevede că „proprietatea este de drept strămutată” de la vânzător la cumpărător „îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat”.

Din momentul dobândirii dreptului de proprietate, cumpărătorul suportă şi riscul pieirii lucrului, potrivit principiului res perit domino.

Principiul transmiterii imediate a dreptului de proprietate (şi a riscurilor) din momentul încheierii contractului operează numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii:

a) Vânzătorul trebuie să fie proprietarul lucrului, iar contractul perfect valabil încheiat (de exemplu, dacă, în mod excepţional, vânzarea - cumpărarea este un contract solemn, consimţământul părţilor trebuie să fie manifestat în forma prevăzută de lege).

b) Trebuie să fie vorba de lucruri determinate individual (certe). În cazul bunurilor determinate numai generic, transferul proprietăţii nu se poate produce din momentul încheierii contractului, căci nu se cunosc bunurile care urmează să fie efectiv dobândite de cumpărător.

În cazul lucrurilor de gen, transferul proprietăţii se produce din momentul individualizării, ceea ce se face de regulă, prin predarea lucrului vândut cumpărătorului, predare care valorează, în toate cazurile, individualizare, dar nu se confundă cu aceasta.

c) Lucrul vândut trebuie să existe. In cazul vânzării bunurilor viitoare, deşi pot forma obiectul contractului, transferul proprietăţii poate opera numai în momentul în care au fost executate, terminate, în stare de a putea fi predate cumpărătorului dacă sunt bunuri individual determinate (certe), iar dacă lucrul executat este de gen, după individualizare.

d) Trebuie ca părţile să nu fi amânat transferul proprietăţii printr-o clauză specială pentru un moment ulterior încheierii contractului. Asemenea clauze pot fi prevăzute în contract, întrucât regula stabilită în art. 1295 C. civ., potrivit căreia transferul proprietăţii are loc „îndată ce părţile s-au învoit”, nu este de ordine publică (imperativă) şi deci poate fi înlăturată chiar dacă lucrul vândut este individual determinat.

Facultatea de Drept