Drept Civil

Introducere

Lucrarea de faţă constituie un material orientativ asupra principalele instituţii ale dreptului civil material, o prefaţă la bibliografia obligatorie indicată necesară pentru promovarea disciplinei drept civil.

Dreptul civil, segment al dreptului privat, este format din norme juridice care statornicesc egalitatea în drepturi a subiectelor de drept şi reglementează o sferă largă de raporturi patrimoniale, ce cuprinde raporturile de proprietate, cele legate de succesiune şi raporturile obligaţionale, precum şi raporturile personale nepatrimoniale fondate pe drepturile legate de existenţa şi integritatea fizică şi morală a persoanei, drepturile asupra creaţiei intelectuale, cele care poartă asupra elementelor de identificare a persoanei, etc., precum şi condiţia juridică a persoanei.

Normele dreptului civil constituie, în structura dreptului naţional, dreptul comun general, având vocaţie de generală aplicare în întreg domeniul dreptului privat.

Studiul dreptului civil este structurat, de obicei, pe şase părţi: partea generală, persoana fizică şi juridică, drepturile reale, teoria generală a obligaţiilor, contractele speciale şi dreptul de moştenire.

Principalele contractele speciale sunt: vânzarea cumpărarea, cunos¬cu¬tă în doc¬trina juridică ca instrument al schimburilor economice, mandatul, apre¬¬ciat ca motorul activităţii juridice, locaţiunea (cunoscută şi ca vânzarea fo¬lo¬¬sinţei) şi antrepriza, instru¬¬mentul prestărilor de servicii şi al creării de va¬lori.

Marile evenimente economice şi juridice ce au caracterizat statele europene la sfârşit de secol, precum: liberalizarea preţurilor, dezvoltarea drep¬¬¬tului concurenţei, intensificarea comerţului internaţional, integrarea euro¬pea¬nă etc., au început să producă efecte perceptibile şi în materia con¬tractelor, odată cu adaptarea legislaţiei naţionale la princi¬piile dreptului comunitar.

Prin adoptarea Codului consumului (Legea nr. 296/2004 în vigoare de la 1 ianuarie 2007) precum şi a celorlalte acte normative privind protecţia consumatorului, noul drept al consumului (parte a dreptului privat, dar cu natură juridică proprie) exercită o influenţă crescândă asupra dreptului comun al contractelor. Astfel, noi instituţii şi mecanisme contractuale adoptate prin transpunerea acquis-ului comunitar urmează a fi „naturalizate” (de exemplu, „dreptul consumatorului de a reflecta şi a se dezice”, „obligaţia precontractuală de informare”, „obligaţiile de conformitate şi securitate”, „clauzele abuzive” etc.).

În condiţiile economiei de piaţă şi ale integrării europene, dreptul de moş¬te¬¬nire (prezentat în ultima parte) cunoscut ca o materie dintotdeauna şi continuu atrăgătoare pentru studiul juridic este prezentat succint, ca o bază de pornire în vederea unei informări generale.

Lucrarea se încheie cu un set de întrebări-grilă din materia dreptului civil (formulate din bibliografia obligatorie) precum şi cu indicarea răspunsurilor corespunzătoare.

CAPITOLUL I

RAPORTUL JURIDIC CIVIL

& 1. Definire

Dreptul civil este o ramură a dreptului privat care reglementează raporturile patrimoniale şi personal-nepatrimoniale stabilite între persoanele fizice şi juridice aflate pe poziţii de egalitate juridică, precum şi condiţia juridică a persoanelor fizice şi persoanelor juridice în calitatea lor de subiecte ale raporturilor juridice civile.

Rezultă că obiectul dreptului civil îl constituie relaţiile sociale reglementate de norme de drept civil, individualizate prin caracterul specific raporturilor juridice civile.

Raportul juridic este o relaţie socială reglementată de norma de drept. Natura relaţiei sociale reglementată de norma juridică determină natura raportului juridic : de drept constituţional, civil, penal etc.

Relaţiile sociale reglementate de normele juridice de drept civil sunt raporturi juridice civile.

Întră în sfera raporturilor juridice civile, relaţiile juridice patrimoniale şi relaţiile personale nepatrimoniale dacă sunt reglementate de norme de drept civil (de exemplu un raport rezultat dintr-un contract de vânzare-cumpărare sau din încălcarea dreptului de proprietate).

Rezultă că pentru naşterea, modificarea, transmiterea sau stingerea raporturilor juridice civile concrete trebuie să existe: o relaţie socială, o normă de drept care să reglementeze relaţia socială şi un fapt sau un act juridic de care normele de drept condiţionează naşterea, modificarea, transmiterea sau stingerea de drepturi şi obligaţii concrete.

Faptele juridice sunt evenimente sau acţiuni omeneşti de care legea leagă producerea unor efecte.

Evenimentele sunt împrejurări sau situaţii care se produc independent de voinţa oamenilor şi de care norma juridică leagă producerea unor efecte juridice (de exemplu, naşterea sau moartea unor subiecte de drept civil).

Acţiunile omeneşti sunt fapte comisive sau omisive, săvârşite cu sau fără intenţia de a produce efecte juridice.

& 2. Caracterele raportului juridic civil

a). Raportul juridic civil are un caracter social deoarece acestea se stabilesc între oameni, priviţi fie, ca persoane fizice, fie ca persoane juridice (în colectiv).

b). Raportul juridic civil are un caracter voliţional, ce rezultă din faptul că raportul juridic este reglementat de o normă juridică care, în esenţă, exprimă voinţa legiuitorului, dar şi prin voinţa părţilor.

c). Raportul juridic civil se caracterizează prin: egalitatea juridică a părţilor.

& 3. Subiectele raportului juridic civil

Raportul juridic civil este alcătuit din: subiectele sau părţile raportului raportul, conţinutul raportului şi obiectul raportului.

Prin subiect al raportului juridic înţelegem capacitatea de a fi titular de drepturi şi obligaţii.

Subiectele raportului juridic civil ocupă două poziţii distincte:

-subiectul activ, acela care dobândeşte drepturi;

-subiectul pasiv, acela care se obligă.

În cadrul raporturilor obligaţionale, subiectul activ este denumit creditor, iar subiectul pasiv este denumit debitor.

Aceste denumiri generice se particularizează în funcţie de denumirile raportului juridic la care participă (de exemplu, în contractul de vânzare-cumpărare părţile se numesc vânzător şi cumpărător; în contractul de donaţie părţile se numesc donator şi donatar etc.).

Raportul juridic civil stabileşte de regulă între două persoane, raport juridic simplu. În alte cazuri raportul juridic civil se stabileşte între mai multe persoane, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive.

De exemplu, în raportul de proprietate subiectul activ poate fi o singură persoană sau , în cazul proprietăţii comune, pot fi mai multe persoane.

În raportul obligaţional pot fi: mai mulţi creditori (ca pluralitate activă), mai mulţi debitori (ca pluralitate pasivă) ori mai mulţi creditori şi debitori (ca pluralitate mixtă).

UNIVERSITATEA din BUCUREŞTI

Facultatea de Administraţie şi afaceri