Contractul de donație

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Contractul de donatie

I.Notiunea, caracterele juridice si conditiile de validitate

Notiune

Omul poate dispune de patrimoniul sau, cu titlu gratuit. Art. 945 Cod civil prevede ca un contract este oneros atunci cind fiecare urmareste sa dobindeasca un avantaj, iar potrivit art. 946 Cod civil, contractul este gratuit, cind nu se vizeaza obtinerea unui echivalent. La rindul lor, contractele cu titlu gratuit se impart in liberalitati si acte dezinteresate. Liberalitatea este acel contract gratuit prin care debitorul isi asuma o obligatie (de a transmite un drept sau un patrimoniu) fata de creditor, fara sa primeasca ceva in schimb. Prin intermediul actului juridic dezinteresat, se face un serviciu gratuit unei persoane, fara sa i se diminueze patrimoniul.

Donatia este o liberalitate, deoarece diminueaza ireversibil patrimoniul donatorului.

Art. 801 Cod civil defineste donatia ca fiind "un act de libertate prin care donatorul da irevocabil un lucru donatarului, care-l primeste". Aceasta definitie este inexacta. Astfel, donatia este un contract si nu un act. Daca donatarul ar refuza primirea bunului, donatia nu s-ar mai finaliza, raminind in stadiul de simpla oferta.

Obiectul unei donatii il poate forma nu numai un lucru - cum prevede art. 801 Cod civil -, dar si un drept. In sfirsit, definitia data de legiuitor este incompleta, deoarece omite sa evidentieze caracterul solemn al donatiei (conditie ad validitatem pentru existenta contractului).

Nu trebuie sa se confunde donatia cu mandatul gratuit, imprumutul fara dobinda, cu depozitul gratuit etc., deoarece aceste din urma contracte sint doar acte dezinteresate, carora nu li se aplica regulile de la donatie.

Contractul de donatie este acel contract unilateral, gratuit si solemn, prin care o persoana (numita donator) transmite irevocabil dreptul sau de proprietate asupra unui bun determinabil, unei alte persoane (numita donatar), care il accepta.

Caracterele juridice

a) Donatia este un contract unilateral - deoarece donatarul nu are nici o obligatie fata de donator (art. 944 Cod civil). Ea poate fi si sinalagmatica, cind este impusa o sarcina donatarului (art. 943 Cod civil).

Jurisprudenta a stabilit ca, spre deosebire de contractele sinalagmatice, unde cauza fiecareia dintre obligatiile partilor o constituie executarea prestatiei promise de catre cealalta parte, "in contractele cu titlu gratuit cauza obligatiei celui care dispune consta in intentia de a mari patrimoniul celui gratificat, fara a primi in schimb o contraprestatie".^1)

b) Donatia este un contract solemn, deoarece este supusa unei forme speciale, necesara insasi pentru validitatea ei. Astfel, art. 813 Cod civil prevede expres ca "toate donatiile se fac prin act autentic", iar art. 1168 Cod civil dispune ca: "Donatorul nu poate repara, prin nici un act confirmativ, viciurile unei donatiuni intre vii; nula in privinta formei, ea trebuie sa se refaca cu formele legiuite". Absenta solemnitatii contractului va provoca nulitatea absoluta a actului juridic, nulitate care poate fi invocata oricind, de orice persoana interesata, inclusiv de instanta din oficiu.^2) Forma solemna va trebui respectata si in cazul ofertei de donatie. Acceptarea donatiei, ce are loc tot in forma solemna (art. 814 Cod civil), trebuie sa fie notificata donatorului. Acesta din urma poate revoca donatia, tacit sau expres, dar numai in momentul notificarii acceptarii. Deci, in cazul donatiei se impune, in mod obligatoriu, autentificarea actului juridic, lipsa acesteia atragind nulitatea conventiei,^3) cu exceptia situatiei in care sintem in prezenta unui dar manual.

c) Donatia este, in principiu, un contract translativ de proprietate. Uneori, efectul translativ de proprietate este subsecvent incheierii contractului de donatie. Este cazul, de exemplu, contractelor de donatie imobiliare, in zonele supuse regimului de carte funciara, unde dreptul real se stramuta, se modifica zsi se stinge - chiar si intre partile contractante - numai prin intabulare (art. 17 din Decretul-Lege nr.115/1938).

Pentru validitatea donatiei nu este obligatoriu sa aiba loc predarea bunului donat. Principiul potrivit caruia proprietatea se transfera prin simplul acord de vointa al partilor este valabil si in cazul donatiei. Atit timp cit donatia naste o creanta in favoarea donatarului, acesta va putea pretinde de la donator sau mostenitorii acestuia sa-i predea bunul.

d) Donatia este, in principiu, un contract irevocabil. Odata incheiat contractul, donatorul nu va putea reveni asupra deciziei sale. Revocarea donatiei nu va putea avea loc decit in cazurile prevazute de lege. Dar, atit timp cit legea interzice donatiile imposibile, ilegale sau imorale, nimic nu impiedica partile sa supuna donatia unei conditii pur cauzale (art. 1005 Cod civil). A permite ca revocarea sa aiba loc oricind la initiativa exclusiva a donatorului, inseamna a-l determina pe donator sa se afle intr-o permanenta incertitudine. In acest sens, art. 822 Cod civil dispune ca "Este nula orice donatiune facuta cu conditii a caror indeplinire atirna numai de vointa donatorului".

Conditiile de validitate ale contractului de donatie

1.Capacitatea partilor

Potrivit art. 949 Cod civil, poate incheia un contract orice persoana care nu este declarata incapabila de lege. Capacitatea fiind regula, iar incapacitatea, exceptia, inseamna ca incapacitatea este de stricta interpretare.

Incapacitatile sint absolute (persoane care nu pot dona, dar nici primi) si relative (persoane care nu pot dona anumitor persoane si nici primi de la unele din ele). Incapacitatile relative nu sint reciproce (de exemplu, minorul nu poate dispune in favoarea tutorelui sau, insa tutorele poate dona minorului).

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Contractul de Donatie.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
18 pagini
Imagini extrase:
18 imagini
Nr cuvinte:
9 191 cuvinte
Nr caractere:
53 255 caractere
Marime:
27.41KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Drept Civil
Predat:
la facultate
Materie:
Drept Civil
Sus!