Tehnici de Manipulare

În piesa vieţii, fiecare dintre noi ar vrea să-şi scrie rolul şi să-şi interpreteze destinul în aşa fel încât să ajungă la un final conform cu propriile sale dorinţe. Dar pentru că suntem fiinţe sociale, monologul nu este o soluţie. Trebuie să ne alegem replicile astfel ca ele să se integreze unui cor anume. Uneori, sau chiar adesea, este foarte posibil ca replicile imaginate de noi să fie disonante sau să nu fie acceptate de ceilalţi actori. De aceea este nevoie de un Regizor care să-şi asume rolul de a pune în acord toate rolurile personale. Supunându-ne lui, ne pierdem autonomia şi ne integrăm sistemului. Cu timpul, nu mai putem spune cât anume din destinul personal l-am scris noi înşine şi cât a fost scris de alţii. Nu mai putem preciza cu exactitate cât din fiinţa noastră ne reprezintă Eul şi cât este rezultatul sfaturilor, antrenamentelor, educaţiei, sugestiilor, recomandărilor sau ordinelor pe care ni le impun ceilalţi. Nu mai ştim unde se termină rolul pe care ni l-am scris noi înşine şi unde începe cel scris de alţii. Nu mai putem spune cine, de ce şi când a scris scenariul care ne comandă ce să gândim, ce să facem, ce să simţim. Iar de multe ori se întâmplă ca vreun Regizor să-şi depăşească simpla condiţie de dispecer abilitat să pună ordine într-un sistem şi începe să se creadă demiurg, să-i socotească pe ceilalţi simpli figuranţi într-o piesă scrisă de el, pentru el, care lor, evident le este străină. În astfel de cazuri, mai devreme sau mai târziu, piesele se transformă în tragedii oribile

Această carte se ocupă tocmai de Regizorii care se cred de¬miurgi, de modul în care îşi scriu scenariile şi de tehnicile prin care transformă actori talentaţi în figuranţi fără voie. Este un domeniu care, dincolo de impresia ocultă pe care o degajă, are reguli precise. Cei mai mulţi dintre noi, pradă impresiei bune pe care o avem despre propria noastră persoană, nu credem că putem deveni prea uşor victimele artizanilor manipulării. Dar lucrurile stau cu totul pe dos. Încercările de manipulare vin tot timpul, de pretutindeni. Şi cele mai uşoare victime sunt cei care nu vor să creadă

Există nenumărate sfaturi, exerciţii şi algoritmi de a induce individului rezistenţa faţă de presiunea celor care încearcă să-i remodeleze gândirea, simţurile, comportamentul, conform intere¬selor lor. Toate însă au la bază cunoaşterea tehnicilor de ma¬nipulare. Fiind avertizat de presiunile ce se exercită permanent asupra lui, ştiindu-le substratul şi finalitatea, fiecare individ îşi poate găsi propria sa cale de a rezista, de a se regăsi pe sine însuşi în orice împrejurare, de a nu deveni un simplu figurant

Această carte nu este un manual. Nici nu îşi propune să fie aşa ceva. Ea se adresează cetăţeanului obişnuit, celui supus în permanenţă manipulărilor. Analiza tehnicilor de influenţare şi a efectelor acestora, cu exemple arhicunoscute sau abia sesizabile, din istorie sau din zilele noastre, poate reprezenta un avertisment. "Knowledge is power" (Cunoaşterea înseamnă putere), spunea cândva filozoful englez Francis Bacon. Cunoscând tehnicile de manipulare putem să rezistăm în faţa lor. Putem evita rolul de figuranţi în propria noastră viaţă

În acelaşi timp, o astfel de carte este extrem de necesară cititorului român. În România, subiectul a fost tabu timp de aproape o jumătate de secol. Cuvântul manipulare nici măcar nu există în Micul Dicţionar Enciclopedic. Iar în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române este prezentată doar semnificaţia sa tehnică. Motivele sunt lesne de înţeles, dar golul trebuie um¬plut, pentru a nu se mai repeta ororile din trecut

Am reuşit conturarea acestei cărţi după ce am urmat cursu¬rile Catedrei de psihologie socială de la Universitatea Stanford din California. Lecţiile predate studenţilor de profesorul Philip Zimbardo, şeful Catedrei, precum şi referinţele bibliografice indi¬cate de Domnia sa mi-au fost de un real folos. Faptul că am putut studia la Universitatea Stanford se datorează Fundaţiei Reuter din Londra, care mi-a acordat o bursă de un an de zile, precum şi Programului de burse Knight de care am beneficiat la Stanford. Mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat ca această carte să poată apărea şi să ajungă la cititori.

Argument cu regizori şi figuranţi

În seara de Halloween (31 octombrie) a anului 1938, în Statele Unite, un program de radio ce transmitea muzică spaniolă a fost întrerupt de un buletin de ştiri în cadrul căruia se anunţa observarea unor explozii neobişnuite pe planeta Marte. După care, programul muzical a continuat. Ceva mai târziu, din nou o întrerupere, pentru a transmite în direct un reportaj din Grover's Mill, o micuţă localitate din statul New Jersey, unde un "cilindru uriaş" a lovit Pământul "cu o forţă teribilă". Se pare că în acel moment, circa un milion de americani ascultau emisiunea. Curio¬zitatea a fost înlocuită treptat de teamă atunci când reporterul, şi el speriat, a început să descrie cum se deşurubează capătul exte¬rior al cilindrului (în difuzoare se auzeau nişte scrâşnete cu ade¬vărat lugubre) şi din interiorul "maşinăriei" apar nişte creaturi uriaşe, sclipitoare, cu tentacule imense şi ochi ca de şarpe.

Pe măsură ce continua "reportajul de la faţa locului", panica se răspândea. Înfricoşaţi, reporterii relatau cum această "avan¬gardă a invadatorilor de pe Marte" a început să cucerească New Jersey, să ucidă pe oricine ar fi încercat să i se opună şi să se îndrepte spre inima New Yorkului. În cadrul emisiunii se auzeau tot mai des apeluri ale autorităţilor către populaţie, pentru eva¬cuarea unor întregi zone.

În studiile sale consacrate efectelor acestei emisiuni de radio, psihologul american Hadley Cantril a observat că sute de mii de oameni au intrat în panică şi mulţi dintre ei şi-au părăsit locuinţele pentru a scăpa de invazia "marţienilor".

Ce se întâmplase de fapt? În fiecare an, în noaptea de Halloween, americanii se deghizează în fantome, monştri, vampiri şi alte figuri de groază. Sărbătoarea provine dintr-un vechi obicei celt, care urmărea îmbunarea spiritelor celor morţi. Datina s-a răspândit în Statele Unite, Canada şi teritoriile brita¬nice, devenind un prilej de carnaval şi distracţie. Copiii merg cu colindul, deghizaţi în fantome, şi "ameninţă" gazdele că le vor face surprize neplăcute dacă nu îi vor îmbuna cu ceva dulciuri, iar adulţii se întrec în păcăleli. În noaptea de 31 octombrie 1938, Orson Wells, cel care avea să devină unul dintre cei mai vestiţi regizori şi actori americani, s-a gândit să adapteze radiofonic celebrul roman ştiinţifico-fantastic Războiul lumilor, scris de H.G. Wells. Împreună cu colegii săi, actorii de la Mercury Theater, au interpretat extrem de realist momentele dramatice ale "invadării" Americii de către hidoasele "creaturi marţiene". Efectele speciale au fost improvizate şi ele cu foarte multă abili¬tate, reuşind amplificarea tensiunii şi inducerea sentimentului de panică. Spre exemplu, pentru a reda sonor celebra deşurubare a cilindrului, tehnicienii au găsit un borcan cu capac, pe care l-au deschis în bazinul WC-ului pentru a da o rezonanţă specială scrâşnetelor.

Cum de au căzut atât de mulţi americani pradă păcălelii? În primul rând trebuie amintit că piesa a fost transmisă în 1938, deci înainte de "era televizorului". Pe atunci, radioul era unica sursă de muzică, divertisment, piese de teatru, dar şi de ştiri de ultimă oră. Apoi, piesa copia foarte exact sistemul de transmitere a şti¬rilor şi a reportajelor în direct, în plus, foarte mulţi dintre ascul¬tători pierduseră începutul când emisiunea fusese clar prezentată ca o adaptare radiofonică a romanului Războiul lumilor. Orson Wells a ales ora începerii emisiunii cu puţin înainte de finalul unui foarte îndrăgit spectacol radiofonic, Charlie McCarthy, ce se desfăşura pe un alt post de radio. Majoritatea ascultătorilor au aşteptat finalul acelui spectacol şi abia după aceea au comutat pe frecvenţa postului de muzică spaniolă, pierzând astfel prezentarea din debutul emisiunii.

Dincolo de aceste explicaţii, mai există şi o alta ţinând de structura psihicului uman, de psihologia socială. Auzind acele "reportaje" înfricoşătoare, dar şi aproape incredibile, foarte mulţi dintre ascultători au căutat să vadă cum se comportă cei împreună cu care audiau emisiunea. Cum toţi erau îngrijoraţi şi speriaţi, orice îndoială a dispărut. Ne-am sărutat unii pe alţii pentru că ne aşteptam să murim dintr-o clipă în alta, îşi amintea un ascultă¬tor, citat de Cantril.