Criminologie

Parafrazandu-l pe H. Petit, care caracteriza spiritul francez, la fel se poate

spune si despre criminologie care, la fel ca si Descartes, cauta ceea ce s-ar putea gasi,

deoarece comportamentul infractional ar trebui sa poata fi explicat din moment ce

poate fi constatat, si in acelasi timp, la fel ca si Pascal, ea nu poate sa gaseasca ceea ce

cauta, deoarece nimeni nu a reusit sa dezlege in intregime cauzele unui anumit

comportament criminal.

Daca in ceea ce priveste metodele de cercetare specifice criminologiei exista o

mare dezbatere, cu siguranta, importanta criminologiei este relevata mai ales de

obiectul ei de cercetare si anume comportamentul infractional. Preocupari pentru a

raspunde la intrebarea ,,de ce comit oamenii infractiunii" au existat inca din timpul

primelor structuri sociale, iar raspunsurile date la aceasta intrebare au influentat

solutiile propuse pentru inlaturarea comportamentului antisocial. Principial, lucrurile

stau la fel si astazi, diferenta constand in diferenta cantitativa si calitativa de

informatii pe care o poate utiliza astazi cercetarea criminologica.

Ori de cate ori auzim despre comiterea unei infractiuni, ne punem intrebarea

ce anume l-a determinat pe acel om sa se poarte in acest fel, incercand fiecare dintre

noi sa dam un anumit raspuns, mai mult sau mai putin veridic. Cei care incearca sa

faca o analiza completa si complexa a respectivului fapt intreprind o cercetare

criminologica.

Urmatoarea intrebare care ne vine in minte este daca acel fapt ar fi putut fi

prevenit. La fel, fiecare dintre noi putem propune un raspuns, insa raspunsul cat mai

aproape de adevar la aceasta intrebare releva in realitate importanta criminologiei.

Raspunsul la aceasta intrebare influenteaza procesul de elaborare al legilor, notiunea

de infractiune si evident reactia provocata de comiterea unei infractiuni. Daca in

dreptul penal reactia la comiterea unei infractiuni consta in aplicarea unei anumite

sanctiuni, criminologia are libertatea de a propune atat solutii de ordin juridic

(pedepse mai grele sau dimpotriva mai putin grele, sanctiuni alternative, etc.) dar si

solutii de ordin empiric, ce tin de exemplu de luminarea strazilor in cartierele rau

3

famate, patrularea strazilor de jandarmi, sau invatarea victimei cum sa reactioneze in

fata unui pericol potential de aceasta natura.

Intrebarile fundamentale ale criminologiei sunt : Este posibil de a studia de o

maniera stiintifica infractorul si infractiunea? Daca raspunsul este da, atunci s-ar putea

ajunge la generalizari, principii sau legi cu valoare de predictie? Raspunsurile la

aceasta intrebare au atins ambele extreme. MM. Michel spunea ca : " O stiinta

empirica a criminologiei este actualmente imposibila pentru ca nu exista psihologie

sau sociologie empirica, iar cercetarea criminologica este o incercare de a realiza

imposibilul". Aceeasi idee a fost sustinuta si de M. Adler care a sustinut ca"

Indeterminarea comportamentului uman face imposibila elaborarea unui adevar

stiintific." Foarte optimist G. Mead a sustinut ca : ,,Postulatul fundamental al stiintei

este ca lumea este apta de a fi cunoscuta, iar daca e asa trebuie sa existe o ratiune in

toate". Chiar daca rezultatele obtinute au un caracter de probabilitate aceasta

trasatura a cercetarii stiintifice este valabila pentru orice domeniu. Orice lege

stiintifica trebuie considerata ca o afirmatie temporara deoarece, odata cu dezvoltarea

cunoasterii, aceste legi, care pareau imuabile, trebuie actualizate sau chiar modificate.

De aceea demersul cercetarii criminologice are o semnificatie particulara, iar

concluziile trase trebuie doar considerate ca fiind afirmatii adevarate dar temporare.

Se spune despre criminologie ca este un barometru socio-moral al

colectivitatii. Masura in care societatea ii trateaza pe cei provizoriu exclusi din randul

ei simbolizeaza nivelul de civilizatie.

2. Sfera conceptului de criminologie.

Initial cercetarea criminologica era marcata de intrebarea fundamentala de ce,

si de aceea primele demersuri in cercetarea fenomenului criminal aveau un caracter

preponderent etiologic sau cauzal. Raspunsul care se cauta era de tipul urmator:

oamenii comit infractiuni pentru ca au un anumit aspect psihic( explicatiile

pozitiviste), pentru ca traiesc intr-un anumit mediu social( explicatii sociologice) sau

pentru ca au o anumita structura psihica (explicatii psihologice). O astfel de abordarea

a dus la aparitia criminologiei etiologice, care a avut ca principale directii : scoli de

inspiratie biologica , scoli de inspiratie sociologica si scoli de inspiratie psihologica.

4

Nemultumiti de raspunsurile pe care le-au primit dintr-o perspectiva cauzala,

criminologii au mutat centru de interes de pe cauze preferand o analiza in dinamica

fenomenului. Astfel in anii 50 ai secolului trecut a aparut analiza ,,procesului de

trecere la act" cand ceea ce conta in opinia acestor criminologi era contextul cauzal al

producerii fenomenului infractional de tipul ,,omul nepotrivit la locul nepotrivit".

Aceasta abordare a fost numita criminologia dinamica sau a trecerii la act. In

general, s-a considerat ca infractorul are in anumite circumstante o imunitate scazuta

la tentatiile actului infractional, si de aceea daca sunt indeplinite anumite conditii de

ordin intern sau extern, el va trece la comiterea actiunii.