Impactul construcțiilor asupra mediului

1. Notiuni de baza

1.1 Obiectul cursului

Ingineria si managementului proiectelor de constructii presupune formarea profesională complexă, în vederea proiectării şi execuţiei lucrărilor de construcţii pentru diferite folosinţe.

Exigenţele şi criteriile de performanţă ale inginerilor constructori, presupun dobîndirea unui bagaj de cunoştinţe în domeniul Impactului construcţiilor asupra mediului.

Pentru aceasta studentii trebuie sa capete cunostinte generale privind factorii de mediu si tipul de impact pe care-i pot suporta acestia, in urma realizarii constructiilor dar si a exploatarii acestora pentru diferite activitati, reglementarile existente in domeniu, procedurile de evaluare a impactului si de intocmire a studiilor de impact.

Cateva notiuni generale care fac obiectul cursului:

Mediul, semnificand mediul înconjurător sau mediul ambiant, este o noţiune care se referă la totalitatea condiţiilor naturale de pe Pământ sau dintr-o regiune a sa, în care evoluează fiinţele sau lucrurile.

Dintre aceste condiţii naturale fac parte atmosfera, temperatura, lumina, relieful etc., precum şi celelalte fiinţe vii care impreuna cu aceste elemente fizice abiotice formeaza ceea ce numim ecosistemele.

Mediul natural are un rol foarte important în procesul evoluţiei fiinţelor vii, care, la rândul lor, sunt un factor de transformare a mediului.

Sensul dat acestei noţiuni în cadrul Uniunii Europene este cel al unui ansamblu de elemente care, în complexitatea relaţiilor lor, constituie cadrul, mijlocul şi condiţiile de viaţă ale omului, cele care sunt ori cele care nu sunt resimţite.

O altă definiţie o găsim în Legea protecţiei mediului data prin OUG 195/2005 în care mediul reprezinta ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune, cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale si spirituale, calitatea vietii si conditiile care pot influenta bunastarea si sanatatea omului.

Mediul natural, adica aerul, oceanele, marile, lacurile, apele curgatoare, solul si subsolul si formele de viata pe care aceste ecosisteme le creeaza si le sustin este imaginea cea mai comuna pe care omul obisnuit si-o face atunci cand vorbeste despre mediul inconjurator.

Mediul inconjurator apare ca o realitate pluridimensionala care include nu numai mediul natural, dar si activitatea si creatiile omului, acesta ocupand o dubla pozitie: de “component” al mediului si de “consumator”, de beneficiar al mediului si putand astfel vorbi si despre un mediu artificial adica antropic , rezultat al activitatii omului ca factor de modificare al mediului natural.

Asadar conceptul actual de “mediu inconjurator” are un caracter dinamic, care cauta sa cunoasca, sa analizeze si sa urmareasca functionarea sistemelor protejate in toata complexitatea lor.

O padure, o balta sau un lac, de exemplu, formeaza fiecare in parte un “ecosistem” care se interconditioneaza reciproc si se readapteaza continuu in cautarea unui anumit echilibru.

Totalitatea factorilor naturali, determina conditiile de viata pentru regnurile vegetale, animale si pentru fiinta umana, reprezentand mediul natural.

In mediul natural distingem componente fizice naturale – elemente abiotice: aer, apa, substrat geologic, relief, sol cat si componentele biotice care reprezinta viata, organismele ce se dezvolta pe fundalul sportului ecologic. Ele apar sub forma vegetatiei si animalelor depinzand atat de factori terestri, cat si cosmici (radiatia solara de exemplu) ceea ce ne ajuta sa intelegem implicatiile care pot urma unor modificari fie terestre, fie cosmice, sau ambele in acelas timp.

Orice activitate umana si implicit existenta individului este de neconceput in afara mediului. De aceea, calitatea in ansamblu a acestuia, precum si a fiecarei componente a sa in parte, isi pun amprenta asupra nivelului existentei si evolutiei indivizilor.

Resursele naturale si exploatarea lor rationala

Prin resurse naturale se inteleg: totalitatea elementelor naturale ale mediului inconjurator ce pot fi folosite in activitatea umana si care sunt de mai multe feluri:

resurse neregenerabile – minerale si combustibili fosili;

resurse regenerabile – apa, aer, sol, flora, fauna salbatica;

resurse permanente – energie solara, eoliana, geotermala si a valurilor.

In intreaga activitate de protectie a mediului inconjurator se urmareste nu numai folosirea rationala a tuturor aceste resurse, ci si corelarea activitatii de sistematizare a teritoriului si localitatilor cu masuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de productie cat mai putin poluante si echiparea instalatiilor tehnologice si a mijloacelor de transport generatoare de poluanti cu dispozitive si instalatii care sa previna efectele daunatoare asupra mediului inconjurator, recuperarea si valorificarea optima a substantelor reziduale utilizabile.

Astfel notiunea de “mediu inconjurator” cuprinde de fapt, toate activitatile umane in relatia om-natura, in cadrul planetei Terra.

1.2. Impactul activitatilor umane asupra mediului si protectia acestuia.

Ansamblul de relatii si de schimburi ce se stabilesc intre om si natura, precum si interdependenta lor influenteaza echilibrul ecologic, determina conditiile de viata si implicit conditiile de munca pentru om, precum si perspectivele dezvoltarii societatii in ansamblu.

Se poate afirma ca mediul trebuie adaptat si organizat pentru a raspunde nevoilor indivizilor, ceea ce presupune preluarea din natura a unor resurse si prelucrarea lor pentru a deservi populatia (pentru a satisface doleantele acestora). Aceasta dependenta cunoaste un mare grad de reciprocitate, datorita faptului ca nevoile umane se adapteaza intr-o masura mai mare sau mai mica mediului.

Asigurarea unei calitati corespunzatoare a mediului, protejarea lui – ca necesitate supravietuirii si progresului – reprezinta o problema de interes major si de certa actualitate pentru evolutia sociala. In acest sens, se impune pastrarea calitatii mediului, diminuarea efectelor negative ale activitatii umane cu implicatii asupra acestuia.