I. INTRODUCERE: CUNOASTERE COMUNA
SI CUNOASTERE STIINTIFICA; CRITICA SIMTULUI COMUN
Pentru cei care se initiaza in cunoasterea teoretica este necesara abordarea raportului
dintre cunoasterea comuna si cunoasterea stiintifica. Metodologia cercetarii, indiferent
de domeniu, a aparut si s-a dezvoltat in perimetrul cercetarii stiintifice - mai precis, al
cercetarii medicale, caci primul tratat de metodologie a fost elaborat de un medic (Claude
Bernard). De altfel, initierea intr-un domeniu specializat al cunoasterii nici nu este de
conceput fara o critica prealabila a simtului comun; saltul de la "alchimie" la "chimie",
adica saltul de la opinie (doxa) la cunostinta (epistema), de la cunoasterea speculativa la
cunoasterea pozitiva nu este posibil fara depasirea iluziilor si prejudecatilor proprii
simtului comun. Instruirea nu este doar un proces cantitativ, de acumulare a cunostintelor,
ci in primul rand unul calitativ, de restructurare a gandirii, de schimbare a abordarii sau,
cum ar spune Thomas Kuhn, de schimbare a paradigmei. "Cand se prezinta in fata
instructiei stiintifice, spunea Gaston Bachelard, tanarul este mai degraba batran decat
tanar: el are varsta prejudecatilor sale". In acest sens, instruirea stiintifica poate fi vazuta
ca un proces de intinerire, de trans-formare a gandirii, de trecere de la o gandire inchisa la
una deschisa, capabila de revizuiri, de evolutie permanenta1.
1. RAPORTUL DINTRE CUNOASTEREA COMUNA
SI CUNOASTEREA STIINTIFICA
Cunoasterea comuna este cunoasterea pe care oamenii o realizeaza prin intermediul
mijloacelor naturale (simturile, gandirea necritica, limbajul natural), in cadrul experientei
cotidiene, pe baza activitatilor practic-nemijlocite (activitati in care valoarea suprema
este "utilul", celelalte valori, inclusiv "adevarul", fiind valori subordonate sau derivate)2.
Mijloacele naturale sunt reprezentate de simturi, de gandirea obisnuita (nespecializata)
si limbajul natural (un limbaj insusit spontan, nu unul construit pe baza unor conventii
explicite, cum este limbajul de specialitate al oricarei discipline - de pilda, cel simbolic,
de tip logic sau matematic).
Problema raportului dintre cunoasterea comuna si cunoasterea stiintifica a aparut odata
cu indepartarea tot mai evidenta a acestora. Aceasta indepartare constituie o tendinta mai
veche, dar ea s-a acutizat odata cu stiintele moderne ale naturii si a devenit o problema
epistemologica centrala odata cu stiinta contemporana3.
Indepartarea tot mai pronuntata a limbajului stiintific de cel natural a creat noi
dificultati de comunicare intre spiritul stiintific si simtul comun, ducand la accentuarea
crizei de incredere reciproca intre cele doua forme de cunoastere. Acest lucru a facut ca
stiinta, in acceptiunea ei moderna, sa fie privita inca de la inceput cu suspiciune de catre
teologie si o parte importanta a filosofiei, sa fie si azi tratata cu un respect distant (in cel
mai bun caz), chiar evitata de catre simtul comun, de catre arta si morala si, ceea ce este
mai grav, de catre politica. Problema centrala in raportul cunoastere comuna - cunoastere
stiintifica o reprezinta problema raportului continuitate-discontinuitate.
Partizanii continuitatii afirma ca stiinta se dezvolta in prelungirea cunoasterii comune,
deosebindu-se de ea doar cantitativ, prin gradul de precizie, profunzime, coerenta,
consecventa si eficienta. Exponentul acestei teorii, E. Meyerson, spunea ca "lumea simtului
comun este creata printr-un proces analog aceluia care produce teoriile stiintifice" (1). In
opinia lui Meyerson, intreaga cunoastere stiintifica isi are punctul de plecare in datele
simtului comun, nefiind decat o prelungire a acestuia; deosebirea sta doar in faptul ca simtul
comun este rezultatul unui proces inconstient. In viziunea lui, lumea simtului comun
reprezinta "o prima si foarte grosolana schita a unui sistem stiintific" (altfel spus, toti
oamenii ar fi niste oameni de stiinta in nuce). Aceasta conceptie se inrudeste cu conceptiile
preformiste (de pilda, cele din biologie), unde se afirma ideea ca fazele ulterioare ale
evolutiei sunt continute, prefigurate, in fazele anterioare (2, p. 166).
Nu vom insista aici asupra conceptiei lui Meyerson si nici asupra criticii la care o
supune unul dintre cei mai importanti partizani ai discontinuitatii, Gaston Bachelard (3).
Vom arata numai ca diferentele dintre cele doua tipuri de cunoastere sunt atat de
numeroase si importante, incat teza discontinuitatii pare mai rezonabila, fiind mai
aproape de experienta practicii stiintifice. De altfel, conceptia lui Gaston Bachelard,
elaborata in primele decenii ale secolului XX, a fost confirmata de evolutia ulterioara a
stiintei.
Pentru cei care se initiaza in cunoasterea teoretica este necesara abordarea raportului
dintre cunoasterea comuna si cunoasterea stiintifica. Metodologia cercetarii, indiferent
de domeniu, a aparut si s-a dezvoltat in perimetrul cercetarii stiintifice - mai precis, al
cercetarii medicale, caci primul tratat de metodologie a fost elaborat de un medic (Claude Bernard).
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
