Aparitia si dezvoltarea civilizatiei umane a fost si este marcata de o multitudine de fenomene ce tin, in mod evident, de specificul existentei omului ca specie aparte a regnului animal, dar si de particularitatile cadrului social pe care acesta l-a construit de-a lungul evolutiei sale. Unul dintre fenomenele care au catalizat procesul deprinderii omului din randul animalelor, asezandu-l deasupra acestora, si proiectandu-l intr-un cadru de evolutie nou, cel social, a fost comunicarea. Din aceasta perspectiva comunicarea reprezinta simultan cauza si efect al convietuirii sociale a omului, fiind, de altfel, destul de dificil de departajat care din ele a avut rolul predominant in procesul evolutiei comunitatilor umane. Indiferent, insa, de optiune, un lucru ramane cert, si anume ca procesul comunicarii a avut un rol important in socializarea individului uman precum si in evolutia societatii in ansamblul sau.
Paradoxal, si in zilele noastre, nivelul de importanta al comunicarii in existenta umana nu a scazut ci, dimpotriva, s-a amplificat, cu atat mai mult cu cat omul modern trece printr-un continuu, amplu si complex proces de transformare. Proliferarea sistemelor tehnice de comunicatii si a mass media, dezvoltarea fara precedent a informaticii au condus la amplificarea procesului de comunicare intr-o proportie nebanuita, atat ca dinamica cat si ca dimensiuni.
Progresul relativ lent, dar ireversibil al fenomenului globalizarii, care va conduce la schimbarea statutului individului uman de la cel de cetatean al unui stat la cel de cetatean al planetei Pamant sau chiar mai mult, ofera argumentul si, totodata, suportul redimensionarii formei si continutului comunicarii. Astfel, se poate vorbi in zilele noastre si, desigur, in viitor despre un ,,homo comunicabilis"*, adica despre un om care nu poate exista, nu se poate manifesta in afara sferei comunicarii. De altfel, sunt specialisti care includ nevoia de comunicare a omului in randul trebuintelor de baza ale individului uman. Importanta comunicarii in viata individuala si cea sociala este atat de ridicata incat a aparut necesitatea ca ea sa fie consfintita prin lege atat in forma stimulativa cat si prohibitiva. Astfel, privitor la primul aspect in Constitutia Romaniei, articolul 30 face trimitere la ,,libertatea de exprimare", care printre altele evidentiaza ca : ,,Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile".1 Privitor la al doilea aspect, articolul mentioneaza ca : ,,Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine".2
Prin urmare, ce poate reprezenta mai mult pentru acest proces decat posibilitatea de a oferi o dimensiune cu totul noua unei fiinte ce s-a rupt de lumea animala, de a o transforma, fara un proiect anume, in una dintre cele mai perfecte forme de existenta a lumii vii din univers si de a deveni un atribut inseparabil al acestuia.
Etimologic, cuvantul ,,comunicare" provine de la verbul latin ,,comunico" ce inseamna ,,a face ceva in comun (dand), a impartasi". Din aceasta deriva si substantivul feminin ,,comunicatio" care se traduce prin ,,comunicare, impartasire". Termenul se regaseste in principalele limbi europene de circulatie internationala in forme asemanatoare celei din limba romana, exprimand acelasi lucru. Astfel, in limba engleza, intalnim verbul ,,to communicate"3, care inseamna ,,a comunica" si substantivul ,,the communication" echivalent la noi cu ,,comunicare". In limba franceza exista verbul ,,communiquer"4 si substantivul ,,communication". Italiana ne ofera ,,comunicare"5 ca verb si ,,comunicazione" ca substantiv, iar spaniola verbul ,,comunicar"6 si substantivul ,,comunication" cu aceleasi intelesuri ca cele anteriore. Sensul cuvintelor mentionate evidentiaza caracterul dihotomic al continutului lor, anume ,,cel de relatie dintre oameni" si ,,cel de transfer a ceva intre acestia". Prin urmare, comunicarea relationeaza dar si perfectioneaza prin transferul mentionat anterior. Este, deci, evidenta intentia proiectiva a continutului comunicarii, oferind alternative procesului interactiunii umane. De-a lungul timpului, fenomenul comunicarii a suportat permanent amprenta evolutiei sociale a omului, dupa cum la randul sau, comunicarea ,,a actionat" intr-un mod continuu si complex asupra acestuia, potrivit cerintelor evolutiei si necesitatilor sale, creandu-se astfel determinari si interactiuni intre fiinta si fenomen, care se manifesta dupa o configuratie spiroidala. Cu alte cuvinte, evolutia omului a impus perfectionarea procesului, iar perfectionarea acestuia din urma a presupus dezvoltarea celui dintai.
Prin urmare, pornita de la strigatele guturale si gestica, specifice primatelor, respectiv hominizilor, dupa o indelungata evolutie, comunicarea a capatat continutul divers si complex al zilelor noastre, iar fara ea nu putem concepe existenta societatii umane. Avand in vedere aceste aspecte putem aprecia ca, prin excelenta, comunicarea apartine socialului, fiind pe langa un fenomen al existentei cotidiene si unul al cunoasterii, la baza studiului ei concurand o serie de stiinte cum sunt: filosofia, pedagogia, logica, psihologia, sociologia, teoria generala a conducerii, teoria informatiei, filologia, semantica, semiotica, lingvistica, etc.
Desigur, nu se poate omite faptul ca studiul comunicarii ca proces se realizeaza de un domeniu stiintific, teoria generala a comunicarii. La aceasta se adauga domeniile de studiu ce abordeaza interactiunea comunicarii cu diversele subsisteme ale socialului, cum sunt economicul, politicul, spiritualul, educationalul s.a., care se definesc ca ramuri ale comunicarii fiind fundamentate pe limbaje, interactiuni, simboluri specifice. Pornind de la aprecierea lui Platon, care spunea, la timpul sau, ca oratoria reprezinta arta conducerii sufletesti prin cuvant, apreciem ca nu gresim daca spunem despre comunicare ca este o ,,modalitate a conducerii sufletesti" a omului prin metode si procedee specifice, urmarind o finalitate predeterminata. Prin urmare, se mai poate aprecia despre comunicare ca reprezinta domeniul interrelationarii umane, avand ca suport cuvantul vorbit sau scris ori gestul, iar ca obiectiv de baza transmiterea informatiilor intre oameni in scopul influentarii comportamentului si atitudinilor acestora, a asigurarii coeziunii respectiv unitatii de actiune a structurilor, iar, in final, a progresului social.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
