Tehnologii Agricole Comparate

Previzualizare curs:

Cuprins curs:

Partea întâi. Agrotehnica (principii şi metode generale)
Capitolul 1. Tehnologia şi tehnica în ecosistemul agrcicol.
1.1. Tehnologia şi tehnica convenţională
1.2. Tehnologia şi tehnica ecologică
1.3. Tehnologii alternative
1.4. Biotehnologia agricolă
Capitolul 2. Suportul ecologic al producţiei agricole.
2.1. Formarea recoltei
2.2. Factorii climatici
2.3. Solul
2.4. Fondul funciar şi folosinţa sa
2.5. Factorii de vegetaţie
2.6. Biodiversitatea agricolă
2.7. Zonarea ecologică a culturilor agricole.
Capitolul 3. Suportul material al producţiei agricole.
3.1. Materialul biologic de înmulţire (sămânţa)
3.2. Îngrăşămintele
3.3. Pesticidele
3.4. Maşini şi utilaje agricole.
Capitolul 4. Metode generale de tehnică agricolă.
4.1. Asolamentul agricol
4.2. Lucrările solului
4.3. Semănatul şi plantatul
4.4.Lucrări de îngrijire a culturilor agricole
4.5. Combaterea organismelor dăunătoare
4.6. Combaterea buruienilor
4.7.Recoltarea, depozitarea şi păstrarea produselor agricole.
Partea a doua. Fitotehnie.
Capitolul 5. Cultura cerealelor.
5.1. Cultura grâului
5.2. Cultura secarei
5.3. Cultura orzului
5.4. Cultura ovăzului
5.5.Cultura porumbului
5.6.Cultura orezului
Capitolul 6. Cultura plantelor leguminoase.
6.1. Cultura soiei.
6.2. Cultura fasolei pentru boabe.
6.3. Cultura mazărei pentru boabe.
Capitolul 7. Cultura plantelor oleaginoase
7.1. Cultura florii soarelui
7.2. Cultura inului pentru ulei
7.3. Cultura ricinului.
Capitolul 8. Cultura plantelor rădăcinoase şi tuberculifere.
8.1. Cultura sfeclei de zahăr
8.2. Cultura cartofului.
Capitolul 9. Cultura plantelor industriale
9.1. Cultura inului pentru fuior
9.2. Cultura cânepii pentru fibră
9.3. Cultura bumbacului
9.4. Cultura tutunului.
Capitolul 10. Cultura plantelor furajere.
10.1. Resursele vegetale furajere
10.2.Structuri de culturi furajere
10.3. Tehnologia principalelor culturi furajere.
Partea a treia. Horticultura.
Capitolul 11 Cultura legumelor.
11.1. Clasificarea plantelor legumicole.
11.2. Înmulţirea legumelor.
11.3. Sisteme şi metode de cultură a legumelor.
11.3.1. Sistemul de cultură în teren descoperit.
11.3.2. Sistemul de cultură protejată.
11.3.3. Sistemul de cultură forţată.
11.4. Alegerea şi organizarea terenului.
11.5. Asolamentul legumicol.
11.6. Pregătirea terenului.
11.7. Epoci şi metode de semănat şi plantat.
11.7.1. Epoca de semănat şi plantat.
11.7.2. Metode de semănat şi plantat.
11.8. Întreţinerea solului şi îngrijirea culturilor
11.8.1. Lucrări cu caracter general.
11.8.2. Lucrări cu caracter special.
11.9. Recoltarea şi condiţionarea legumelor
11.9.1. Recoltarea legumelor.
11.9.2. Condiţionarea legumelor.
11.10. Tehnologia principalelor culturi de legume.
11.10.1. Cultura legumelor producătoare de frunze (verdeţuri).
11.10.2. Cultura legumelor producătoare de rădăcini (rădăcinoase).
11.10.3. Cultura legumelor producătoare de bulbi (bulboase).
11.10.4. Cultura legumelor din grupa verzei.
11.10.5. Cultura legumelor solano fructoase.
11.10.6. Cultura legumelor bostănoase.
11.10.7. Cultura legumelor păstăioase.

Extras din curs:

Importanţa agriculturii pentru existenţa şi activitatea umană.

Agricultura constituie din cele mai vechi timpuri şi continuă să rămână şi azi un domeniu vital de activitate a omului. Rămâne unica sursă de hrană, un furnizor important de materie primă pentru industrie şi totodată o însemnată piaţă de desfacere pentru producţia acesteia.

Agricultura este ramură a producţiei materiale, în care, cu ajutorul plantelor verzi şi sub acţiunea diriguitoare a omului, are loc transformarea energiei cinetice a soarelui, în energie potenţială-materia organică-, singura formă de energie accesibilă organismului omenesc şi animal.

Importanţa relativă a agriculturii diferă de la o ţară la alta, dar ea se menţine ca ramură principală a economiei naţionale în toate statele inclusiv în cele puternic dezvoltate. Experienţa ultimelor decenii a demonstrat că problemele economiei mondiale nu pot fi soluţionate făcând abstracţie de agricultură.

Dezvoltarea agriculturii este influenţată de factori naturali, tehnici şi social economici.

Dintre factorii naturali, clima are un rol esenţial, ea condiţionează răspândirea şi structura culturilor agricole prin regimul temperaturii, umezelii şi luminii. Relieful influenţează repartiţia culturilor prin altitudine, expunerea versanţilor, înclinarea pantelor. Tipul genetic de sol îşi aduce contribuţia prin însuşirea sa principală, fertilitatea,la care se adaugă şi capacitatea de drenare şi reţinere a apei.

Factorii tehnici au un rol important în sporirea producţiilor, prin mecanizare, chimizare, irigare ş.a. iar cei social-economici prin capacitatea şi gradul de pregătire al forţei de muncă şi întreg contextul economic în care se dezvoltă această ramură a economiei. Ca orice activitate economică, activitatea agricolă are ca finalitate satisfacerea nevoilor umane şi progresul general al ţării.

Principalele funcţii ale agriculturii în economia naţională sunt:

- funcţia alimentară;

- funcţia socio-economică, de participare la procesul de creştere şi dezvoltare;

- funcţia de protecţie a mediului şi dezvoltarea durabilă socio-economică.

Funcţia alimentară a agriculturii exprimă faptul că natura necesităţilor pe care le satisface este cu totul deosebită. Agricultura are cea mai mare contribuţie la bunăstarea oamenilor întrucât nevoile pe care tinde să le satisfacă sunt esenţiale, atât prin importanţa, cât şi prin permanenţa lor. Reducerea sau lipsa unor produse indispensabile vieţii poate provoca perturbaţii în organismul uman şi puternice tensiuni sociale. Gradul de satisfacere a consumului fiziologic normal al întregii populaţii depinde în cea mai mare măsură de producţia agricolă, internă.

O trăsătură fundamentală a agriculturii româneşti constă în faptul că potenţialul natural ridicat poate asigura necesarul intern de alimente de bază pentru o populaţie mult mai numeroasă decât cea existentă în prezent. Importul de alimente ar trebui să fie doar o sursă de completare şi diversificare a consumului. Efectele negative ale reformei agricole în prima sa fază au un impact negativ temporar asupra nivelului producţiilor vegetale şi mai ales animale şi efecte negative propagate asupra industriilor din amonte si aval de agricultură. Descentralizarea sectorului agroalimetar, privatizarea pământului, lipsa unor programe menite să creeze noi filiere agroalimentare a generat criza agriculturii şi a afectat securitatea alimentară a populaţiei.

Securitatea alimentară are drept componente de bază: asigurarea disponibilităţilor de alimentare pe locuitor (calorii şi proteine) şi capacitatea de cumpărare a populaţiei, şi se realizează prin corelarea politicilor nutriţionale cu politicile alimentare.

Politica alimentară are ca obiectiv asigurarea necesarului, cantitativ şi calitativ, de alimente pentru întreaga populaţie,la preţuri accesibile.

Oricât ar părea de paradoxal pentru zilele noastre în plină revoluţie ştiinţifică şi tehnică, care determină a creştere puternică şi a producţiei agricole pe plan mondial, numeroase ţări se confruntă cu o problemă alimenatară care tinde,în timp,să se agraveze, constituind un factor de destabilizare a vieţii internaţionale. Se înregistrează mari decalaje între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare sub aspectul posibilităţilor de alimentaţie. S-a produs o puternică polarizare a consumului alimentar pe plan mondial – pe de o parte, circa 2/3 din populaţie, în majoritate în ţările nedezvoltate şi subdezvoltate, unde se înregistrează fenomene grave de foamete şi subnutriţie, iar – pe de altă parte, o minoritate situată mai ales în ţările capitaliste industrializate, care pot consuma peste normele naţionale. Persistenţa unei atare situaţii, are implicaţii negative, deosebit de profunde, în primul rând în împiedecarea dezvoltării normale fizice şi psihice a individului, diminuîndu-i capacitatea productivă, eficacitatea participării la diferite activităţi, iar în al doilea, implicaţiile acestora în plan social. Problema alimentară are şi serioase implicaţii de ordin politic, deoarece generează conflicte sociale, accentuează instabilităţi politice,ş.a.

Problemele puse de dezvoltarea agriculturii, caracterul global al situaţiei alimentare au făcut să sporească preocupările statelor lumii pentru găsirea în afara schimburilor şi cooperărilor bilaterale,a unor modalităţi şi căi de intensificare a colaborării multilaterale, de instituţionalizare a acestei cooperări.

Ecodezvoltarea agricolă

Dezvoltarea şi modernizarea agriculturii este un proces firesc şi necesar ce asigură bunurile alimentare pentru o populaţie sănătoasă, bine hrănită. Nu se poate concepe ridicarea calităţii vieţii, dacă agricultura nu este stimulată să producă cât mai mult şi de calitate superioară.

Există preocupări în toate ţările pentru intensificarea producţiei agricole, iniţiindu-se diverse programe de lucru având caracter tehnologic şi social-economic. Aceste acţiuni pot avea o finalizare efectivă dacă se are în vedere esenţa teritoriului agricol şi a plantelor cultivate ca sistem ecologic, ca unitate fundamentală a biosferei, a peisajului geografic. De aici rezultă faptul că, teritoriul agricol, populat cu specii vegetale şi animale utile omului, trebuie privit în toată complexitatea lui, cu legăturile din interior şi exterior, cu dependenţa sa specifică faţă de condiţiile naturale şi resursele materiale, dar corespunzător unor acţiuni tehnice bine definite.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Tehnologii Agricole Comparate.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7.7/10 (9 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
144 pagini
Imagini extrase:
144 imagini
Nr cuvinte:
65 349 cuvinte
Nr caractere:
342 799 caractere
Marime:
294.22KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Biologie
Predat:
la facultate
Materie:
Biologie
Profesorului:
Fratila Rodica
Sus!