5.1. Date de anatomofiziologie corticala
Emisferele cerebrale constituie portiunea cea mai voluminoasa a encefalului, fiind dispuse superior de cerebel si de trunchiul cerebral, cu acesta din urma fiind in legatura nemijlocita. Cele doua emisfere sunt separate intre ele de coasa creierului, iar de cerebel sunt despartite prin cortul cerebelului.
Fiecare emisfera cerebrala are trei fete: externa, interna si inferioara. Portiunea inferioara a fiecarei fete este reunita cu cealalta prin intermediul corpului calos. Cele trei fete converg la nivelul polilor frontal si occipital. Lobul temporal se termina anterior prin polul temporal.
Fiecare emisfera cerebrala este formata din 5 lobi: frontal, parietal, temporal, occipital si lobul insulei. Exista o serie de santuri (scizuri), de adancime variabila, care delimiteaza lobii intre ei, precum si diverse circumvolutiuni in interiorul lobilor.
in acest fel, scoarta cerebrala, care are o suprafata mare, de aproximativ 2200 cm2, se adapteaza la un volum mic, determinat de dimensiunile cutiei craniene.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.