CURS 1
Ratingul financiar: funcţii, caracteristici, credibilitatea informaţiilor furnizate şi scalele de notare a principalelor agenţii de rating
1.1. FUNCŢII, CARACTERISTICI ALE RATINGULUI FINANCIAR
Ratingul este un cuvânt a cărui traducere literală semnifică „evaluare", desemnând în acelaşi timp un proces (analiza riscului), cât şi rezultatul final al acestuia (nota).
Funcţiile care caracterizează ratingul financiar:
> supravegherea intereselor financiare externe ale întreprinderilor naţionale şi ale statelor, punând la dispoziţie, informaţii pertinente şi cu valoare de înţelegere internaţională;
> alternativă la serviciile clasice de evaluare financiară şi analiză oferite de bănci comerciale şi instituţii financiare specializate (în special bănci de comerţ exterior şi bănci de afaceri).
Caracteristici:
1. Criteriile procesului de notare. Ratingurile se realizează pe baza informaţiilor furnizate de emitent şi din alte surse considerate ca fiind de încredere.
Agenţiile de rating stipulează însă foarte clar că "ratingul nu este o recomandare de a cumpăra, de a vinde sau de a deţine un titlu, acesta având doar funcţia izolată de evaluare a riscului, care este doar un element al procesului decizional de investiţie" .
Mai mult decât atât, în ciuda procesului foarte atent de evaluare, agenţiile de rating nu realizează un audit al calităţii informaţiilor ce le sunt puse la dispoziţie de către emitenţi.
2. Ratingurile - ca măsură relativă a calităţii creditului. Ratingurile realizează o clasificare calitativă a celor ce apelează la bănci sau la pieţele financiare cu ajutorul unor criterii de evaluare similare.
Diferenţierea notelor acordate sintetizează remunerarea suplimentară, prin primele de risc, ce trebuie acordată pentru proiectele mai riscante faţă de cele cu grad redus de incertitudine.
3. Plafoanele suverane. Consideraţiile cu privire la riscul de ţară sunt o parte integrantă a analizei emitenţilor, deoarece ratingurile sunt influenţate şi de devizele în care sunt emise titlurile.
Ratingurile de ţară reprezintă, în general, un plafon maximal pentru notele acordate atât firmelor, cât şi autorităţilor locale sub-suverane. Este totuşi posibil ca o entitate locală să se califice pentru un rating superior celui de ţară
4. Evenimentele speciale. Indiferent de calitatea creditului şi de categoria de risc, falimentul poate fi provocat de „evenimente speciale" pe care agenţiile de rating le definesc ca modificări în situaţia financiară ce au un impact brusc asupra calităţii creditului, deşi momentul precis de producere şi natura acestor modificări nu pot fi prevăzute cu ajutorul instrumentelor fundamentale de analiză a creditului.
Exemple de astfel de evenimente pot fi: fuziuni, achiziţii, începerea procedurii de intrare în faliment pentru a beneficia de protecţia oferită de legea falimentului faţă de litigii.
1.2. APARARIŢIA ŞI EVOLUŢIA RATINGULUI
Criza financiara din 1837, din SUA, s-a aflat la originea dezvoltării societăţilor de „vânzare" de informaţii financiare. Aceasta criza a reprezentat proba existentei unor disfunctionalitati importante ale sistemului financiar în ansamblu şi a făcut necesară apariţia unei noi meserii care avea drept scop o mai bună protecţie a investitorilor.
Prima societate ce s-a lansat în activitatea de rating a fost The Mercantile Agency apăruta în 1841 la New York . Aceasta societate a avut un caracter revoluţionar în sensul ca înaintea înfiinţării nu exista aproape nici o modalitate de a afla daca partenerul de afacere era sau nu de încredere.
În 1849 societatea a fost preluata de Benjamin Douglass care a profitat de conjunctura favorabila determinata de dezvoltarea cailor de transport şi comunicaţie. El a extins considerabil reţeaua de birouri locale, mărind numărul de angajaţi, ceea ce a dus la apariţia de noi clienţi şi la consolidarea valorii informaţiilor deţinute de societate.
Primul birou situat în afara Americii de Nord a fost cel deschis în 1857 în Londra. In 1859 The Mercantile Agency trece în proprietatea lui Robert Graham Dun schimbându-şi totodată şi denumirea în R. G. Dun & Company
Încă din 1849 au început sa apară şi companiile concurente; în acel an s-a lansat pe piaţă The John M. Bradstreet Company în Cincinnati care a publicat în 1857 primul manual de rating denumit The Bradstreet Rating Book.
În 1933 sub presiunea rivalităţii şi mai ales a conjuncturii economice, cele două societăţi au fuzionat, noua agenţie numindu-se Dun & Bradstreet.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
