Managementul societăților de asigurări

Procesul complex al tranzitiei la economia de piata, in fostele tari cu economie excesiv centralizata, a adus schimbari esentiale in conditiile de desfasurare a activitatii agentilor economici. Indiferent de natura proprietatii si a statutului juridic, de marimea sau profilul activitatii, acestia trebuie sa-si adapteze dimensiunile, structurile si chiar eficienta activitatii economice la conditiile si "jocurile" stabilite de economia de piata.

Cresterea complexitatii relatiilor structurale, stimulatoare si perturbatorii ale intregului sistem economico-social, la care se adauga dezvoltarea stiintei si tehnologiei, a creat mutatii importante in modul de abordare a aspectelor teoretice si practice ale notiunilor de risc si incertitudine. Pe prim-plan s-au impus aspectele privind continutul si semnificatia practica a conceptelor de risc si incertitudine in general si in agricultura in special, opiniile diferitilor specialisti in acest domeniu fiind extrem de diverse, uneori contradictorii.

Dictionarul explicativ al limbii romane defineste notiunea de risc ca fiind" "acea posibilitate de a ajunge intre-o primejdie, de a infrunta un necaz sau de a suporta o paguba", iar cea de incertitudine reprezinta "starea de nesiguranta, indoiala, ezitare, schimbare a unui fenomen ".

Pe ansamblul economiei nationale,, cat si la nivelul fiecarui agent economic, relatiile stabilite de economia de piata, precum si extinderea unor tehnologii rapide si per- fectionate, poate sa intre in contradictie cu imaginile si metodele mentale privind evolutia riscului si incertitudinii. Chiar daca nu se poate vorbi de un moment de echilibru si sinteza in intelegerea proceselor si fenomenelor complexe care caracterizeaza dezvoltarea socio-economica contemporana, o interpretare realista si lucida permite insa aprecierea obiectiva a dialogului asupra raportului si semnificatiilor teoretice si practice pe care le reprezinta dezvoltarea, pe de o parte, si riscul si incertitudinea pe de alta parte.

Practica demonstreaza ca in economia contemporana au aparut noi forme de risc caracteristice societatilor dezvoltate legate de poluare, catastrofe, vulnerabilitatea ridicata a sistemului economic vis-a-vis de structura sociala, politica etc, si care, odata cu evolutia societatii, impun o noua strategie si noi metode de analiza a riscului si incertitudinii.

In literatura de specialitate sunt reprezentate numeroase puncte de vedere si moduri de interpretare care cauta sa explice si sa evalueze cat mai corect si cuprinzator multitudinea de fapte si semnificatii care au aparut in practica economica contemporana.

Astfel, Iulian Vacarel si Florian Bercea considera ca viata, integritatea corporala si bunurile omului se afla intr-o permanenta stare de risc si incertitudine, ca urmare a actiunii unor forte distructive: fortele naturii, utilizarea tehnicii, factorii sociali ori social-economici Pericolele permanente care genereaza pagube pot fi dependente de comportamentul omului, deci au un caracter subiectiv, sau pot fi independente de vointa omului, situatie determinata de imposibilitatea cunoasterii si/sau aplicarii unor tehnici de inlaturare a lor.

Ion Purcariu afirma faptul ca riscuri diverse ameninta toate bunurile si toti oamenii. Totusi aceste riscuri "nu se realizeaza si nu se produc, intr-un fel sau altul, decat asupra unora ". Prin urmare, se evidentiaza existenta a doua categorii de riscuri: riscuri dependente, care reflecta vointa sau cunostintele omului; riscuri independente, in care omul nu este cel care conditioneaza si favorizeaza producerea unor pagube.

C. Marmuse si X. Montagne sustin ca riscul este parte componenta a vietii economico-sociale, ei regasindu-se sub forma riscurilor comerciale (riscul absolutizarii produselor, riscul concurential, riscul preturilor etc), a riscurilor financiare (riscul impozitelor si taxelor, riscul de a pierde etc), riscuri sociale si riscuri ale productiei

Tipologic, din punctul de vedere al factorilor de influenta care conditioneaza aparitia si actiunea riscurilor, acestia au fost clasificati in factori de actiune subiectivi (speculativi), dependenti de vointa intreprinzatorului si factori de influenta obiectivi (puri), care nu depind de vointa si activitatea omului.

O privire retrospectiva pe orizontul de timp al ultimelor decenii, evidentiaza o evolutie in aprecierea notiunilor de risc si incertitudine si, in acelasi timp, manifestarea a trei tendinte principale in proiectia stadiului acestora: in primul rand este vorba de cresterea intr-un ritm fara precedent a situatiilor de risc si incertitudine; in al doilea rand se inregistreaza o utilizare din ce in ce mai intensiva a resurselor stiintei (management, marketing, statistici aplicate in economie etc.) in procesele de studiu ale riscului si incertitudinii sistemului socio-economic; in al treilea rand se constata o amplificare si diversificare a consecintelor pe care aplicatiile si tehnicile de analiza a riscului si incertitudinii le-au generat in cadrul mediului social, in natura, la nivelul fiecarui agent economic etc.

Cele trei tendinte mentionate, au o dinamica inter-dependenta, iar problematica riscului si incertitudinii nu se mai reduce la dictonul "cine nu risca nu castiga", acesta imbogatindu-se cu noi sensuri. in orice moment trebuie sa stii care este si cat este riscul si daca acest risc nu este mai mare decat castigul.

Cercetarile si studiile privind riscul si incertitudinea intreprinse de I. O. Gearini, subliniaza faptul ca in economia clasica locul notiunii de risc este in mijlocul si la baza analizelor si deciziilor intreprinzatorilor In consecinta, notiunea de risc nu are un caracter limitat si surprinde faptul ca o definire a riscului trebuie sa se refere nu numai la riscul intreprinzatorului, ci si la relatia intre risc si intregul complex economico-social.

Momentul prezent poate fi caracterizat printr-un efort de cautare si restructurare a imaginilor si modelelor privind evolutia cercetarii cazurilor de risc si incertitudine. Sunt discutate modalitatile de valorificare, alternativele de dezvoltare ale studiului riscului si incertitudinii, care sa corespunda unei dinamici accelerate a schimbarilor din realitatea social-economica si sa poata anticipa evenimentele si consecintele potentiale ale acestora

Utilizarea conceptelor si metodelor de analiza traditionale a determinat atat obtinerea unor rezolvari eficiente, dar de moment, cat si manifestarea unor paradoxuri. Elocvent este utilizarea modelelor de analiza reductionista a unui sistem dat in reprezentarea si modelarea complexitatii lumii reale.

Dupa opinia specialistului C. Hoiling, unele modele de analiza a riscului si solutiile propuse au corespuns partial scopurilor urmarite, iar aplicarea lor nu a solutionat problematica cerintelor impuse de realitatea economica avuta in vedere Aceste neconcordante au condus la aparitia de noi riscuri si efecte indirecte, ceea ce demonstreaza si arata ca realitatea a devenit tot mai ampla, mai complexa si contradictorie, mai vulnerabila si mai greu de controlat.

Proiectarea si evaluarea actiunilor umane, sub aspectul existentei, evaluarii si analizei riscului, au ca punct de plecare imaginile conceptuale si modelele realitatii social-economice, iar validarea eficientei globale a efectelor este realizata in final, prin intermediul aplicarii in practica a rezultatelor obtinute.

In consecinta, aspectul contradictoriu mentionat anterior se manifesta sub forma neconcordantei dintre comportamentul unor sisteme reale si anticiparile facute asupra acestui comportament pe baza imaginilor conceptuale probabile.

Teoriile privind comportamentul sistemelor si in special cel economic, au demonstrat ca studiile de analiza si prognozare in rezolvarea problemelor necunoscute, care dau starea de risc si incertitudine, s-au bazat in principal pe un demers de tip ,,incercare si eroare"

Aceste teorii arata ca sistemele mari pot avea mai multe regiuni (zone) de stabilitate, precum si de instabilitate. Cand aria stabilitatii este preponderenta, controlul si dirijarea sistemului sunt posibile si eficiente. Daca in sistem apar unele fluctuatii, chiar nesemnificative ale stabilitatii, comportamentul nu mai poate fi urmarit eficient si deci rezultatele actiunilor intreprinse nu sunt cele preliminate.

Pentru sistemele mari, naturale, cat si create, in comparatie cu sistemele mici, teoriile respective evidentiaza posibilitatea acumularii de schimbari intr-un ritm lent si mai putin observabil, fapt pentru care studiile de risc si incertitudine si-au mutat atentia de la starile de echilibru macro-economic spre analiza regiunilor si structurilor de abilitate ale macrosistemelor.

Drept urmare, studiile privind orientarile conceptuale in analiza starilor de risc si incertitudine pun pe primul plan necesitatea unei abordari integratoare, care sa aiba in vedere atat caracterul sistemic al complexului economic, cat si dinamica proceselor social-economice. Deci, utilizarea deopotriva a stiintei si tehnicii, in domeniul studiului situatiilor de risc si incertitudine, depinde de potentialul uman, creator al sistemelor complexe de analiza si care a facut posibila aplicarea acestora intr-o gama din ce in ce mai larga si mai variata.

Semnificatiile multiple ale interdependentelor dintre stiinta, tehnologie si societate isi gasesc o reflectare corespunzatoare in amplificarea preocuparilor specialistilor in studiul riscului si a incertitudinii, fata de problematica cresterii economice, fata de fenomenele complexe antrenate de utilizarea pe scara larga a modelelor stiintifice de analiza a probabilitatilor de aparitie si actiune a fenomenelor perturbatoare, producatoare de pagube.

Din evaluarea conjuncturii in care se manifesta procesele de crestere economica poate rezulta aparitia in sistem a unor efecte si consecinte secundare si neasteptate, caracterizate ca evenimente neanticipate. O asemenea stare care determina oscilatii ale asteptarilor, surprinde agentii economici, iar manifestarea unor evenimente cauzatoare de risc, legate de dinamica proceselor din domeniile economic, social si politic, ilustreaza decalajul ce exista intre asteptarile initiale si rezultatele prezentate de realitatea economica. De aceea, perceperea evenimentelor contradictorii, ca rezultat al consecintelor conjuncturale, reprezinta punctul de pornire in reconstituirea strategiilor de actiune, a obiectivelor urmarite si a mijloacelor alocate cercetarii riscului si incertitudinii.

1.2. RISC Sl INCERTITUDINE IN CONDITIILE ECONOMIEI DE PIATA

Fundamentarea deciziilor in conditiile existentei reale a riscului si a incertitudinii, presupune cunoasterea profunda si in timp util a mediului intern si al celui extern al activitatii agentilor economici

Drept urmare, evaluarea conjuncturii economice, sociale si politice pe o anumita perioada de timp si surprinderea tendintelor acestora, trebuie privita sub dublu aspect. in primul rand, este necesar ca intreprinzatorii sa receptioneze corect eventualele pericole ce pot apare, precum si probabilitatea de aparitie a fenomenelor, agregata cu nivelul pagubelor posibile. In al doilea rand, beneficiarii (consumatorii), inclusiv societatea ca ansamblu, sa cunoasca ofertele de consum pentru fiecare din bunurile ofertate si costurile necesare pentru satisfacerea nevoilor umane sau economice.

In aceasta acceptiune, elaborarea unui sistem adecvat de limitare a situatiilor de risc si incertitudine, conditionat de cerintele economiei de piata, implica culegerea, stocarea si prelucrarea intr-o forma adecvata a unor informatii diverse si individualizarea lor in functie de specificul fiecarui risc.

Sub aspect organizatoric este necesar ca agentii economici, in cadrul procesului decizional, sa fundamenteze acele solutii, pentru a crea legaturi stabile cu elemente de mediu "interne si externe", favorabile atat agentilor intreprinzatori, cat si tertilor.