Evoluția tehnică a picturii în ulei

In Evul Mediu pictura a cunoscut o continua dezvoltare in ceea ce priveste tehnica si tehnologia suporturilor,grundurilor, a liantilor si pigmentilor ,culminand cu perfectionarea culorilor pe baza de ulei,rasini si lacuri, de catre pictorii Hubert si Jan Van Eyck.Aceasta trecere treptata, de la pictura pe baza de apa cu diverse emulsii realizata pe suprafata peretelui, la cea a panourilor mobile, ca apoi la suprafata panzei,s-a realizat in mai multe etape ,prin introducerea diverselor materii si materiale care au constituit o noutate la acea vreme.De fapt marea noutate era introducerea uleiului in masa de culoare a pigmentilor ,care la inceputurile picturii acestia erau frecati cu diverse materii si substante liante pe baza vegetala,cum ar fi cleiurile si sucurile laptoase ale diverselor plante ,cleiurile de caseina ,cleiurile de piele si oase.

Pictura cu clei ramane una dintre cele mai vechi tehnici de pictura folosita in special la ornamentele decorative pentru peretii si tavanele cladirilor dar si in pictura veche de sevalet datorita simplitatii prepararii materialelor.In general suprafata pictata este mata cu usor aspect catifelat dar care prezinta in acelasi timp si diverse dezavantaje pe care le vom sublinia.Materia lianta in acest gen de pictura este alcatuita din cleiuri de zugraveala,de tamplarie gelatina si cazeina.

Concentratia solutiei de clei variaza in functie de culorile care se folosesc porning de la minimum 6% pana la 20%.Astfel vom observa ca o concentratie redusa sub 6% va favoriza stratul de culoare ca fiind lipsit de consistenta urmand ca acesta sa se stearga dupa uscare si sa-si piarda tonul.La o concentratie prea mare peste 20%, culorile capata o densitate mai mare si o variabilitate mai mica a tonurilor dupa uscare.Dar vom obsreva ca marirea concentratiei prea mare va duce in cele din urma la formare craclurilor specifice iar stratul de culoare se cojeste.De asemenea concentratia prea mare a solutiei de clei in culoare va determina o diminuare a schimbarii tonuriloe dupa uscare dar va cere in acelasi timp si un adaos de miere de albine sau glicerina pentru marirea elasticitatii.Solutia de clei se considera a fi buna daca dupa racire nu se incheaga intr-o gelatina solida.Solutia de 20% clei in culoare dupa racire se va gelatiniza ceea ce va ingreuna realizarea lucrarii.Pentru aceasta se recomanda adaugarea in solutia de clei la topire concentratie de 4% concentratie de var stins sau diversi acizi cum ar fi acid azotic(20g) la 100 g clei + 100 cm cubi de apa.Pentru a mari consistenta culoriloe de clei se pot introduce in acestea si ceara.Astfel o reteta recomandabila ar fi 250 g hidroxid de potasiu care se dizolva in 5l de apa fierbinte+500g ceara.Aceasta solutie de ceara se amesteca cu culoarea devenind stralucitoare prin frecare.

Pictura in pigmenti preparati cu clei se poate aplica si pe panza care apoi se marufleaza pe perete,pe tencuiala peretilor cu ajutorul unui clei.Cleiul poate sa se fixeze si cu alaun obisnuit care cnfera o durabilitate specifica iar dupa uscare nu se mai dizolva in apa iar culoarea nu mai este atacata de umezeala.Pe de alta parte alaunul are si dezavantajul ca nu permite asa bine modelarea culorilor actionand chimic asupra unora dintre ele iar culorile uscate din paleta nu se mai pot dizolva cu solutie de clei in apa.Pictura in clei animal a avut mai mult dezavantaje decat avantaje deoarece culoarea cu solutie de clei se gelatinizeaza ingreunand realizarea prin reincalzirea ei.Pentru aceasta introducerea varului in clei opreste oarecum gelatinizarea acestuia.Un alt dezavantaj a fost acela ca pictura a depins foarte mult de umiditatea aerului si umezeala incaperii, cleiul pierzandu-si foarte mult dintre calitatile sale acesta se descompune iar la uscare pictura se scutura ca pastelul.Un alt dezavantaj in ceea ce priveste umiditatea este acela ca apa a degradat foarte mult pictura, cleiul mucegaind creand mediuri propice culturilor de mucegai.Un alt dezavantaj al picturii cu clei a fost acela al formarii crapaturilor si craclurilor acolo unde cantitatea de clei a fost prea mare.

Liantii folositi pe baza de cleiuri au constituit baza picturii in tempera la acea vreme ,dar care nu mai corespondea noilor cerinte de redare a spatiului si volumelor,chiar si suprafata destul de mata pe care o oferea tempera cu clei nu mai corespondea ,cautata fiind suprafata mai lucioasa.Metodele picturii cu clei ale temperei descrise de Teofil si Cenino Cenini dadeau rezultate nesatisfacatoare.Uscarea rapida si neputinta de a reda modeleul formelor care obliga doar la redarea in bidimensional a figurilor si schimbarea tonalitatilor de culoare erau doar cateva dintre motivele schimbarii acestei metode si tehnici ale picturii cu clei.

Astfel pictura cu oua in care erau incluse galbenusul,albusul sau oul intreg incepe sa se dezvolte foarte mult ajungand in secolul al 13-lea sa inlocuiasca pictura cu clei animal careia i se considera superioara.Pictura cu galbenus se folosea la inceput la suporturi rigide aparand initial la perete dupa care a fost transferata la panouri mobile realizate din placi de lemn.Folosirea oului intreg se facea mai mult la pictura pe perete cateodata in combinatie cu cleiul in maniera secco.Avantajele noilor metode ale temperii cu galbenus, se refera la faptul ca aceasta pictura prin uscarea tonului nu se deschide la culoare asa de tare ca pictura cu clei, iar uleiul din galbenus da tonurilor posibilitatea de a realiza detalii mai fine, delicate si o culoare mai intensa.Paleta de culoare a picturii in tempera nu era cunoscuta ,iar tonurile erau obtinute de dinainte in vase special destinate.