Etnografie și Patrimoniu Cultural Românesc

Etimologia cuvintelor

Etnologie este un termen care provine din: cuvântul grec ethnos - grup uman cu trăsături comune, societate de indivizi asemănători. Etnologia a primit două accepţiuni:

(1) studiu al etniilor sau grupurilor / comunităţilor etnice, diferite de etnia (şi cultura naţională a) cercetătorului;

(2) studiu al propriei etnii naţionale, al obiceiurilor şi folclorului naţional, considerat a fi exprimat de grupuri sociale "privilegiate" (precum ţăranii), care moştenesc trăsături culturale arhaice şi astfel descriu forme culturale "autentice".

Etnologia "reprezintă un prim pas spre sinteză; această sinteză se poate opera în trei direcţii:

- geografică - dacă dorim să integrăm cunoştinţe relative la grupuri învecinate;

- istorică - dacă urmărim reconstituirea trecutului uneia sau mai multor populaţii;

- sistematică - dacă izolăm, pentru a-i acorda atenţie specială, un anumit tip de tehnică, un obicei, sau o instituţie (...)

În toate cazurile, etnologia cuprinde ca demers preliminar etnografia şi constituie prelungirea acesteia"

Etnografia "corespunde primelor stadii ale cercetării: observaţie şi descriere, muncă de teren;

Antropologia "vizează o cunoaştere globală a omului, cuprinzând subiectul în toată extinderea lui istorică şi geografică.

- antropologie :: etnologie :: etnografie

"În acest sens se poate spune, aşadar, că între antropologie şi etnologie există acelaşi raport care a fost definit mai sus între aceasta din urmă şi etnografie" - antropologie/etnologie/etnografie

"Etnografia, etnologia şi antropologia nu constituie trei discipline diferite sau trei concepţii diferite despre aceleaşi studii. Ele sunt, de fapt, trei etape sau trei momente ale aceleiaşi cercetări"

Obiceiurile din ciclul vieţii

Naşterea la români

La români, maternitatea este starea cea mai pretuită a femeii. Când, rămane insărcinata, femeia se află în "starea binecuvântată" sau în "starea darului". Ea îsi are divinităţile protectoare, dintre care cea mai importantă este Maica Precistă, a cărei oficiantă este moasa. Rolul său era crucial în lupta împotriva divinităţilor adverse (zburătorul, avestiţa etc), care pot căşuna răul mamei sau al pruncului. Influenţa spiritelor asupra mamelor este profund malefică: "nu numai că le înspăimântă, ci totodată le si frământă, le torturează, asa că cele mai multe dintre dânsele sau mor îndată, mai înainte de ce ar fi apucat a naşte, sau rămân pentru totdeauna schimonosite si neputincioase“. Pentru a le feri pe viitoarele mame, moasa descântă si face farmece, iar femeia trebuie să se supună cu sfinţenie autorităţii ei. Naşterea era insoţita de o serie de descântece şi ritualuri menite să uşureze durerile.

Moaşa numită cu un cuvânt ce aminteşte de apartenenţa la un neam (deviat din cuvântul moş), este mediator între lumea moşilor şi strămoşilor, de unde se credea că vine noul-născut, şi lumea în care tocmai a intrat. Ea este cea care rezolvă actele sacre şi profane menite să integreze noul născut în spiţa de neam a familiei şi să garanteze sănătatea mamei şi a familiei. Printre aceste acte realizate de moaşă cele mai importante sunt prima scaldă şi masa ursitoarelor.

Nu mult timp dupa nastere urmeaza scaldarea noului nascut. Apa nu trebuie sa fie fierbine pentru ca pruncul sa nu fie desfranat iar in ea se va pune orz, porumb si flori pentru ca acesta sa aiba parte de cereale si sa fie placut ca florile. Dupa ce l-a spalat moasa, se duce si pune apa de la baia acestuia la radacina unui mar sau par pentru a creste copilul frumos si sanatos ca pomul respectiv.

Masa prezentă în cadrul tuturor ritualurilor de trecere este stadiul final de comuniune este menită să soluţioneze toate conflictele ce apar în cadrul ritualurilor de trecere.

Semnificatia momentelor botezului

Lepadarile: Fiind de faţă la botez, naşii se leapădă în locul pruncului, ce se botează, de stăpînirea satanei (prin întreita lepădare şi suflare către asfinţit, partea unde apune soarele, deci spre locul î ntunerecului) şi apoi, întorcîndu-se cu faţa spre răsărit, locul luminii, făgăduiesc că cel ce se botează se uneşte cu Hristos şi va trăi împreună cu El.

Prima data se rosteste Crezul, apoi se aprind lumanarile ca simbol al credintei aprinse in inima celui botezat si care trebuie sa arda toata viata.

Se mai aprind trei lumanari in fata cristelnitei, ca simbol al Sfintei Treimi.

Dupa ce apa din cristelnita est sfintita de catre preot, copilul sau omul adult se unge cu untdelemn, ca simbol al milei lui Dumnezeu.

Scufundarea omului in apa reprezinta cufundarea omului vechi si ridicarea- nasterea omului nou prin puterea Duhului Sfant. Noului botezat i se dau haine albe, semn al curateniei sufletesti. In trecut, aceste haine erau purtate mai multe zile de catre cei botezati.

Urmatoarea taina este cea a mirungerii. Mirul folosit pentru ungerea pruncului inchipuieste milostivirea lui Dumnezeu pentru om. Se inconjura de trei ori masa in numele Sfintei Treimi. Cercul simbolizeaza legatura cu aceasta, care trebuie sa fie continua si unita.

Alegerea numelui celui nou-nascut cade in sarcina parintilor, care cu binecuvantarea preotului, hotarasc de comun acord care sfant sa-i poarte de grija de-a lungul vietii si pana la Judecata de Apoi cand va sta in fata lui Dumnezeu Traditia spune ca numele copilului trebuie pus in ziua a opta de la nastere, datina mostenita din Legea Veche.

Daca un copil moare nebotezat, nu poate fi inmormantat cu preot, ci fara nici o randuiala crestineasca, intr-un colt aparte a cimitirului.

Scalda dupa botez

A doua zi dupa botez se face “scalda copilului” sau “scoaterea din mir al copilului”. Acest obicei se face de catre moasa, nasa si mama impreuna cu mai multe femei: rude, vecine, prietene.

Aceasta baie este foarte importanta pentru copil, fiind plina de semnificatie. Apa trebuie sa fie neinceputa, scoasa la rasaritul soarelui. In apa se mai pun:

flori-ca sa fie copilul frumos,

• bani-ca sa aiba,

• apa sfintita, ca sa fie copilul curat ca aceasta

• ou- ca sa fie sanatos si plin ca oul (care trebuie sa ramana intreg, mama copilului urmand sa-l puna in apa de baie din ziua urmatoare)

• pietre-ca sa fie puternic,

• seminte (grau, porumb, etc.)-ca sa fie norocos la cereale,

• par de vita, de cal

• lana-ca sa aiba parte de acestea

• busuioc-sa miroasa frumos,

• miere-sa fie dulce,

• lapte-ca sa fie proaspat,

• picatura din lumanarea de la botez

• potcoava gasita,

• inel-sa aibe parul cret,

• muguri de pomi.

• grau - sa fie cinstit,

• marar - sa fie placut ca mararul in bucate,

• menta si romanita - sa creasca usor si sa fie sanatos,

• floare de mac - ca sa doarma bine,

• seminte de canepa - ca sa creasca repede,

• pene - ca sa fie usor ca pana,

• bani si bijuterii - ca in viata, copilul sa aiba noroc si parte de avere.

Dupa ce s-a scaldat copilul, apa se arunca inaintea soarelui sau la radacina unui copac roditor, peste flori, pe un loc curat sau intr-o apa curgatoare. Astfel copilul va fi curat toata viata.

Ursitoarele

Dupa nastere, in traditia populara, fiecare copil isi primeste destinul de la ursioare. Ele sunt fiinte magice, surori cu ielele pe care nimeni nu le-a vazut si prea putini le-au auzit. Un lucru e sigur – ceea ce sortesc ele, intotdeauna se indeplineste.

Etnografie si Patrimoniu Cultural Romanesc