1. ÎNCADRAREA SISTEMATICĂ A ALBINEI MELIFERE
Albina face parte din Ordinul Hymenoptera, care cuprinde insecte cu aripi
membranoase. Dintre Hymenoptere, aculeatele se caracterizează prin prezenţa
acului la femele, iar în cadrul acestora mai importante sunt trei suprafamilii:
Formicoidea (furnicile), Vespoidea (viespile) şi Apoidea (albinele). Apoidea
cuprinde şase familii, printre care familia Apidae cu genurile Apis (albinele
melifere), Melipona (albinele “fără ac”) şi Bombus (bondarii).
Genul Apis cuprinde patru specii: Apis dorsata, Apis florea, Apis cerana şi
Apis mellifera.
Apis mellifera este specia, care a înregistrat cel mai mare progres biologic,
fiind cea mai răspândită şi cu valoarea economică cea mai mare. Este răspândită
pe toate continentele cu climat adecvat, asigurând cea mai mare parte din mierea
şi ceara produsă în lume. Datorită calităţilor ei productive, specia este întreţinută
în stupi şi exploatată în mod organizat de către apicultori.
În decursul timpului, sub influenţa variabilităţii condiţiilor de climă şi a
mediului înconjurător, s-au format numeroase rase şi populaţii cu însuşiri
valoroase. Aceste rase au fost grupate în: rase irano-mediteraniene, rase africane şi
rase mediteranean – occidentale.
Rasele irano – mediteraniene: Apis mellifera ligustica, Apis mellifera
carnica, Apis mellifera caucasica, Apis mellifera carpatica, Apis mellifera sicula
(albina siciliană), Apis mellifera remipes, Apis mellifera taurica, Apis mellifera
anatolica.
- Apis mellifera carpatica (albina carpatică) este albina autohtonă, nefiind
recunoscută ca rasă în unanimitate de cercetători. Este o albină blândă, cu o slabă
predispoziţie spre roire naturală şi furtişag. În general, căpăceşte mierea uscat şi
are tendinţă slabă la propolizare. Este rezistentă la condiţiile de iernare, are un
consum de hrană redus, recoltează hrana în intervale scurte de timp favorabil.
În cadrul “rasei” se disting mai multe populaţii, adaptate zonelor în care sau
format: Câmpia Dunării şi Dobrogea, Podişul Moldovei, Câmpia de Vest,
Podişul Transilvaniei şi zona versanţilor munţilor Carpaţi.
Lungimea corpului este asemănătoare cu a raselor caucaziană şi italiană,
iar lungimea aripei anterioare de 9,00 – 9,22 mm. Lungimea trompei variază între
6,29 mm la albinele din Câmpia Dunării şi 6,44 mm la cele din Podişul
Transilvaniei. Lungimea tarsului este cuprinsă între 2,03 – 2,07 mm, iar a tibiei
între 3,19–3,22 mm. Valoarea medie a indicelui cubital este de 2,25.
Rasele africane:- Apis mellifera intermisa (albina telică), Apis melifera
adansoni (albina africană), Apis mellifera lamarki (albina egipteană), Apis
mellifera unicolor (albina de Madagascar), Apis mellifera capensis, Apis mellifera
major, Apis mellifera rubica, Apis mellifera scutellata, Apis mellifera littorea,
Apis mellifera monticola, Apis mellifera sahariensis, Apis mellifera jemenitica.
Rasele mediteranean – occidentale:- Apis mellifera mellifera (albina
brună europeană), cu foarte multe varietăţi.
Întrebări:
Care sunt speciile genului Apis?
Din ce grup de rase face parte Apis mellifera carpatica?
Temă:
Să se întocmească o schema privind sistematica zoologică a albinei
melifere.
2. COLONIA DE ALBINE
Pentru o cunoaştere temeinică a albinei melifere trebuie avut în vedere, pe
de o parte – individul, iar pe de altă parte – colonia de albine.
Individul are o anumită morfologie, fiind înzestrat cu organe şi funcţii
fiziologice specifice, fiind integrat într-un anumit mediu, în interrelaţii cu ceilalţi
membrii ai coloniei.
Modul de organizare a vieţii în colonia de albine decurge din caracterul de
insecte sociale al acestora, legat de diviziunea muncii, existenţa castelor şi
stabilirea unor relaţii între membrii grupului.
2.1. Indivizii coloniei de albine
Colonia sau familia de albine este un sistem supraindividual constituit din
mai mulţi indivizi care trăiesc în acelaşi stup şi care prezintă caractere de adaptare
la viaţa socială şi la anumite condiţii de mediu.
O familie este formată din trei tipuri de indivizi (caste): matca, albinele
lucrătoare şi trântorii.
Matca şi albinele lucrătoare rezultă din ouă fecundate, având un set diploid
de cromozomi (2n = 32), jumătate de la matcă - mamă şi jumătate de la trântorul –
tată. Trântorii se dezvoltă din ouăle nefecundate. În primele trei zile de viaţă,
larvele, indiferent de castă, vor fi hrănite de către albinele doici cu lăptişor de
matcă, urmând ca în continuare larvele de trântor şi cele de albină lucrătoare să fie
hrănite miere şi păstură. Larvele de matcă vor primi pe toată durata doar lăptişor
de matcă.
Matca este singura femelă cu organele genitale complet dezvoltate
careasigură perpetuarea speciei. În comparaţie cu albinele lucrătoare, corpul
acesteia este mai lung (20 - 25 mm), capul mai mic şi abdomenul mai lung şi mai
subţire. Partea ventrală a abdomenului este mai gălbuie, iar cea dorsală mai
închisă la culoare. Picioarele sunt mai lungi, iar cele posterioare nu prezintă
corbicula. Limba este mai scurtă. Aripile, deşi mai lungi ca la albinele lucrătoare,
acoperă abdomenul până la jumătate din cauza dimensiunilor mai mari ale
segmentelor abdominale. Greutatea corporală în timpul activităţii de ouat este de
170 - 208 mg.
În condiţii normale, împerecherea mătcii are loc în primele 5 - 10 zile de
viaţă, iar după 2 - 5 zile de la împerechere începe să depună ponta. Dacă
împerecherea nu a avut loc în 20 - 30 de zile, matca, după circa 40 de zile, începe
să depună ouă nefecundate, din care vor ecloziona trântori. Astfel de mătci se
numesc arenotoce şi trebuie suprimate.
Înainte de împerechere, albinele lucrătoare nu acordă o atenţie prea mare
mătcii. Numai când matca pleacă pentru împerechere, albinele devin neliniştite,
iar unele se aşează pe scândura de zbor cu capul spre urdiniş şi abdomenul ridicat,
bătând din aripi pentru a răspândi mirosul specific familiei, care va ajuta matca să
se reîntoarcă la cuib.
Matca părăseşte stupul numai pentru împerechere şi în cazul în care
familia roieşte. Când matca tânără eclozionează din botcă, matca bătrână este
omorâtă sau alungată. Matca îşi foloseşte acul numai împotriva mătcilor rivale, de
regulă, în stup existând o singură matcă. În timpul deplasării pe faguri, matca este
însoţită de o "suită" de 10 - 12 albine lucrătoare, care o apără şi o hrănesc cu
lăptişor de matcă. În timpul sezonului activ, matca poate depune 2 000 de ouă în
24 de ore şi chiar mai multe. Deşi poate trăi şi depune ouă până la vârsta de 8 ani,
de regulă, matca se înlocuieşte la 2 ani, deoarece după această vârstă, scade
capacitatea de ouat şi se reduce numărul de ouă fecundate.
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI
FACULTATEA DE ZOOTEHNIE
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
