Țiganiada

Ion Budai-Deleanu s-a nascut intr-o familie de intelectuali rurali, fiind fiul unui preot arde-lean de pe valea Muresului. isi face studiile la Viena, unde, pe langa pregatirea teologica, stu-diaza filologia si dreptul. isi alege o cariera functionareasca, de inalt consilier imperial, dar este preocupat cu precadere de probleme filologice si de literatura. Cunoaste mai multe limbi, intre care latina, italiana si franceza, pe langa germana si maghiara, care erau limbi uzuale pentru un cetatean al Imperiului Austro-Ungar. El se implica in miscarea iluminista de emancipare intelectuala a romanilor, prin studii individuale sau scrise in colaborare cu ceilalti reprezentanti ai Scolii Ardelene. Tiganiada este o scriere literara elaborata in spiritul veacului sau, caci Ion Budai-Deleanu este la curent cu literatura europeana, el insusi fiind, dupa cum remarca G. Calinescu, un om cu

Tiganiada

- circa 1800 -(epopee)

1. In prim-planul epopeii se afla o calatorie fabuloasa, tema fructificata deja in literatura universala.

2. Subiectul capata nuante insolite prin structuri folclorice autohtone: mituri, cre- dinte, ritualuri.

3. Imaginea raiului sintetizeaza mentalitatile romanesti.

4. Opera schizoepica, Tiganiada aduna numeroase specii si motive.

Terna

Tiganiada dezvolta de-a lungul a douasprezece canturi o parabola a celor fara tara.

Subiectul

Epopeea eroi-comica si satirica, scrisa de Ion Budai-Deleanu pe la 1800, dezvolta o parabola a destinului national, de-a lungul a douasprezece canturi. Tiganii, colectivitate oropsita de destin, pleaca din Flamanda spre Inimoasa, hotarati sa-si 1 faca o noua viata; ei alcatuiesc o armata si se pun in slujba lui Vlad Tepes, care le promite ca-i va lasa sa se aseze in Muntenia (cantul I). Frumoasa Romica este rapita de diavoli, iar Parpangel, logodnicul ei, se rataceste prin padurea de langa Cetatea Neagra, bantuita de zane rele (vantoase si iele), iar in cele din urma, purtat de naluci, ajunge la curtea amagitoare, un han satanic, in care cei intrati devin amnezici (cantul II). Aici, Parpangel canta pentru petrecareti o romanta de dra- goste, un cantec de pahar si balada despre Argin si Elena (cantul III). Sfintii intervin si spulbera hanul. Cei amagiti se trezesc intr-o balta puturoasa. Parpangel rataceste prin padurea blestemata, bantuita de aparitii fantomatice (cantul IV). invesmantat in haine turcesti, Vlad Tepes pune la incercare vitejia tiganilor, dar acestia, speriati, fug si se fac de ras (cantul V). in iad, Satana, cazut in melancolie, tine sfat cu supusii, hotarand sa-i ajute pe turci impotriva lui Vlad Tepes (cantul VI). in batalia decisiva, Vlad-voda ii ataca prin surprindere pe turci, iar viteazul Argineanul, un roman, om de credinta si fara teama, se lupta singur cu armata pagana si il infrunta pe sultan. Cand Satana ii ajuta pe turci, arhanghelii coboara din ceruri, iar Sfantul Mihail il invinge si il umileste pe diavol (cantul VII). Tiganii, speriati, incearca sa fuga si, in drumul lor, crezand ca sunt atacati, inchid ochii si se lupta cu o cireada de vite, convinsi ca se confrunta cu turcii. Diavolul, ascuns intr-o manastire, ii ispiteste pe calugari, iar turcii se retrag peste Dunare (cantul VIII). Are loc nunta lui Parpangel cu Romica, iar la ospat, Parpangel povesteste despre fabuloasa lui calatorie in lumea de dincolo. Iadul este un spatiu de jar, cu rauri de foc, in care sunt pedepsiti nemilostivii, lacomii, judecatorii corupti, defaimatorii si tiranii, in timp ce raiul este gradina desfatata, in care curg rauri de lapte si de rachiu, in copaci cresc turte, colaci si covrigi, iar dealurile sunt de cas, branza si slanina. in pulberea drumurilor zac pietre pretiose si margele (cantul IX). Dupa aceea, tiganii fac sobor pentru a-si hotari forma de guvernare (canturile X, XI). Discutiile degenereaza, intentiile bune esueaza, deoarece nimeni nu accepta opinia celuilalt. Vlad Tepes ia drumul exilului. Epopeea se incheie cu discursul inflacarat al lui Romandor, care indeamna la lupta pentru slobozie.

Comentariul

in consens cu literatura iluminista, subiectul epopeii se dezvolta in special pe alegorii satirice. De la tema principala, a libertatii, pana la temele secundare, in special cele de circulatie universala, precum coborarea in lumea de dincolo ori ratacirea prin padurea vrajita, Tiganiada sugereaza un mesaj critic la adresa societatii. Povestea tiganilor plecati in lume ca sa-si caute o tara mai buna exprima un ideal iluminist, anume aspiratia spre fericire, asimilata unei lumi scapate de sub rigorile sociale. De aceea, locul spre care se indreapta tiganii se numeste simbolic Inimoasa, cuprinzand sugestii legate de libertate - traire fericita si fara reguli. Incursiunea spre locul visat este alcatuita metodic din aventuri care sintetizeaza principalele tehnici epice ale literaturii iluministe. Astfel, tema principala se contureaza prin ornarea actiunii principale cu numeroase ,,istorii" simbolice (povestea lui Arghin, de pilda), cu evenimente fabuloase {Curtea amagitoare, ratacirea prin padurea blestemata) ori cu structuri simbolice precum utopia (viziu- nea asupra raiului), umorul burlesc-grotesc (batalia tiganilor cu cireada de vite), dar si cu idei care exprima gandirea iluminista (despre libertate, despre formele de guvernamant, despre patriotism). Tot de factura iluminista este si satira (iadul), introdusa pentru a sublinia carentele sociale, in primul rand.

Calatoria, tema investita cu numeroase sensuri legate de initierea eroului, are aici un subliniat caracter didactic, conferit in principal de notele infrapaginale, care iau forma unor colocvii fie explicative, fie de simplu comentariu. Personajele cu nume alegorice (Simplitian, Filologos, Musofilos etc.) alcatuiesc prin discutiile lor un adevarat tratat de estetica generala, o carte in carte, impunand totodata atitudini teatrale de spectatori implicati. Nevoia de autoexplicare a operei s-a manifestat constant in literatura noastra de inceput: Dimitrie Cantemir asaza un glosar explicativ la finele Istoriei ieroglifice, iar mai tarziu, Heliade Radulescu isi aduna poeziile intr-un Curs intreg de poezie , in care introduce alaturi de text explicatii teoretice privind compozitia. in cazul Tiganiadei, caracterul indrumator al notelor din subsol se estompeaza din cauza tentei colocviale pe care o au aceste note si a dimensiunilor simbolice date de numele personajelor-spectator. in contextul unei calatorii de aventuri, spectatorii sunt pe masura spectacolului si intaresc impresia de desfasurare burlesca a actiunii.

Dupa modelul epopeii antice, calatoria capata sens initiatic prin coborarea in lumea infernala. intre imaginile create pe simboluri care aglutineaza sugestii sa- tirice, infernul are un caracter pronuntat justitiar. Este vorba despre un spatiu de jar, cu rauri de foc, in care sunt pedepsiti nemilostivii, lacomii, judecatorii corupti, defaimatorii si tiranii; autorul insista asupra pedepselor (ca si textul apocrif intitulat Calatoria Maicii Domnului in iad), dar isi indreapta critica spre structurile socie- tatii, in consens cu ideea iluminista ca legile si preceptele sociale distrug natura omeneasca: Rauri da foc incolo s incoace / Merg bobotind ca neste parjoale,/ Focul nestins toate-arde si coace,/Iar pe zios, in loc de iarba moale,/Jar si spuza fierbinte rasare,/ Nespusa din sine dand putoare. Prin rolul sau de a dizolva raul si pacatele lumii, focul etern si necrutator mistuie, fara sa distruga definitiv sufletele pacatosilor. Este interesant de remarcat aici ca, pentru Deleanu, tradarea nu ocupa un loc important, ca in Divina Commedia lui Dante, ci este trecuta printre alte greseli, pe cata vreme tirania este zugravita in imagini de satira groteasca: Tiranii crunti si far de omenie /Sed legati pe tronuri infocate,/ Band sange fierbinte din potire,/ Iar din matele lor spintecate fac dracii carnati si sangereti / Si-alte mancaruri pentru draculeti. in consens cu visul iluminist ca un despot luminat poate salva societatea, scriitorul pledeaza discret pentru renovarea sistemului social. La antipod, raiul este gradina desfatata, in care curg rauri de lapte si de rachiu, in copaci cresc turte, colaci si covrigi, iar dealurile sunt de cas, branza si slanina. in pulberea drumurilor zac pietre pretioase si margele: Dealurile si coastele toate / Sunt da cas, da branza, da slanina,/Iar muntii si stance gurguiate / Tot da zahar stafide, smochine! /De pe ramurile da copaci,/ Spanzura covrigi, turte, colaci. Insistenta poetul in ceea ce priveste abundenta alimentara a fost pusa, in multe studii critice, pe seama mizeriei generale a celor fara tara; este insa vorba mai degraba despre traditia deja creata ca raiul sa fie asociat cu un loc al fericirilor simple, cu o petrecere vesnica. in credintele romanesti, ca si in multe legende de circulatie crestina, raiul este asociat unui ospat etern, exprimand fara ocolisuri dorinta simpla a omului de a se salva de zbaterea permanenta pentru supravietuire.

Latura fabuloasa a subiectului se construieste tot in spirit iluminist, prin specularea elementelor de magie si prin complicarea subiectului prin desfasurari schizoepice, ceea ce face posibila