Testament - comentariu

Poezie cu caracter programatic, Testament figureaza, in mod semnificativ, in fruntea intiiului volum de versuri, Cuvinte potrivite, publicat de Tudor Arghezi in 1927 fiind "ars poetica" argheziana.

Poezia Testament sintetizeaza esenta gandirii estetice argheziene. Ideea fundamentala a poeziei este legatura indisolubil, organica, statornicit intre poet si stramosii lui, "ramura obscura", oameni simpli, "robi cu saricile pline de osemintele varsate-n mine". Fata de acestia T. Arghezi considera ca are o datorie pe care trebuie s-o duca la indeplinire. De aceea, dupa propria-i conceptie, creatia sa trebuie inteleasa ca singura zestre lasata urmasilor. Prima idee esentiala este aceea, ca poetul a inaltat prin arta sa cea dintai "treapta", si cea mai grea dupa un lung trecut de truda si suferin al generatiilor care l-au precedat. Urmasii lui au datoria sa porneasca de aici si sa urce cu nadejde cat mai sus, sa imprastie definitiv intunericul in care si-au dus existenta inaintasii lor. Din "osemintele" si "cenusa din vatra" a stramosilor poetul face un "Dumnezeu de piatra", "Hotar inalt cu doua lumi pe poale/ Pazind n piscul datoriei tale". Intr-un fel subtil, arta poetului capata un nou mod de militarism social in poezie, actul liric fiind transformat intr-o razbunare a neferintelor strabunilor, caci in ea s-a strans veninul tuturor generatiilor dinaintea lui. Verbul poetic se-ntoarce acum ca un "bici", care "izbaveste-ncet, pedepsitor/ Odrasla vie-a crimei tuturor". Finalul poeziei este edificator in acest sens: "Robul a scris-o, Domnul o citeste/ Fara a cunoaste ca-n adancul ei/ Zace mania bunilor mei".