Popa Tanda

Ca prozator, Ioan Slavici a abordat scrieri memorialistice ( "Amintiri", "Lumea prin care am trecut"), basme ("Zana Zorilor", "Florita din codru"), romane ("Din batrani", "Mara") si nuvele. Nuvelele reprezinta partea cea mai rezistenta a creatiei sale. In operele sale, Slavici abordeaza teme din lumea satului.

Nuvela "Popa Tanda" a aparut in revista "Convorbiri literare" in 1875 si apoi a fost introdusa in volumul aparut in 1881 si intitulat "Novele din popor".

Nuvela este o specie literara a genului epic, gen care cuprinde acele creatii in care autorul isi exprima in mod indirect sentimentele, ideile, atitudinile, conceptele morale, prin intermediul personajelor si al actiunilor la care acestea participa. Exista vocea naratorului care nu trebuie confundata cu autorul.

Ca in orice nuvela, si in aceasta, intamplarile sunt prezentate de narator. Relatarea se face la pers. a -III- a. Aceasta face ca prezentarea sa fie obiectiva. Autorul isi indreapta atentia asupra personajelor si ale actiunilor acestora. Prezentandu-le, autorul isi exprima, asa cum am afirmat, indirect sentimentele. Prezentandu-l pe preotul Trandafir in evolutia sa de la un om care voia sa schimbe lumea numai cu ajutorul vorbelor si pana in momentul intelepciunii cand a inteles valoarea si puterea exemplului personal, autorul isi exprima admiratia sa fata de personajul sau, aprecierea deosebita a efortului depus, dar si ideea etica precum "omul sfinteste locul".

Ca modalitate principala de expunere a actiunii nuvelei este naratiunea. Prin folosirea acestui mod de expunere, actiunea capata un caracter unitar, iar faptele si intamplarile care constituie subiectul, sunt prezentate intr-o anumita ordine, pe momentele subiectului, cronologic.

Expozitiunea ne prezinta personajul principal, parintele Trandafir. Ne sunt infatisate cateva insusiri si apoi originea lui. Fiu al dascalului Pintilie din Butucani, ajunge preot in Butucani. Intra in conflict cu satenii si protopopul si este mutat in Saraceni. Urmeaza apoi prezentarea satului, cu nume predestinat, Saraceni. Desi oamenii si satul erau foarte saraci, preotul se hotaraste sa ramana acolo si sa-i schimbe pe locuitori. Aceasta hotarare pe care o ia, se constituie in intriga si ea determina desfasurarea actiunii.

Pentru a-i transforma pe sateni, preotul incepe sa tina predici. Vazand ca acestea nu au nici un efect, el le da sfaturi, apoi ii batjocoreste si-i ocaraste. Totul este zadarnic. Satenii, deranjati de vorbele preotului vor sa scape de el. Sprijinit de episcop, el reuseste sa ramana in sat.

Simtindu-se intr-un moment de cumpana, preotul cere ajutorul lui Dumnezeu si-l implora sa-l lumineze. cugetand asupra situatiei grele in care se afla, hotaraste sa o rezolve pe calea exemplului personal. Isi repara casa, si-o imprejmuieste, isi cultiva gradina de zarzavaturi, incepe sa-si gospodareasca terenurile de la marginea satului cu ajutorul clopotarului. Preotul se apuca de impletit lese, din care mai si vinde.

Lucrurile au luat o intorsatura favorabila. Satenii se antreneaza si ei in aceasta munca. Incercarile lui Trandafir incep sa-si arate roadele. Deci situatia dificila s-a rezolvat si actiunea a atins punctul culminant. Partea finala a nuvelei ne dezvaluie parca un alt spatiu. Este tot satul Saraceni, dar total schimbat, de nerecunoscut. Din departare se zaresc o biserica frumoasa, gradini pline de pomi, casa preotului, primaria, scoala, casele frumoase si ingrijite ale satenilor.