Poema chiuvetei

Este o mișcare culturală universală, manifestată în a doua jumătate a secolului al XX-lea, accentuată în anii ’80. Postmodernismul se definește prin raportare la modernism, atât ca o continuare a acestuia, cât și în opoziție față de anumite tendințe ale sale. În timp ce modernismul rupe legătura cu tradiția, postmodernismul înglobează experiența estetică anterioară, o recuperează în mod creator, ironic și ludic.

Caracteristici ale literaturii postmoderniste sunt autoironia, parodia, plăcerea jocului. Sunt amestecate genuri și specii literare, dar și coduri de comunicare. Este utilizată tehnica intertextualității - trimiteri la diverse momente, opere și personalități ale istoriei literaturii. Biografismul este o altă tehnică p-ostmodernistă. Spre exemplu, în „Levantul”, Mircea Cărtărescu scrie în mod explicit, cu majuscule, următoarea afirmație, pe care o și încadrează într-un dreptunghi pentru a atrage atenția asupra ei: „EU, MIRCEA CĂRTĂRESCU, AM SCRIS LEVANTUL ÎNTR-UN MOMENT GREU AL VIEȚII MELE, LA VÂRSTA DE TREIZECI ȘI UNU DE ANI, CÂND NEMAICREZÂND ÎN POEZIE (TOATĂ VIAȚA MEA DE PÂNĂ ATUNCI) ȘI ÎN REALITATEA LUMII ȘI ÎN DESTINUL MEU ÎN ACEASTĂ LUME, M-AM HOTĂRÂT SĂ ÎMI OCUP TIMPUL CLOCIND O ILUZIE.”

Poema chiuvetei

de Mircea Cărtărescu

Cel mai de seamă poet optzecist, Mircea Cărtărescu debutează cu volumul de versuri ”Faruri, vitrine, fotografii” (1980). Urmează volumele ”Poeme de amor”, ”Totul”, epopeea ”Levantul”, proza simbolică din volumul ”Visul”, reeditat sub titlul ”Nostalgia”, trilogia ”Orbitor”, eseistică și critică literară.

Apariție și temă

”Poema chiuvetei” apare în volumul colectiv ”Aer cu diamante”, publicat în 1982. Tema ei este iubirea imposibil de realizat între entități aparținând unor sfere total diferite. Membrii cuplului sunt plasați în banalitatea cotidiană, întruchipând obiecte aparent neînsemnate. Este evidentă astfel nota ironică la adresa marilor ”drame” erotice promovate de romantici.

Semnificația titlului

Titlul alătură două substantive comune din sfere romantice total diferite. ”Poema”, specie a poeziei epice și ”chiuveta” - obiect de uz casnic, personificat, întruchipând o voce lirică în cadrul poemului.

Structură și semnificații

Poemul este structurat în două părți. În prima parte se prezintă iubirea imposibil de realizat dintre o banală chiuvetă și o ”stea mică”, iar în cea de-a doua este redată, prin analogie, povestea de dragoste neîmplinită dintre o ”gaură din perdea” și ”o superbă dacie crem”.

Prima parte a poemului tratează, într-o manieră postmodernă, ironică, tema iubirii în două ipostaze ale sale: iubirea ideală, irealizabilă și iubirea casnică, împlinită. Inedită este alegerea personajelor din mediul banal-nepoetic al existenței umane: chiuveta, ființa umană inferioară, steaua, reprezentantă a cosmicului coborât în cotidian, mușamaua - simbol al partenerului compatibil. Cele trei ”măști” ascund, ca și în poezia eminesciană, trei tipuri distincte.

Imposibilitatea comunicării cu steaua conduce către confesiune, iar chiuveta îndrăgostită se plânge celor asemenea ei, celorlalte obiecte casnice: mușamaua, borcanul de muștar, tacâmurile ude. Suferința generată de imposibilitatea împlinirii erotice o conduce către invocația stelei. Declarația de dragoste debutează atipic printr-un sfat: steaua n-ar trebui să-și risipească strălucirea peste ”fabrica de pâine” și ”moara dâmbovița”, posibile rivale ale chiuvetei, pentru că fiecare e consolată de lumina artificială a ”centralelor electrice” și ”becurilor” și deci, niciuna nu are aspirații atât de înalte.

Dezamăgirea erotică a chiuvetei o face pe aceasta să-și pună ”întrebări cu privire la / sensul existenței și la obiectivitatea ei”, pentru ca, într-un final, să se mulțumească, în mod neașteptat, cu un partener asemenea ei și ”îi făcu o propunere mușamalei”.

Partea a doua prezintă, prin analogie, tot o poveste de dragoste neîmplinită. Discursul devine subiectiv prin prezența persoanei I: ”eu”, ”m-am implicat”. Ipostaza auctorială constituită ca ”voce” în poem este o ”gaură din perdea”, relatând despre o iubire fulgerătoare, la prima vedere, pentru ”o superbă dacie crem”. Idealul erotic este imposibil de împlinit și de aceea, ca și în cazul poveștii anterioare, îndrăgostitul se mulțumește cu un partener asemenea lui, îndeplinindu-și destinul mărunt: ”acum am copii preșcolari/ și tot ce a fost mi se pare un vis.”

Poemul în ansamblu este reprezentativ pentru lirica postmodernistă prin maniera de abordare a realității. Chiuveta, steaua, mușamaua, gaura din perdea, Dacia crem sunt puse în lumină în poemul lui Cărtărescu, în primul rând, pentru că sunt dăruite cu suflet și deci sunt capabile de iubire, sentiment care le înnobilează. Poemul este conceput într-o formă inedită prin lipsa majusculelor la substantivele proprii ori la începutul fiecărei idei, lipsa normelor prozodice, alcătuirea versurilor urmând șirul gândurilor.

”Poema chiuvetei” este reprezentativă pentru lirica postmodernistă, în special prin sinceritatea debordantă în prezentarea realității recreate de imaginație.