Morometzii

Romanul ,,Morometii'' reprezinta o opera de referinta in literatura romana postbelica. Alcatuit din doua volume aparute la o distanta de 12 ani unul de celalalt (in 1955 si 1967), ,,Morometii'' este o monografie a satului romanesc din Campia Dunarii, aflat la raspantia dintre doua oranduiri sociale.

Tema generala a romanului este relatia individ- istorie sau, cum spunea criticul Eugen Simion, ,,libertatea morala in lupta cu fatalitatile istoriei''(,,Scriitori romani de azi'').

Primul volum reconstituie lumea satului traditional, cu cativa ani inainte de izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Pe acest fundal se proiecteaza drama: destramarea unei familii si prabusirea valorilor traditionale ale satului. Asadar romanul dezvolta alte doua teme importante in creatia lui Marin Preda: familia si conditia taranului.

Titlul subliniaza intentia romancierului de a urmari destinul unei familii; destinul lui Ilie Moromete si al familiei sale prefigureaza destinul unei colectivitati grav amenintate de un timp viclean, care ascunde, sub aparenta ,,rabdarii'', capcana unei istorii frauduloase.

Incipitul romanului contine o fraza memorabila ce fixeaza reperele spatio-temporale ale actiunii: ,,In Campia Dunarii, cu cativa ani inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare; viata se scurgea aici fara conflicte mari...'' Se anunta astfel una din temele cartii: relatia individului cu istoria. Interesant este ca evenimentele ce urmeaza a fi relatate in roman (conflictele din familia Morometilor, criza agriculturii, criza guvernului, razboiul din Spania etc.) contrazic afirmatia din fraza initiala si ne demonstreaza ca, de fapt, timpul este agresiv si imprevizibil. Finalul romanului reia motivul timpului in mod simetric si exprima clar aceasta realitate: ,,Trei ani mai tarziu izbucnea cel de-al Doilea Razboi Mondial. Timpul nu mai avea rabdare.''

Drama Morometilor se desfasoara intr-un spatiu familiar scriitorului: satul sau natal, Silistea- Gumesti; simbolul verticalitatii acestui topos este salcamul din gradina Morometilor, un simbolic axis mundi. Scena taierii salcamului devine astfel emblematica pentru ca prefigureaza destinul personajului principal, Ilie Moromete, dar si destinul satului traditional., care se va prabusi sub loviturile unui timp ,,nerabdator'' cu oamenii.

Substanta epica a romanului cuprinde trei mari secvente. Cea dintai incepe intr-o sambata seara, cand Morometii se intorc de la camp, si continua pana duminica dupa-amiaza. A doua secventa epica, alcatuita prin tehnica moderna a colajului, alatura diverse scene din existenta unor familii de tarani - Balosu, Botoghina, Dumitru a lui Nae, Birica, Tugurlan - dar mentine in centrul atentiei familia Morometilor. Ultima secventa contine doua episoade narative importante: secerisul si conflictul dintre Ilie Moromete si fiii sai din prima casatorie, Paraschiv, Nila si Achim.

Inceputul romanului - sugestiva scena a cinei - ii infatiseaza pe Morometi adunati in jurul unei mese mici si neincapatoare. Ilie Moromete sta pe prag, singura pozitie confortabila, si ii domina pe toti ca un autoritar pater familias. Pozitia celorlalte personaje la masa defineste relatiile dintre ele: de o parte, intoarsa spre oalele de pe foc, sta Catrina Moromete, cea de-a doua sotie a lui Ilie, avandu-i aproape pe copiii ei, Ilinca, Tita si Niculae. Baietii mai mari, din prima casatorie a tatalui, stau aproape de intrare, de parca ar fi gata oricand sa plece. Cuvintele rostite si atitudinea personajelor dezvaluie conflictele latente intre baietii mai mari si mama lor vitrega, intre fratii proveniti din casnicii diferite, intre tata si fiii mai mari.

Figura complexa, Ilie Moromete intruchipeaza valorile morale autentice si traieste cu iluzia autoritatii sale patriarhale. Vorbind despre personajul sau, Marin Preda il definea astfel: ,,Moromete al meu este si el un contemplativ, iar drama lui este drama contemplatiei''. De pe stanoaga podistei sale, priveste netulburat trecatorii, are timp sa gandeasca, sa taifasuiasca cu prietenii sai Cocosila si Dumitru a lui Nae. Abandonandu-se unor contemplatii nesfarsite pe miriste, monologheaza, vorbeste cu voce tare si filosofeaza asupra mersului lumii. Privindu-si pamantul, Moromete are sentimentul libertatii si al stabilitatii. Pentru el, timpul este ,,rabdator'', viata se desfasoara dupa un tipic neschimbat: duminica dimineata, dupa ce trece pe la frizer, se duce in poiana fierariei lui Iocan, unde face politica. Moromete citeste ziarul, ascultat cu atentie de toti cei de fata, si apoi taranii comenteaza cu ironie si umor evenimentele, ca intr-o agora.

Desi este un ins rational, cu un spririt de observatie remarcabil, eroul se autoiluzioneaza, crezand ca autoritatea sa ii va tine unita familia. Din pacate nu isi intelege copiii. Fiii cei mari sunt nemultumiti pentru ca tatal lor ,,nu face nimic, ca sta toata ziua'' si ii reproseaza ca nu castiga bani, ca vecinul lor, Tudor Balosu.. Conflictul este alimentat de sora mai mare a lui Moromete, poreclita Guica, aceasta indemnandu-i sa fuga la Bucuresti, cu oile si caii familiei. Chiar daca tatal incearca sa le faca pe plac, vanzand cereale la munte, baietii se hotarasc sa fuga de acasa. Pentru a plati datoriile la banca si impozitul catre stat, Moromete accepta ca Achim sa plece la Bucuresti cu oile, nestiind de planul baietilor. Acesta nu trimite insa niciun ban din vanzarea lanii si a laptelui. Dupa seceris, tatal afla intamplator de complotul fiilor sai. Este momentul in care intelege ca traise pana atunci intr-o iluzie si ca exista un timp care i-a salbaticit copiii. Monologand pe piatra de hotar, tatal se pregateste sa infrunte momentul prabusirii familiei sale. Ca o ultima afirmare a autoritatii sale, Moromete isi bate crunt baietii pentru nesupunere. Paraschiv si Nila fug la Bucuresti, luind caii, bani si lucruri din lada de zestre a fetelor; Moromete e obligat sa vanda din pamant pentru a cumpara cai si pentru a plati impozitul, rata la banca, datoria catre Aristide si taxele de internat pentru Niculae. Familia se destrama si acest lucru inseamna disparitia unui mod de viata, spulberarea conceptiei traditionale despre locul taranului.

Drama lui Moromete ca parinte este o consecinta a spiritului sau contemplativ. Personajul sufera de un soi de idealism moral. In acest sens, personajul lui M.Preda a fost comparat cu don Quijote. El se abandoneaza iluziei, este un om superior, inteligent, tipul de taran- filosof, care cunoaste bucuria cuvantului, placerea disimularii si savoarea jocului. Frecvent, tinta ironiei sale sunt propriii copii, caci tatal sanctioneaza prostia lui Nila si brutalitatea lui Paraschiv. Spiritul sau ludic si capacitatea de a disimula se observa si in scena in care Jupuitul,