Moromeții

Marin Preda este un reprezentant de seamă al perioadei postbelice a literaturii române. Debutează în anul 1941 cu schița ”Pârlitu’” în ziarul “Timpul”. Primul său volum de nuvele este intitulat “Întâlnirea din pământuri”, urmat de romanele “Marele singuratic”, “Delirul”, “Cel mai iubit dintre pământeni”, “Intrusul”, “Risipitorii”.

Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă, desfășurată pe mai multe planuri, cu un număr mare de personaje, antrenate în conflicte puternice.

Pregătit de proza scurtă din volumul de debut „Întâlnirea din pământuri” (1948) - nuvelele „Dimineață de iarnă”, „O adunare liniștită”, „În ceată” - care prefigurează motive, întâmplări și personaje, primul roman scris de Marin Preda, „Moromeții”, este alcătuit din două volume, publicate la 12 ani distanță: în 1955, volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea. Este un roman obiectiv, realist, aparținând perioadei postbelice.

Deși modalitatea artistică și problematica celor două volume diferă, romanul este unitar, deoarece reconstituie imaginea satului românesc într-o perioadă de criză, în preajma celui de-al doilea război mondial. Sunt înregistrate transformările vieții rurale, ale mentalităților și ale instituțiilor, de-a lungul unui sfert de secol, și se impune o tipologie nouă în proza românească.

Romanul prezintă destrămarea- simbolică pentru gospodăria țărănească tradițională - a unei familii de țărani dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliștea-Gumești.

Titlul redă numele familiei prezentate în roman, ai cărei membri sunt exponenți ai clasei țărănești, surprinși în pragul unor prefaceri sociale radicale. Familia Moromete este alcătuită din Ilie Moromete - tatăl, Catrina Moromete - mama, fiii din prima căsătorie ai lui Moromete: Paraschiv, Nilă și Achim și copiii din a doua căsătorie cu Catrina: Tita, Ilinca și Niculae. Titlul așază tema familiei în centrul romanului, însă evoluția și criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al vremii. De aceea, Nicolae Manolescu afirma că este „un roman al deruralizării satului”, o frescă a vieții rurale dinainte și de după cel de-al doilea război mondial. Alte teme sunt: criza comunicării (absența unei comunicări reale între Ilie Moromete și familia sa), tema timpului viclean, nerăbdător („timpul nu mai avea răbdare) și relația dintre individ și istorie.

Perspectiva naratorului obiectiv se completează cu aceea a reflectorilor (Ilie Moromete, în volumul I și Niculae în volumul al II-lea), ca și prin aceea a informatorilor (personaje-martori ai evenimentelor, pe care le relatează ulterior altora). Efectul apariției acestor tipuri de personaje este limitarea omniscienței.

Compoziția primului volum utilizează tehnica decupajului și accelerarea gradată a timpului narațiunii.

Volumul este structurat în trei părți, cu o acțiune concentrată, care se desfășoară pe parcursul verii, cu trei ani înaintea izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Prima parte, de sâmbătă seara până duminică noaptea, conține scene care ilustrează monografic viața rurală: cina, tăierea salcâmului, întâlnirea duminicală din poiana lui Iocan, hora etc. Partea a doua se derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu plecarea lui Achim cu oile, la București. Partea a treia, de la seceriș până la sfârșitul verii, se încheie cu fuga feciorilor.

Cele trei părți conferă echilibru compoziției. Fiecare parte începe cu o prezentare de ansamblu: masa, prispa și secerișul. Simetria compozițională este dată de cele două referiri la tema timpului, în primul și în ultimul paragraf al volumului. La început, aparent îngăduitor, „timpul era foarte răbdător cu oamenii; viața se scurgea fără conflicte mari”, pentru ca enunțul din finalul volumului, „timpul nu mai avea răbdare”, să modifice imaginea timpului, care devine necruțător și intolerant.

Un triplu conflict destramă familia lui Moromete.

Este mai întâi dezacordul dintre tată și cei trei fii ai săi din prima căsătorie: Paraschiv, Nilă și Achim, izvorât dintr-o modalitate diferită de a înțelege lumea (fiii cei mari își disprețuiesc tatăl pentru că nu transformă în bani produsele muncii sale, conform noii mentalități capitaliste).

Al doilea conflict izbucnește între Ilie Moromete și Catrina, soția sa, din cauza unui pogon din lotul acesteia pe care Moromete îl vânduse în timpul secetei promițându-i că, în schimb, va trece casa pe numele ei. Moromete nu se ține de promisiune, iar Catrina se simte amenințată de fiii vitregi. În primul volum, Catrina își găsește alinarea în biserică, iar în volumul al doilea, ea îl părăsește pe Ilie după ce află de vizita pe care acesta o făcuse fiilor la București.

Al treilea conflict, secundar, este acela dintre Ilie Moromete și fiul cel mic, Niculae. Copilul își dorește să meargă la școală, în timp ce tatăl, care trebuie să plătească taxele, îl ironizează („Altă treabă n-avem noi acum! Ne apucăm să studiem!”). Pentru a-și realiza dorința de a studia, băiatul se desprinde treptat de familie, iar conflictul dintre el și Moromete va trece în prim plan în volumul al doilea, cei doi reprezentând două mentalități diferite.