Moara cu noroc

Ioan Slavici este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române și se afirmă ca un deschizător de drumuri prin crearea romanului realist obiectiv și prin integrarea elementelor de analiză psihologică în proza sa.

Universul prozei sale se axează, în principal, pe prezentarea satului sau a târgului transilvănean, dominat de conflicte puternice (patima banului, discrepanța dintre clasele sociale sau dintre colectivitate și individ) și aflat într-o perioadă de tranziție de la orânduirea tradițională, arhaică, la o nouă formă de organizare, cea capitalistă.

Nuvela „Moara cu noroc” a apărut în volumul de debut intitulat “Novele din popor” publicat în anul 1881. Tematica acestor nuvele este variată: evocarea mentalității satului transilvănean (“Pădureanca” și “Gura satului”); rolul intelectualului în luminarea oamenilor (“Budulea Taichii” și “Popa Tanda”); dezvăluirea procesului de dezumanizare a oamenilor în goana după avere (“Moara cu noroc” și “Comoara”).

Nuvela este o specie a genului epic, cu un singur fir narativ, care prezintă un conflict puternic, redat într-o manieră obiectivă, între personaje bine conturate, a căror importanță este accentuată.

Nuvela de analiză psihologică dezvoltă conflictul pe două coordonate: exterior, la nivel faptic, dar mai ales interior, prin prezentarea implicațiilor pe care le au faptele descrise pe plan psihic, la nivelul conștiinței personajului. Ea descrie detaliat stări sufletești, transformări comportamentale, dezvăluind calitatea autorului de a cunoaște în profunzime psihologia umană.

Criticul literar George Călinescu, numește nuvela “Moara cu noroc”: „o nuvelă solidă cu subiect de roman". Ea este o proză realistă de analiză psihologică.

Tema o reprezintă consecințele nefaste pe care le are goana de avere asupra individului (avariția). Motivul literar este cel al banului. Ideea demonstrată în nuvelă este aceea că setea de înavuțire conduce individul de la dezintegrare morală până la moarte. Din perspectivă psihologică, nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghiță care este sfâșiat de dorințe, pe cât de puternice, pe atât de contradictorii: dorința de a rămâne om cinstit, pe de o parte, și dorința de a se îmbogăți alături de Lică, pe de altă parte.

Titlul nuvelei închide în el intuiția profundă a autorului asupra adevăratului centru, simbolic, al textului. „Moara cu noroc” se numește astfel pentru că reprezintă spațiul tragic care-l rupe pe om de obișnuințele anterioare și care conține semnele prevestitoare ale schimbării. Moara cu noroc desemnează un han aflat în pustietate, la răscruce de drumuri; construcția este o fostă moară (simbol al trecerii, al perisabilității), iar "norocul" pe care îl aduce este doar aparent. În esență, ea este purtătoare de ghinion.

Acțiunea este plasată în vestul țării, în Ardeal, în secolul al XIX-lea și se desfășoară pe parcursul unui an, încadrată fiind de două repere cu valoare religioasă: sărbătoarea Sfântului Gheorghe și Paștele.

Tipul compozițional este circular. Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului. Simbolistica inițială a drumului se completează, în final, cu sugestia drumului vieții care continuă și după tragedia de la Moara cu noroc. De asemenea, prologul și epilogul sunt realizate cu ajutorul aceluiași personaj - al bătrânei - reprezentant al înțelepciunii populare. Se poate observa că opinia ei (să te mulțumești cu ceea ce, mult-puțin, ți-a dat Dumnezeu) este, de fapt, aceeași cu a naratorului.

Nuvela este structurată pe 17 capitole, acțiunea desfășurându-se în ordine cronologică dezvoltând un conflict psihologic puternic, în finalul nuvelei personajele fiind copleșite de un destin tragic. Unitatea compozițională a nuvelei este dată de vorbele bătrânei soacre (mama Anei) cu care se deschide și se închide nuvela: “Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”; “Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat. Apoi, ea luă copiii și plecă mai departe”.

Nuvela este foarte bine structurată pe momentele subiectului:

1) Din expozițiune aflăm că acțiunea este plasată într-un spațiu geografic precis, situat în zona Ardealului, la Moara cu noroc, situată la intersecția unor drumuri. Personajul principal Ghiță, cizmar modest, se hotărăște să ia în arendă hanul de la Moara cu noroc împreună cu familia - soția sa Ana, cei doi copii ai lor și soacra lui. Cele cinci cruci aflate în fața morii sunt interpretate ca un semn că acest loc este binecuvântat („unde vezi o cruce de acestea a aflat un om o bucurie ori a scăpat altul de o primejdie”). Ele se dovedesc, pe parcursul acțiunii, a fi niște semne nefaste - prevestesc faptul că lor li se vor adăuga altele.

2) Intriga o constituie momentul apariției la Moara cu noroc a lui Lică Sămădăul - personaj malefic, un adevărat geniu al răului care va distruge treptat echilibrul familiei lui Ghiță.

3) Desfășurarea acțiunii prezintă modul în care Ghiță intră în mecanismul murdar al afacerilor lui Lică, devenindu-i complice și părtaș la faptele nelegiuite săvârșite de acesta. Stăpânit de setea de bani, Ghiță se îndepărtează de Ana, care, dându-și seama că soarta lui Ghiță este acum legată de Lică: - simți tragere de inimă pentru acesta- (Lică).