Luceafărul

Luceafarul reprezinta momentul de maxima elevatie a lirismului eminescian, capodopera geniului creator al poetului, o admirabila sinteza a temelor si motivelor, a atitudinilor poetice eminesciene.

Criticii literari vad in ,,Luceafarul" o ,,cheie de bolta" a universului poetic eminescian.Intalnim toate marile teme si motive ale creatiei marelui poet:geniul, dragostea,natura, filozofia, demonul, titanul, elementul neptunic, cadrul nocturn.

Poemul a fost publicat in aprilie 1883 in Almanahul Societatii Academice Social-Literare ,,Romania-Juna" din Viena.In luna august a aceluiasi an, poemul a fost reprodus in revista ,,Convorbiri Literare" si in revista ,,Familia", iar la sfarsitul anului a aparut in prima si singura editie antuma de ,,Poezii" eminesciene, ingrijita de Titu Maiorescu.

GENEZA

Izvoare folclorice:

Ideea ,,Luceafarului" dateaza de la Berlin, cand Eminescu a citit un jurnal de calatorie al lui Richard Kunisch care cuprinde si doua basme culese de acesta in Muntenia, pe care poetul le versifica ulterior: ,,Fata in gradina de aur" si ,,Miron si frumoasa fara corp".

Despre felul cum s-a nascut marele poem romantic,a lasat marturie insusi poetul, care nota pe marginea unui manuscris: ,,In descrierea unui voiaj in Tarile Romane, germanul Kunisch povesteste legenda Luceafarului. Acesta este povestea [...], iar intelesul alegoric ce i-am dat este ca ,daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii ,pe de alta parte, aici, pe pamant nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc".

Faptul ca la originea poeziei se afla un basm conduce spre concluzia ca si noua creatie ar trebui sa fie o compozitie epica.Din basm, poemul a pastrat doar schema epica, cadrul. Formula de inceput tine tot de epic.Prezenta unui narator care povesteste la persoana a III-a, existenta personajelor, constructia gradata a subiectului, numarul mare de cuvinte specifice povestirii, precum si prezenta dialogului cu formule specifice de adresare, toate acestea dau poemului un caracter epico-dramatic.

Si totusi poemul ,,Luceafarul" este o creatie lirica. Schema epica este doar cadrul, iar intamplarile si personajele sunt de fapt simboluri lirice, metafore prin care se sugereaza idei filozofice, atitudini morale, stari sufletesti si o anumita viziune poetica. Aceasta interferenta de genuri este caracteristica romantismului si da poemului o mare profunzime.

- ,,Fata in gradina de aur" : un imparat avea o fata de o frumusete fara pereche si ,pentru a o feri de ochii vreunui muritor, tatal ei o inchide intr-un castel inconjurat de o gradina de aur. De ea se indragosteste un zmeu, care se metamorfozeaza in stea si ,sub chipul unui tanar frumos, patrunde in castel si o invita pe fata sa-l urmeze in nori, aproape de soare. Fata il refuza fiindca o arde caldura soarelui. Zmeul se metamorfozeaza apoi in ploaie si tot sub forma unui tanar frumos o invita pe fata pe fundul marii. Fata il refuza din nou, datorita senzatiei de raceala.Zmeul insista , iar fata ii cere sa devina muritor ca si ea. Pentru a-i dovedi dragostea, zmeul se duce la Creator sa-l dezlege de nemurire, dar acesta il refuza. Intors pe pamant, zmeul vede ca fata se indragosteste, intre timp,de un fecior de imparat cu care fuge in lume.Furios, zmeul se razbuna, pravalind peste fata o stanca ,iar pe fecior il lasa sa moara de durere intr-o vale fabuloasa a amintirii.

Eminescu nu s-a multumit sa versifice basmul, ci a supus materialul folcloric unei modificari, schimband finalul. Razbunarea zmeului din basm i se pare prea dura, nepotrivita cu superioritatea unei fiinte nemuritoare;astfel ca in poem zmeul n-o mai omoara pe fata, ci rosteste cu amaraciune un blestem: ,,Un chin s-aveti: de-a nu muri deodata"

,,Miron si frumoasa fara corp": Miron este un fiu de cioban caruia ursitoarele i-au harazit sa doreasca ce este mai de pret in lume. Miron se casatoreste cu o fata de imparat, dar aude ca in lume se gaseste o fecioara fara corp, de o frumusete fara pereche. Pleaca sa o caute, o gaseste si se indragosteste de ea. Pentru fecioara nu exista insa pasiune, patima ei fiind rece, ireala. Miron se intoarce la sotie, dar nu poate uita vraja Frumoasei fara corp si se stinge de dorul frumusetii pe care nu a putut-o strange in brate. De aici este luata in ,,Luceafarul" nazuinta pamanteanului catre idealul, care desi apropiat, ramane de neatins.

Elementul comun in cele doua basme este tragicul destinului omenesc, una si aceeasi drama vazuta sub doua aspecte. Primul: suferinta celui care se coboara de la inaltimea idealului la conditia pamanteasca si al doilea aspect este suferinta pamanteanului care alearga mereu catre un ideal de neatins.

- O alta sursa folclorica valorificata in poem este mitul ,,Zburatorului": visul erotic al fetei de imparat care, ajunsa la varsta dragostei, isi imagineaza intruparea tanarului in ipostaza angelica si in ipostaza demonica, pentru a putea dialoga cu acesta dupa legile pamantene.

Izvoare filozofice:

- Alaturi de izvoarele folclorice si de motivul Zburatorului, Mihai Eminescu a mai folosit izvoare filozofice, avand ca sursa de inspiratie lucrarea ,,Lumea ca vointa si reprezentare" a lui Arthur Schopenhauer ,de unde a preluat viziunea antitetica dintre omul obisnuit si omul de geniu, dar si elemente din filozofia lui Kant si Hegel.

- Motive mitologice preluate din sistemul de gandire al filozofilor greci Platon si Aristotel, din ,,Poemele Vedelor" apartinand filozofiei indiene si din mitologia crestina, mai ales notiunea de ,,pacat originar" si viziunea cosmogoniei crestine si a apocalipsei.