La hanul lui Mânjoală

I.L.Caragiale a creat o opera cu particularitati care o unicizeaza in contextul literaturii nationale,dar si universale,o opera in care se disting cu usurinta trei universuri diferite:comic,tragic si fantastic.

Tragismul si fantasticul isi pun pecetea asupra creatiei sale nuvelistice (O faclie de Paste, Pacat, La hanul lui Manjoala, Calul dracului, In vreme de razboi ), in timp ce nota comica se face simtita in schite ( D-l Goe, Vizita, Telegrame,Bubico ) si in cele patru comedii de moravuri si caracter ( O scrisoare pierduta, O noapte furtunoasa, Conu Leonida fata cu reactiunea ).

Scriitorul,care afirma:Eu nu scriu decat despre viata noastra si pentru viata noastra, caci alta nu cunosc si nici nu ma intereseaza, ca si Maiorescu si Eminescu se declara impotriva betiei de cuvinte, a incapacitatii de a gandi, precum si a parventismului.

Nuvela "La hanul lui Manjoala" s-a publicat pentru prima oara in 1898, in Revista ilustrata "Gazeta Sateanului".Textul a fost retiparit in volumele Momente (1901) si Nuvele,povestiri (1908)

Nuvela este o proza fantastica, fiind construita prin imbinarea armonioasa a planului real cu cel fantastic.Actiunea nuvelei se desfasoara in doua planuri temporale si spatiale, unul obiectiv ,care inscrie evenimentele narate in prezentul realitatii si celalalt plan, subiectiv, al fabulosului mitic, ce tulbura subconstientul uman.

Tema nuvelei ilustreaza mitul folcloric al vrajitoarei malefice, care-i intoarce din cale tulburandu-le mintile, scotand la suprafata dorinte ascunse, dare care, odata iesiti din cercul magiei diavolesti, isi reiau fagasul normal al vietii.

Incipitul, sub forma monologului interior, contine informatia exacta referitoare la timpul si spatiul real si anume ca mai este ,,un sfert de ceas pana la hanul lui Manjoala ".

Nuvela debuteaza cu planul real, prin monologul naratorului care este si personaj in ipostaza calatorului, aceasta opera fiind printre putinele opere ale lui Caragiale in care naratiunea este la persoana I.

Personajul-narator, in ipostaza calatorului, se indreapta catre Popestii-de-sus, la polcovnicul Iordache, unde socoteste ca va ajunge in jurul orei zece.Personajul-narator este subiectiv, deoarece relateaza propriile reflectii privind calatoria prin intermediul monologului interior si a stilului indirect liber.Punctele de suspensie folosite in calcularea orelor necesare pana la destinatie, in formularea concluziei ca a ,,cam intarziat trebuia sa plec mai devreme " si a sperantei ca polcovnicul il va astepta totusi, dau monologului o discontinuitate a gandurilor si impreuna cu expresiile din limba vorbita,creeaza stilului o oralitate sugestiva.

Calatorul zareste ,,ca la o bataie de pusca" luminile hanului lui Manjoala si, prin flash-back isi aminteste ca omul murise de vreo cinci ani lasand afacerile nevestei sale, Manjaloaia, o ,,femeie zdravana",pe care gura lumii o banuia de farmece.Se manifesta aici ipostaza naratorului-mesager, deoarece transmite cititorului fictiv aflate de la el la altii.

Intamplarile scapa logicii firesti-planului real- si se inscriu intr-un cadru fantastic.In evocarea intamplarii,cand hanul este jefuit de doi talhari, iar imediat ce Manjaloaia a strigat ,,Hotii !" au si aparut in usa subprefectul cu mai multi indivizi, naratorul-mesager este aparent obiectiv realizand o ,,povestire in rama