Ion Luca Caragiale - Triumful talentului

Ion Luca Caragiale este, alaturi de Mihai Eminescu si Ion Creanga, unul dintre cei mai mari scriitori ai poporului nostru. In opera sa, Caragiale urmareste, ca un scriitor clasic, ambitia si orgoliul unei lumi care traieste intr-un moment favorabil afirmarii. El ilustreaza, magistral, specificul si mecanismele parvenirii.

In articolul O buna lectura I. L. Caragiale observa ca : ,,A crea o literatura inseamna a crea o proza" deoarece proza este desiberata, construita, ce pretinde o rigoare reflexiva si ,,tehnica prozei ascunde sute si mii de secrete, a caror subtilitate ar sfida cele mai rafinate cursuri de retorica"

Autorul Scrisorii pierdute este si creatorul schitei in literatura romana si, totodata, maiestrul ei nedepasit. Desi acest gen literar a mai fost cultivat si de alti scriitori, lui I.L.Caragiale ii revine meritul de a fi atins perfectiunea artistica intr-o serie de miniaturi literare de un farmec deosebit, care zugravesc, intr-o maniera realista, o lume extrem de pitoreasca.

In opera sa I.L.Caragiale si-a selectat eroii din numeroase medii: din familie si scoala, din presa, din justitie, din lumea mondena sau din viata politica.

Scriitor citadin, el pune sa defileze in fata noastra burghezi modesti si functionari inferiori, dar si oameni bogati , sus-pusi. Sunt evocate saloanele mondene, berariile, agitatia strazii, scoala; sunt portretizati moftangii: avocati, profesori, preoti, invatatori semiculti, toti alcatuind o lume extrem de pitoreasca a capitalei si a provinciei de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea.

In critica care i-a facut-o acestei lumi, Caragiale a folosit arma ironiei. El a scris undeva ca "nimic nu-i arde pe ticalosi mai mult decat rasul".

Scriitorul, care afirma: ,,Eu nu scriu decat despre viata noastra si pentru viata noastra,caci alta nu cunosc si nici nu ma intereseaza", ca si T.Maiorescu si M.Eminescu se declara impotriva betiei de cuvinte, a incapacitatii de a gandi, precum si a parventismului.

I.L.Caragiale a creat o opera cu particularitati care o unicizeaza in contextul literaturii romane, dar si universale, o opera in care se disting cu usurinta 3 universuri diferite: comic, tragic si fantastic.

Tragismul si fantasticul isi pun pecetea asupra creatiei sale nuvelistice (O faclie de pasti, Pacat, La hanul lui Manjoala, Calul dracului, In vreme de razboi, Kir Ianulea, Abu Hassan), in timp ce nota comica se face simita in schite. Ion Luca Caragiale sa impus in literatura romana si prin schitele sale in care a abordat o diversitate de aspecte.

Orizontul social al schitelor reuneste in limitele sale cvasiunanimitatea paturilor urbane, de la reprezentantii societatii inalte pana la cei mai umili locuitori ai periferiei. In centrul tabloului si bucurandu-se de o larga atentie figureaza exponentii stratului mijlociu, ai micii burghezii alcatuita in deosebi de functionari publici. Paralel cu definirea zonelor sociale prin atmosfera, limbaj si comportamente specifice, schitele lui Caragiale procedeaza in mai multe cazuri la configurarea indivizilor prin categoria lor profesionala. Oamenilor lipsiti de o nota distincta si puternica a caracterului, profesia este aceea care le va modela profilul in sensul propriilor ei exigente.

Prin schitele lui Caragiale satirizeaza "mahalaua,, - afirma Garabete Ibraileanu. Mahalaua satirizata de Caragiale nu e o categorie sociala, clase de mici burghezi, de mici functionari, care sta in suburbie si ale carei mijloace materiale, ca si intelectuale, sunt restranse. Mahalaua satirizata de Caragiale e o categorie sufleteasca.

Toata arta lui Caragiale tinde catre prezentarea directa a omului. El nu este un descriptiv, amator de amanunte concrete si de culori vii, viziunea omului este in proza lui efectul chipului in care omul vorbeste si este ascultat. Caragiale nu descrie interioare, rareori si cu zgarcenie aspecte vestimentare, foarte putin din lucrurile cu care oamenii se inconjoara si pe care ei le manuiesc. Oamenii lui Caragiale se misca intr-o lume fara obiecte, dar se misca dupa deprinderile comune timpului si societatii lor. Marele lui mestesug consta in prezentarea tipului in individ, incat adevarata tema a naratiunii lui este viata societatii romanesti. In viata acestei societatii un loc intins ocupa modul ei de a grai, vocabularul, ticurile verbale, expresiile comune, toate acele automatisme ale vorbirii care deseneaza, peste intentia comunicarii individuale, structura obiectiva si autonoma a limbajului omenesc.

Desfasurata in totala abstractie formala de atitudinea autorului, schitele reprezinta stadiul de perfectiune al viziunii si procedeului prezentarii cinematice a personajului pe care l-am mai intalnit in proza jurnalistica a lui Caragiale. Materia epica nu consta in altceva decat in stricta cinematografiere a miscarilor si cuvintelor. Intentia de atitudine si conceptie a autorului lipseste, astfel ca receptarea intelesului deplin cunoaste mai multe trepte. Mai intai cititorul face cunostinta cu simpla miscare exterioara, el are in fata cativa oameni care se misca si vorbesc, este stadiul in care textul lui Caragiale pare a avea un caracter oratoric. Puncteaza doar ritmice ocazii de inveselire. Aprofundand impresia de lectura, gestica si cuvantul se contureaza parca mai apasat, se imprima in atentie reperele din ce in ce mai conturate ale miscarilor, si mai ales, replicilor cheie ale personajelor. Este si momentul in

A.SURSE PRIMARE

1.Ion Luca Caragiale, Opere, Bucuresti, Editura de Stat pentru Literatura si Arta, 1960

2.Ion Luca Caragiale, Momente. Schite, Bucuresti, Editura Albatros, 1976

B.SURSE CRITICE

3. ***, Studii despre opera lui I. L. Caragiale, Bucuresti, Editura Albatros, 1976

4.Boldea Iulian, Fata si reversul textului (I.L.Caragiale si Mateiu I. Caragiale), Ed. Ardealul, Targu Mures, 1998

5.Elvin, B., Modernitatea clasicului I.L.Caragiale, Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1967

6.Fanache ,V., Caragiale, Ed. Dacia, Cluj, 1984

7.Ionescu-Ruxandoi, Liliana, Naratiune si dialog in proza romaneasca, Bucuresti, Editura Academiei Romane, 1991

8.Iosifescu, Silvia, Dimensiuni caragialiene, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1972

9.Pop, Ion, Dictionar analitic de opere literare romanesti, vol I., Cluj Napoca, Editura Casa Cartii de Stiinta, 2007

10.Roman, Ion, Caragiale, Ed. Tineretului, Bucuresti, 1964

11.Tomus, Mircea, Opera lui I.L.Caragiale, Ed. Minerva, Bucuresti, 1977

12.Zarifopol, Pane, Pentru arta literara, Chisinau, Editura Litera, 1998