Ion - Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu este considerat de catre istorici si critici un intemeietor al romanului romanesc si modern. "Ion" a fost publicat in 1920, fiind primul roman al lui Liviu Rebreanu, o capodopera care infatiseaza universul rural in mod realist.

Opera literara "Ion" de Liviu Rebreanu este un roman de tip obiectiv apartinand prozei interbelice. De aseamenea este un roman realist, social, cu teamatica rurala.

Tema romanului este problema pamantului devenita actuala in perioada interbelica cand se punea problema impartirii Romaniei in cele 3 provincii romanesti. Vechiul regat, Ardealul, propunea aceasta tema ca fiind existentiala, sociala si politica, deoarece Transilvania este atribuita pana la 1918 Imperiului Austro-Ungar.

Subiectul romanului este linear, simplu, derulandu-se pe 2 planuri: Ion, baiat sarac, iubeste o fata de aceeasi conditie, pe Florica, dar se simte atras de Ana doar pentru ca este bogata si casatorindu-se cu ea ar obtine pamanturile tatalui ei, Vasile Baciu. Virtualul socru nu se arata deloc incantat de relatia Anei cu Ion, iar tanarul pentru al determina sa accepte casatoria se foloseste de mijloace lipsite de scrupule, neortodoxe seduncand-o pe aceasta. Odata nunta facuta, Ion se indeparteaza de Ana si se intoarce la prima sa iubire. Florica, devenita acum sotia lui George Buluc, care ii va cauza moartea lui Ion. Celalalt plan al romanului urmareste situatia familiilor Herdelea si Belciug, ambii invatator si preot, facand parte din clasa intelectuala a vremii.

In roman exista scene reprezentative, simbolice cum ar fi scena horei de la inceputul romanului. Aceasta are loc intro zi de duminica in care locuitorii din Pripas se afla la hora, acesta avand loc in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. In expozitiune sunt prezentate personajele principale, timpul si spatiul. In centrul adunarii este grupul jucatorilor. Naratorul descrie jocul traditional, somesana, prin portul popular, pasii specifici , vigoarea dansului si navala cantecului sustinut de catre lautari. Cercul horei reprezinta centrul lumii satului, unde toata lumea se distreaza si se destine cantand si dansand.

Modul in care privitorii sunt asezati reflecta relatiile sociale. Cele doua grupuri ale barbatilor reprezinta stratificarea economica. Fruntasii satului, primarul si chiaburii, discuta separat de taranii mijlocasi, asezati pe prispa. Pe atunci, lipsa pamantului ,care era insasi averea lor, era echivalenta cu lipsa demnitatii umane, dandune seama din spusele lui Alexandru Glanetasu.

Fetele ramase nepoftite privesc la hora, iar mamele si babele, mai retrase, vorbesc despre gospodarie. Copiii se amesteca in joaca printre adulti. La hora este prezenta si Savista, oloaga satului, piaza rea, colpoltoare a vestilor rele in sat, infatisata ca un portret grotesc.

Intelectualii satului, preotul Belciug si familia invatatorului Herdelea, vin sa priveasca "petrecerea poporului" fara a se amesteca in joc.

Prin aceasta traditie, cea a horei, tinerii ajung sa se cunoasca mai bine, ajungand sa-si aleaga viitorul sot sau sotie, deci, intemeierea unei familii dar respectand principiul economic. De aceea la hora, participa numai flacai si fete.

Personajul Ion este unul de referinta litarara romana, concentrand tragica istorie a taranului ardelean din primele decenii ale acestui secol.

Inca de la inceputul romanului, la hora satului se evidenteaza dintre jucatori, feciorului lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion , urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, ''parca nedumerire si un viclesug neprefacut'', apoi o vede pe Florica ''mai frumoasa ca oricand (...) fata vaduvei lui Maxim Oprea''. Desi ii era draga Florica, Ion este constient ca ''Ana avea locuri si case si vite multe''. Conflictul interior care marca destinul flacaului este vizibil inca de la inceputul romanului. ''Iute si harnic ca ma-sa'', chipes, voinic dar sarac, Ion simte dureros prapastia dintre el si ''bocotanii'' satului ca Vasile Baciu. Cand acesta ii zice ''fleandura, sarantoc, hot si talhar'', Ion se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza violent. De la inceput Ion este sfasiat de doua forte, glasul pamantului si glasul iubirii, cazand victima acestor doua patimi.

Patima pentru pamant il macina pentru ca ''pamantul ii e drag ca ochii din cap''. Toata fiinta lui este mistuita de ''dorul de a avea pamant mult, cat mai mult'', deaoarece ''iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil (...) de pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama''. Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o dorinta navalnica, un temperament controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion isi urzeste cu meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei. Asadar, setea de pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale, facand din el un personaj memorabil prin aceea ca intreaga sa energie este canalizata indeplinirii scopului de a avea pamant: ''glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare, coplesindu-l. Se simtea mic si slab cat un vierme pe care-l calci in picioare.'' Alta data, Ion exclama impatimit: ''cat pamant, Doamne.''

Dupa ce planul ii reuseste datorita ''inteligentei ascutite, vicleniei procedurale si mai ales vointei imense'', Ion, intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata ii zambea cu o placere ''nesfarsita''. Este a doua ipostaza a lui Ion, cand se vede ''mare si puternic ca un urias din basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori''.

Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion este rece, distanta, cinica, refuza sa vorbeasca cu ea si-i spune sa-l trimita pe taica-sau sa discute. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este ''semet si cu nasul in vant'', sfidator, constient ca detine controlul absolute asupra situatiei si ca-l poate sili sa-i dea pamantul la care atata ravnise, astfel in urma