Ion

înfățișează universul rural în mod realist, fără idilizarea din proza sămănătoristă. Nucleul romanului se află în nuvelele anterioare: Zestrea, Rușinea, Temerea, Răfuiala.

Romanul Ion este un roman realist de tip obiectiv aparținând prozei interbelice. De asemenea, este un roman social, cu tematică rurală.

Este un roman de tip obiectiv prin specificul relației narator-personaj și al naratorului (omniscient, omniprezent). Se observă obiectivitatea/impersonalitatea naratorului, narațiunea la persoana a treia, atitudinea detașată în descriere, veridicitatea.

Proza realist-obiectivă se realizează prin narațiune la persoana a treia. Viziunea dindărăt presupune un narator obiectiv, detașat, care nu se implică în faptele prezentate, lasă viața să curgă. Naratorul omniscient știe mai mult decât personajele sale și, omniprezent, dirijează evoluția lor ca un regizor universal. El trasează traiectorile existenței personajelor conform unui destin prestabilit și legii cauzalității. De aceea textul conține semne prevestitoare ale sfârțitului fiecărui personaj, care este o victimă a fatalității: nu poate ieși din destinul lui. Înlănțuite temporal și cauzal, faptele sunt credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vieții (veridicitate) și de obiectivitate.

Tema romanului este prezentarea problematicii pământului, în condițiile satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea. Romanul prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și consecințele actelor sale. Caracterul monografic al romanului rezultă din prezentarea diferitelor aspecte ale lumii rurale: obiceiuri legate de marile momente din viața omului (nașterea, nunta, înmormântarea), relații sociale generate de diferențele economice (stratificarea socială) sau culturale (universul țăranilor, universul intelectualității rurale), relații de familie. Tema centrală, posesiunea pământului, este dublată de tema iubirii.

Romanul se caracterizează prin structură circulară; simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului care intră și iese din satul Pripas, loc al acțiunii romanului. Drumul are semnificația simbolică a destinului unor oameni. Descrierea inițială a drumului, supusă convenției veridicității prin detaliile toponimice, introduce cititorul în viața satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea, cu aspecte topografice, etnografice (hora), sociale. Descrierea caselor ilustrează, prin aspect și așezare, condiția socială a locuitorilor și anticipează rolul unor personaje (Herdelea, Ion) în desfășurarea narativă. Crucea strâmbă de la marginea satului, cu un Hristos de tinichea ruginită, anticipează tragismul destinelor.

Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcții în discursul narativ. Descrierea inițială are, pe lângă rolul obișnuit de fixare a coordonatelor spațiale și temporale, funcție simbolică de anticipare. Narațiunea obiectivă își realizează funcția de reprezentare a realității prin absența mărcilor subiectivității. Dialogul susține veridicitatea și concentrarea epică.

Romanul este alcătuit din două părți opuse și complementare, coordonate ale evoluției interioare a personajului principal: Glasul pământului și Glasul iubirii. Titlurile celor 13 capitole (număr simbolic, nefast) sunt semnificative, discursul narativ având un Început și un Sfârșit.

Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viața țăranilor și a intelectualității rurale. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizează prin alternanță, iar succesiunea secvențelor narative este redată prin înlănțuire (respectarea cronologiei faptelor). Viața personajelor se desfășoară după legile interne ale lumii lor și evoluează paralel. Se produc și interferențe în sensul determinării destinului unui personaj din celălalt plan prin gesturi care par a fi dictate de hazard. Drama lui Ion și a altor personaje din planul țărănimii este dictată de o vorbă aruncată inconștient de Titu Herdelea: Dacă nu vrea el să ți-o dea de bunăvoie, trebuie să-l silești!, după cum drama învățătorului Herdelea este declanșată de mărturisirea lui Ion că i-a scris plângerea care îl scăpase de temniță.

Se utilizează tehnica contrapunctului: prezentarea aceleiași teme în planuri diferite (nunta țărănească a Anei corespunde, în planul intelectualității, cu nunta Laurei; conflictul exterior dintre Ion și Vasile Baciu corespunde conflictului intelectualilor satului: învățătorul și preotul). Prin această tehnică se pun în evidență episoade simetrice și antitetice.

În roman există secvențe narative semnificative pentru destinul personajelor. O astfel de secvență este hora de la începutul romanului, o horă a soartei (N. Manolescu).

Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care locuitorii satului Pripas se află la horă, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. În expozițiune, sunt prezentate principalele personaje, timpul și spațiul, ceea ce conferă veridicitate romanului realist.